Cum este încălcat embargoul asupra petrolului rusesc. Țițeiul este transferat sub nasul autorităților spaniole - HotNews.ro

Cum este încălcat embargoul asupra petrolului rusesc. Țițeiul este transferat sub nasul autorităților spaniole - HotNews
📅 2024-11-12

O încărcătură de petrol rusesc pare că a fost transferată de pe un tanc petrolier pe altul în apropiere de enclava spaniolă Ceuta, ceea ce înseamnă reluarea unei practici pe care autorităţile de la Madrid credeau că au oprit-o, transmite agenția Bloomberg, preluată de Agerpres.

Sâmbătă, petrolierul Sakarya de tip Suezmax a plecat din Ceuta, iar pescajul navei arată că a descărcat încărcătura. Înainte de plecare nava a dispărut de pe sistemul digital de urmărire timp de 60 de ore. Dacă la asta se adaugă faptul că trei petroliere aşteptau în apropiere de Sakarya, cel mai probabil petrolul a fost transferat de pe Sakarya pe una din celelalte trei nave.

Datele din sistemul de urmărire arată că, în luna octombrie, Sakarya a preluat 730.000 de tone de ţiţei rusesc din portul Primorsk de la Marea Baltică. Ulterior nava a navigat spre apele din jurul enclavei Ceuta, unde a ajuns pe data de 6 noiembrie, de unde a plecat în data de 9 noiembrie.

Un alt petrolier, Cankiri, care a încărcat aproximativ un milion de barili de petrol în principalul terminal de export rusesc de la Marea Neagră, a ajuns în apropiere de Ceuta în data de 8 noiembrie. Ambele vase sunt sub pavilion panamez, potrivit datelor furnizate de Organizaţia Maritimă Internaţională.

În aceeaşi perioadă în care cele două tancuri erau în apropiere de Ceuta, trei superpetroliere, fiecare cu o capacitate de aproximativ două milioane de barili, erau în apropiere.

Începând din luna august 2023 nu au mai fost făcute transferuri de petrol rusesc de pe o navă pe alta în apropiere de Ceuta, după ce Spania a informat firmele locale că această practică ar putea încălca plafonul de preţ impus de ţările din G7 pentru ţiţeiului rusesc. Aceste transferuri permit cumpărătorilor de petrol rusesc să creeze o anumită distanţă de marfa pe care au achiziţionat-o.

Occidentul şi-a intensificat eforturile privind oprirea petrolierelor care transportă ţiţei rusesc. De la debutul războiului din Ucraina şi până acum un număr total de 91 de nave au fost sancţionate de autorităţile din G7 pentru implicarea lor în comerţul cu petrol rusesc.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri hotnews

Trump face încă o numire în noua sa echipă de la Casa Albă. Cu ce se va ocupa Stephen Miller, un adept al liniei dure în materie de imigraţie

Preşedintele ales al SUA Donald Trump îl numeşte pe Stephen Miller, un vechi consilier al său şi un adept al liniei dure în domeniul imigraţiei, în funcţia de şef-adjunct al politicii în noua sa administraţie,…

Ziua Poloniei, celebrată la Varșovia cu un marș de proporții al naționaliștilor. Poliția, pusă în stare de alertă ridicată

Zeci de mii de naţionalişti şi de extremişti de dreapta au participat luni la un marş prin centrul Varşoviei cu ocazia Zilei Independenţei Poloniei, relatează DPA. Participanţii la „Marşul Independenţei” au agitat steaguri în culorile…

„Corupția ucide”, pancartă purtată pe străzile din Belgrad. Noi proteste antiguvernamentale după tragedia din gara de la Novi Sad

Mii de manifestanți s-au adunat în fața sediului guvernului sârb cerând arestarea celor vinovați pentru accidentul din gara de la Novi Sad, care a dus la moartea a 14 persoane, informează Reuters. În pofida ploii,…

VIDEO Un avion de linie american, lovit de tiruri de arme de foc deasupra Haiti

Un avion de linie al companiei americane Spirit Airlines cu destinaţia Port-au-Prince, capitala Haiti, a fost lovit de tiruri de arme de foc şi redirecţionat spre ţara vecină Republica Dominicană, a anunţat luni compania aeriană,…

Granturi PNRR de 100.000 EUR pentru digitalizare IMM: „Nu putem discuta despre plăți efectuate către beneficiari”. Situația la zi după 2 ani de promisiuni guvernamentale pentru antreprenorii români

S-au făcut doi ani de când Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) le-a promis antreprenorilor din România granturi de până la 100.000 EUR fiecare, printr-un proiect de ghid privind Programul pentru Digitalizarea IMM-urilor, în cadrul…

SuperLiga: CFR Cluj, la trei puncte de primul loc după victoria cu Oțelul Galați

CFR Cluj a învins formația Oțelul Galați, scor 1-0, într-un meci restant din etapa a șasea a SuperLigii. Damjan Djokovic, decisiv în restanța dintre Oțelul Galați și CFR Cluj Echipa antrenată de Dan Petrescu a…

SUA: Donald Trump a promis granițe închise și deportări în masă. Îl readuce și pe „țarul frontierelor”. Cum acționează deja cei vizați

În Statele Unite, imigranții, angajatorii lor și grupurile care le apără drepturile iau deja măsuri înaintea celui de-al doilea mandat al președintelui ales Donald Trump, în care acesta a promis să deporteze milioane de oameni.…

Cum este încălcat embargoul asupra petrolului rusesc. Țițeiul este transferat sub nasul autorităților spaniole

O încărcătură de petrol rusesc pare că a fost transferată de pe un tanc petrolier pe altul în apropiere de enclava spaniolă Ceuta, ceea ce înseamnă reluarea unei practici pe care autorităţile de la Madrid…

Extrema-dreaptă din guvernul de la Tel Aviv vrea să extindă suveranitatea israeliană în Cisiordania. „Un stat palestinian ar pune în pericol existența Israelului”

Ministrul de finanţe israelian Bezalel Smotrich, liderul Partidului Sionist Religios, de extremă dreapta, a promis luni extinderea în 2025 a suveranităţii Israelului asupra coloniilor israeliene din Cisiordania ocupată, afirmând că vede o ocazie în revenirea…

Aderarea României la Schengenul terestru, „în linie dreaptă”. Victor Negrescu: „Suntem încrezători, semnalele sunt pozitive”

România este în linie dreaptă spre aderarea la spaţiul Schengen cu frontierele terestre şi există speranţe pentru adoptarea unei decizii în acest sens până la sfârşitul anului, a declarat luni, la Bruxelles, eurodeputatul PSD Victor…

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.