Crin Antonescu denunță „atacurile de campanie”, venite inclusiv din partea unor „vechi prieteni din propaganda băsistă” - HotNews.ro

Crin Antonescu denunță „atacurile de campanie”, venite inclusiv din partea unor „vechi prieteni din propaganda băsistă”
📅 2025-01-07

Crin Antonescu a afirmat sâmbătă seară, după ce a anunţat că îşi „suspendă” candidatura la prezidenţiale din partea coaliției de guvernare, că atacurile lansate împotriva lui, în campania de până acum, „sunt normale”, deși în plan mediatic au fost „extrem de puternice” și au venit din partea unor oameni „care au reluat minciuni caraghioase”. Printre aceștia, el i-a menționat pe „suveraniști” și pe „vechii prieteni din propaganda băsistă”.

„Atacurile, dacă vorbim în general despre atacuri de campanie, atacurile sunt normale, era absolut evident că o candidatură care nu putea fi ignorată, cred eu şi datorită persoanei, dar şi datorită susţinerii politice anunţate, nu era o candidatură oarecare, era normal să declanşeze atacuri. Acum, de ce calitate şi sub ce formă sunt atacurile este o altă discuţie, nu priveşte contextul acesta”, a declarat Crin Antonescu.

Acesta a adăugat că asemenea atacuri au venit „din cel puţin trei direcţii”.

„Eu am făcut nişte paşi, ce puteam să fac în această campanie, nu în a răspunde acestor atacuri, pentru care avem tot timpul, atacurile fiind toate fie minciuni abjecte, fie la celălalt capăt al gamei, minciuni comice, atacuri care sunt concertate. Este ca într-un western, primul băiat care iese pe stradă, toţi ceilalţi … îl atacă”, a mai spus el.

Întrebat cine sunt adversarii, fostul lider PNL a răspuns: „Cum cine? Păi adversarii politici – pe de o parte, izolaţioniştii antioccidentali, cum îi numesc eu, suveranişti, cum se numesc dânşii, care, evident, fiind nişte adversari politici, atacă. Mai sunt vechi prieteni din propaganda băsistă, care îşi retrăiesc tinereţea şi încearcă să mă facă şi pe mine să o retrăiesc, ăsta ar fi un lucru bun, nu are importanţă, e opţiunea lor, nu e un lucru deloc înţelept. Pentru că dacă noi considerăm că am plecat de la situaţia în care «săriţi să salvăm cursul european al României» şi atunci, hai, cum om fi, pesedişti, userişti, penelişti, să facem o majoritate, să stabilim un pericol imens, şi pericolul este imens în continuare, un grup de oameni se comportă ca o sectă care nu are decât anumite lucruri şi ţinte.

„Este, vorbim acum de planul mediatic, un rând de atacuri extraordinar de puternice, adică oameni care au reluat minciuni caraghioase de pe vremuri că am scos steagurile NATO de la Cotorceni, şi ăştia nu sunt suveranişti. (…) Ceea ce vreau eu să spun este că aşteptam aceste atacuri, n-am niciun fel de problemă să mă lupt cu ele”, a continuat el.

„Problema este însă să văd că există o dată a alegerilor. (…). Este un atac pe care eu nu vreau să-l primesc pentru că nu-l merit. Eu nu sunt în calitate de candidat susţinut de aceste forţe exponentul unor jocuri pe care eventualele le fac cu data alegerilor, cu cine ştie ce alte calcule. Eu am spus da, dacă doriţi să candidez, accept, candidez cât mai repede, pentru că România este într-o situaţie de criză”, a mai spus Antonescu, citat de News.ro.

În aceeași emisiune de sâmbătă seară de la Digi24, Crin Antonescu a anunțat că la acest moment consideră „suspendată” candidatura sa din partea coaliţiei pentru alegerile prezidenţiale care urmează să fie organizate anul acesta.

Liberalul şi-a argumentat decizia spunând că, în primul rând, nu a fost încă stabilită nicio dată a alegerilor, iar în al doilea rând nu a existat un vot unanim din partea membrilor coaliţiei. „Eu declar suspendat acest acord şi, în consecinţă, şi calitatea mea de candidat. Eu nu am ezitat, eu nu dau înapoi, eu sunt dispus, dar cred că trebuie să fim oameni de onoare şi oameni serioşi”, a afirmat el.

El a comentat și dezvăluirea făcută de Alfred Simonis privind faptul că mulți social-democrați au votat pentru George Simion la scrutinul din 24 noiembrie, afirmând că „deși nu e ilegală o asemenea manevră, poți să vorbești cu greu despre democrație după așa ceva”.

„Eu cred totuși că ei glumeau în acest clip. Dacă au făcut așa, dacă – mă rog, cum mărturisește domnul Simonis – cred că e un bun prilej ca să înțelegem cu toții că, deși nu e ilegală o asemenea manevră, deși nu e ilegal un asemenea trafic cu voturi – depinde cum a fost făcut, că nu ne-a dat detalii – e oricum trist, poți să vorbești cu greu despre democrație după așa ceva, despre calitatea democratică”, a precizat Crin Antonescu.

„În orice caz, există o ironie a istoriei sau a soartei, care poate să ducă la ceea ce s-a întâmplat”, a conchis fostul lider al PNL, referindu-se la faptul că, prin această direcționare de voturi din partea PSD către liderul AUR, candidatul social-democraților, Marcel Ciolacu, nu a mai reușit să intre în turul al doilea al prezidențialelor.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri hotnews

Zeljko Kopic confirmă interesul lui Dinamo pentru un jucător din SuperLiga: „Mi-ar plăcea să lucrez cu el”

Zeljko Kopic (47 de ani), antrenorul echipei Dinamo, a anunțat că ar dori să lucreze cu Ianis Stoica (22 de ani) la gruparea bucureșteană. În februarie, FCSB l-a cedat gratuit pe Ianis Stoica la FC…

O parte din gazele din Marea Neagră vor ajunge în Germania. Un acord pe 5 ani a fost deja încheiat – Reuters

Grupul austriac OMV a încheiat un acord pentru a furniza gaze naturale din proiectul său Neptun Deep, din Marea Neagră, companiei germane Uniper, din 2027, au declarat trei persoane familiare cu chestiunea pentru Reuters, în…

SUA îl sancţionează pe un apropiat al lui Viktor Orban, acuzat de corupţie. Peter Szijjarto: „Ce bucurie să știm că în câteva zile vor fi la conducere oameni care ne tratează ca prieteni”

Statele Unite au impus marţi sancţiuni economice împotriva şefului de cabinet al premierului ungar Viktor Orban, „pentru implicarea sa în acte de corupţie”, potrivit unui comunicat al Departamentului Trezoreriei SUA, relatează AFP și News.ro. Antal…

Un senator PSD îi reproșează lui Crin Antonescu că „nu a preluat frâiele” coaliției: „Tu aștepți să te caute cineva?”

Senatorul Robert Cazanciuc (PSD) a declarat, marți, la Antena 3, că Crin Antonescu ar fi trebuit să preia conducerea coaliției de guvernământ imediat după ce a fost desemnat candidatul acesteia la alegerile prezidențiale. Cazanciuc susține…

Bărbatul care a trăit 32 de ani singur pe o insulă a murit la 85 de ani. Povestea lui Mauro Morandi, „Robinson Crusoe” al Italiei 

Mauro Morandi, un italian supranumit „Robinson Crusoe” de către presă după ce a trăit singur pe o insulă paradisiacă mai bine de trei decenii, a murit la vârsta de 85 de ani, scrie The Guardian. …

Țara în care voia să emigreze Traian Băsescu tocmai a executat 100 de bărbați și se pregătește să mai execute 70: „Bandiți urbani”. Aici turiștii sunt atrași „în capcane care includ promisiunea de aur și diamante la preț redus”

Aproximativ 102 bărbați au fost executați de guvernul congolez în ultima săptămână, iar alți 70 urmează să fie executați, a declarat duminică ministrul justiției al țării într-o declarație pentru Associated Press, citată de CNN. Acesta…

Ana Birchall candidează din nou la alegerile prezidențiale: „Prea mult timp ne-am mulțumit cu mai puțin decât merităm”

Ana Birchall a anunțat, printr-o postare pe Facebook, că va candida și la scrutinul prezidențial din 2025. La cel de la finele anului trecut, a candidat din postura de independent și a obținut 42.853 de…

VIDEO Trump cere acum ţărilor NATO să cheltuiască 5% din PIB pentru apărare şi nu exclude folosirea forţei pentru a obţine Groenlanda

Viitorul preşedinte al SUA, Donald Trump, a cerut țărilor membre NATO să cheltuiască 5% din PIB pentru apărare. Demersul, care ar reprezenta mai mult decât dublarea obiectivului actual, reprezintă o nouă provocare pentru alianţa transatlantică,…

INTERVIU De ce îi pedepsește Putin pe transnistreni și cum s-ar putea întoarce împotriva lui? Armand Goșu, despre miza uriașă pe care Kremlinul o are în Republica Moldova 

Pentru că Transnistria nu mai răspunde ca înainte la ordinele lor, rușii le-au întrerupt gazul, iar acolo se profilează o criză umanitară majoră. Totuși, Moscovei ar trebui să îi fie frică de faptul că Ucraina poate…

Elena Lasconi: „Dacă e să ne luăm după sondaje, eu câștigam alegerile prezidențiale”. Ce-i reproșează șefa USR lui Nicușor Dan

Președinta USR Elena Lasconi a afirmat, într-o intervenție la Digi24, că nu are încredere în datele pe care le-a prezentat Nicușor Dan dintr-un sondaj care ar fi fost realizat de echipa primarului general. Plasarea ei…

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.