CNA cere protejarea jurnaliștilor, după incidentele de la mitingul pro-Georgescu. „Ministerul de Interne să anunțe ce va face în privința prevenției, este clar că acest tip de comportament va continua” - HotNews.ro

CNA cere protejarea jurnaliștilor, după incidentele de la mitingul pro-Georgescu. „Ministerul de Interne să anunțe ce va
📅 2025-01-10

Valentin Jucan, vicepreședintele Consiliului Național al Audiovizualului (CNA), cere o mai bună protejare a jurnaliștilor de către autorități, după ce la protestul susținătorilor lui Călin Georgescu au fost mai multe episoade de violență la adresa echipelor de jurnaliști care relatau de la eveniment. Într-o intervenție la postul Digi24, reprezentantul CNA a spus că a sesizat Ministerul de Interne și a avertizat că se dorește „demolarea și distrugerea valorilor libertății și a democrației”.

„Noi, ca autoritate, am sesizat deja Ministerul de Interne în privința acestui tip de manifestări. Deci, noi am făcut ceea ce trebuia să facem din punct de vedere legal către Ministerul de Interne, însă este foarte important în acest moment ca Ministerul de Interne să ne comunice și să ne spună concret ce anume plănuiește să facă în privința prevenției”, a spus Valentin Jucan la Digi24.

„Am văzut în imagini, că a existat o reacție promptă a jandarmilor, dar cred că se putea face mai mult și considerăm că Ministerul de Interne ar trebui în acest moment să cheme la consultări reprezentanții televiziunilor și a mass-media în general, fiindcă este foarte clar că, cel puțin până la alegerile prezidențiale, acest tip de comportament public și aceste adunări publice legale sau nelegale vor continua, iar jurnaliștii, pentru că trebuie să își ducă la îndeplinire actul jurnalistic, vor trebui să fie prezenți și să transmită de la fața locului”.

„Dacă în continuare aceste acțiuni vor avea faze agravante și dacă în continuare vom vedea ceea ce s-a întâmplat și astăzi, fără ca jurnaliștii să fie cu adevărat protejați fizic, lucrurile vor ajunge într-un punct în care mă tem că nu vom mai discuta despre o bună comunicare și despre o normalitate. Deja nu suntem într-o normalitate”, a adăugat el.

„Este foarte grav ceea ce se întâmplă și îmi este foarte greu, ca reprezentant al autorității, la fel ca altor membri CNA, să putem să acceptăm și să înțelegem că libertatea de exprimare a celor care sunt acolo trebuie protejată, dar și libertatea de exprimare a jurnaliștilor prezenți acolo. Or, noi suntem în acest moment într-un conflict între cele două libertăți. Nu se poate așa ceva. În momentul în care drepturile și libertățile garantate de Constituție sunt folosite împotriva democrației însăși, avem o foarte mare problemă în societate și avem o foarte mare problemă în ceea ce privește încrederea în aceste principii”, a subliniat oficialul.

„Eu cred că exact acest lucru se urmărește, demolarea și distrugerea valorilor libertății și a democrației, dincolo de jurnaliști și dincolo de libertatea de exprimare în sine. Trebuie să ne adresăm din nou Ministerului de Interne și să propunem ca ministerul să aibă o întâlnire cu reprezentanții mass-media și să ajungă clar la niște măsuri concrete”, a continuat Jucan.

El mai spune că „libertatea de exprimare are totuși niște limite”, iar atunci când se transformă în violență – „în violență verbală, dar mai ales în violență fizică”, „nu mai discutăm despre niște principii democratice, ci discutăm și trebuie să analizăm o decadență și o prăbușire a înțelesului corect al democrației. Noi încă suntem în faza de construcție a democrației. De aceea efortul nostru de a ne proteja democrația este cu atât mai important. Ori tocmai, atacând presa sau o parte a presei punându-se împotriva unei alte părți a presei este un act de suicid”, a conchis oficialul CNA.

Jurnaliști care relatau de la mitingul pro-Georgescu, agresați de manifestanți

Ioana Corneev, jurnalista de la Digi 24 prezentă la mitingul de la CCR, se pregătea să intre în direct din fața zidului de protestatari cu puțin înainte de ora 14:00, când un jandarm a mers către ea și a invitat-o să se mute de lângă garduri, din cauza agresivității mulțimii. Pe durata protestului, mai mulți jurnaliști au fost agresați verbal de către unii protestatari. Echipei Observator Antena 1 i-a fost vandalizată mașina.

În imaginile filmate de Digi24 se poate observa cum jurnalista Ioana Corneev este atacată cu covrigi și sticle de apă de către protestatarii din spatele ei, după ce unul dintre jandarmi îi spusese să plece de lângă gardurile care delimtau zona de protest. Ea se pregătea să intre live, în jurnal.

„Au aruncat atât în mine, cât și în colegul meu cu covrigi, cu sticle de apă și au folosit cuvinte jignitoare. Nu este singura acțiune de agresiune din partea protestatarilor, care încearcă să intimideze o parte dintre jurnaliștii care se află aici. Ceva mai devreme au încercat să dezumfle roțile mașinii unei alte echipe de televiziune și le-au smuls numerele de înmatriculare. Jandarmii au văzut tot și au intervenit, au identificat două persoane care au sărit pe mașina colegilor de televiziune. Au întocmit o sesizare pentru infracțiunea de distrugere și va ajunge mai departe la Poliție”, a relatat jurnalista Digi 24 în jurnalul de știri.

Și echipa de la Observator Antena 1 spune că le-a fost vandalizată mașina. În videoclipul publicat de Observator se observă cum un grup de protestatari iau cu asalt mașina echipei de televiziune, deschid ușile și intră în ea.

Reporterii postului de televiziune au relatat că manifestanții în cauză au smuls numărul de înmatriculare al mașinii și capacele roților.

În timpul protestului, la care au luat parte câteva mii de persoane, mai mulți jurnaliști au fost agresați verbal de către unii protestatari. Unii manifestanți au scandat: „ProTV, o mizerie” și au strigat după jurnaliștii prezenți, de la mai multe site-uri, printre care și HotNews, că scriu minciuni și că mai bine pleacă acasă. Ei au cerut jandarmilor să îl legitimeze pe unul dintre reporterii HotNews.

Ce spune Jandarmeria

Jandarmii au identificat două persoane implicate în agresiunea unor jurnalişti care transmiteau informaţii de la protestul organizat în faţa Curţii Constituţionale a României, a transmis Jandarmeria București.

„Pe timpul desfăşurării adunării publice de protest, în jurul orei 12.00, un grup de persoane s-a îndreptat spre zona în care erau dispuse echipele de transmisiune în direct ale unor televiziuni, cu scopul de a-şi exprima nemulţumirile faţă de modul în care acestea prezintă opiniei publice anumite informaţii. Jandarmii au observat aceste acţiuni de agresiune şi intimidare, motiv pentru care au intervenit pentru oprirea lor şi aplicarea măsurilor legale care se impun”, spune Biroul de presă al Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti (DGJMB).

Conform sursei citate, au fost identificate două persoane implicate și a fost întocmit un act de sesizare a organelor de urmărire penală, pentru infracțiunea de distrugere.

„Transmitem tuturor jurnaliştilor să apeleze la forţele de ordine din imediata apropiere, ori de câte ori sunt implicaţi în situaţii similare sau observă încălcări ale cadrului legal în vigoare. Totodată, jurnaliştii implicaţi în acest incident pot depune plângere la organele de poliţie abilitate”, arată sursa citată.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri hotnews

Moscova consideră „absurdă” recomandarea UE privind evitarea spațiului aerian rusesc

Agenția federală de aviație a Rusiei a denunțat vineri recomandarea „absurdă” a Uniunii Europene, care a avertizat cu privire la „riscurile crescute” cu care se confruntă avioanele de linie care zboară deasupra Rusiei, relatează AFP…

A fost descoperită una dintre cele mai mari fortărețe din Epoca Bronzului, însă misterele sale sunt departe de a fi elucidate

O „mega-fortăreață” veche de aproape 3.500 de ani a fost identificată la sud de Tbilisi, în Georgia, de către o echipă internațională de arheologi. Cu o suprafață de aproape 80 de hectare, fortăreața este una…

VIDEO Ninsori viscolite în zonele de munte. Care sunt recomandările drumarilor pentru șoferi

Drumarii intervin cu echipaje de deszăpezire în mai multe zone din ţară unde, vineri seară, ninge viscolit. Şoferii sunt sfătuiţi să nu plece la drum cu autoturismele nepregătite corespunzător, transmite News.ro. „Ninsori viscolite şi moderate…

SUA impun cel mai amplu pachet de sancţiuni asupra sectorului petrolier şi al gazelor din Rusia, pentru a sprijini Ucraina

Administraţia preşedintelui american Joe Biden a anunţat vineri cel mai amplu pachet de sancţiuni de până acum asupra veniturilor Rusiei din petrol şi gaze, în încercarea de a oferi Ucrainei şi echipei preşedintelui ales Donald…

Deriva unei nave rusești, oprită în Marea Baltică. Germania: „Rusia periclitează securitatea europeană cu petroliere decrepite”

Un remorcher german a oprit deriva unui petrolier care transporta 99.000 de tone din Rusia și care nu a mai putut fi manevrat în zona germană a Mării Baltice, aproape de insula Rugen, scrie Reuters.…

Zeci universități din Germania și Austria anunță că se retrag de pe rețeaua socială X a lui Elon Musk

Peste 60 de universități germane și austriece au anunțat vineri că se retrag de pe rețeaua socială X a miliardarului american Elon Musk, fiind îngrijorate de derivele antidemocratice ale acestei platforme, informează France Presse și…

Salvamontiștii din Maramureș, pe urmele unui ucrainean aflat de șase zile în munți. Bărbatul este expus riscului de îngheț

Salvamontiştii din Maramureş intervin, vineri seară, pentru recuperarea unui cetăţean ucrainean care a trecut frontiera. El se află pe drum de şase zile şi a solicitat sprijin precizând că nu are nici provizii, nici haine…

MAE anunță evacuarea Consulatului României la Los Angeles, din cauza incendiilor din zonă

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează vineri că autorităţile americane au solicitat evacuarea clădirii Consulatului General al României la Los Angeles, în contextul incendiilor puternice care au afectat cu precădere comitatul Los Angeles din statul California.…

Cum a ajuns România să exporte gazele din Marea Neagră, deși ideea era să le folosim în țară

Primul contract de comercializare a gazelor din Marea Neagră vizează exportul unor cantități în Germania. Asta deși oficialii români au spus de-a lungul timpului că vor veni cu o strategie pentru a crește consumul național…

Gazprom, scoasă din acționariatul singurei companii de rafinare din Serbia. O măsură luată sub presiunea Statelor Unite

Grupul Gazprom Neft, divizia de petrol a gigantului rus Gazprom, urmează să primească un răgaz de 45 de zile pentru a ieşi din acţionariatul companiei petroliere sârbeşti Naftna Industrija Srbije, după cele mai recente sancţiuni…

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.