Au început alergiile de sezon ale copiilor! Pot duce la complicații, îi fac irascibili, neatenți la școală și obosiți - HotNews.ro

Au început alergiile de sezon ale copiilor! Pot duce la complicații, îi fac irascibili, neatenți la școală și obosiți -
📅 2025-05-21

Copilului îi curge nasul de săptămâni la rând, strănută des și nu se poate opri din frecatul ochilor, care sunt roșii, apoși și îl mănâncă. Ați putea crede că este răcit – că doar e primăvară, vremea e schimbătoare și „te păcălește”. Este posibil să vă păcăliți voi, și să nu fie o răceală, ci o alergie sezonieră, cunoscută și sub numele de rinită alergică sezonieră.

Alergiile sezoniere se pot dezvolta oricând în copilărie sau la vârsta adultă, dar de obicei încep să apară între 2 și 5 ani, cei mai mulți dintre copii urmând să se confrunte cu simptomele acestora până pe la vârsta de 10 ani. Unii copii pot dezvolta alergii și la vârste mai mici (chiar de la 1 sau 2 ani), dar în aceste cazuri reacționează mai degrabă la alergeni din interior (acarienii din praful de casă, mucegaiurile, scuamele, saliva sau urina animalelor de companie) decât la cei sezonieri, care se manifestă primăvara,vara sau toamna.

Simptomele alergiei sezoniere (rinita alergică)

Alergenii sezonieri frecvenți sunt următorii:

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri hotnews

FOTO Șefa Parlamentului European, mesaj în miez de noapte, după întâlnirea cu Nicușor Dan

Președinta Parlamentului European (PE), Roberta Metsola, a publicat miercuri noapte un mesaj în urma întâlnirii informale pe care a avut-o la București, în cursul serii, cu președintele ales Nicușor Dan. „Împreună la București. Împreună pentru…

Rusia a spionat granițele Europei, inclusiv ale României. GRU a compromis mii de camere pentru a urmări ajutorul trimis Ucrainei

Rusia a încercat să pirateze și să acceseze camerele de supraveghere de la mai multe frontiere, pentru a spiona și a perturba fluxul de ajutor occidental care intră în Ucraina, au afirmat serviciile de informații…

În prima noapte de arest, primarul din Sinaia a ajuns la spital

Primarul orașului Sinaia, Vlad Oprea, a fost transportat miercuri seară la Spitalul Județean de Urgență Ploiești, au declarat sursele Agerpres, sursele News.ro și cele ale publicației locale Câmpina TV. Tot miercuri, dar mai devreme, Curtea…

SUA acceptă, oficial, avionul de lux oferit de Qatar pentru a fi transformat în noul Air Force One al lui Trump

Statele Unite au acceptat un avion de tip Boeing 747, oferit cadou de Qatar, iar Forțele Aeriene au fost solicitate să găsească rapid o soluție pentru modernizarea acestuia, astfel încât să poată fi folosit ca…

Rusia susține că a doborât miercuri sute de drone ucrainene. Aeroporturi din Moscova închise pentru scurtă vreme

Rusia a anunțat, miercuri, că sistemele sale de apărare au doborât peste 260 de drone ucrainene, dintre care unele ce se apropiau de Moscova, iar aeroporturile capitalei au fost închise pentru scurt timp pentru a…

„Watergate” la Palatul Élysée: Biroul lui Macron, acuzat de mușamalizare la nivel înalt în scandalul apei Perrier

Cunoscuta marcă franceză de apă minerală Perrier, deţinută de Nestlé Waters, se află în centrul unui scandal care ameninţă să se extindă şi să atingă cele mai înalte niveluri ale guvernului francez, scrie Politico, notând,…

VIDEO Scenă tensionată la Casa Albă: Ce imagini l-a pus Trump pe Ramaphosa să vadă / Liderul sud-african: „Aș vrea să știu unde e locul acela”

Donald Trump l-a luat prin surprindere miercuri pe președintele Africii de Sud în timpul unei întâlniri la Casa Albă, difuzând un videoclip care pretindea că ar demonstra existența unui „genocid” împotriva populației albe din această…

SuperLiga: Cu ce amendă s-a ales Rapid, după meciul cu Dinamo. Echipa din Giulești, fără suporteri la partida cu ‘U’ Cluj

Comisia de Disciplină din cadrul FRF a decis miercuri sancționarea echipei de fotbal Rapid București cu penalitate sportivă de 60.000 de lei și interzicerea prezenței suporterilor la partida din ultima etapă a play-off-ului Superligii, la…

Cristian Tudor Popescu spune că George Simion le aruncă votanților săi „câte un os de ros sau câte o cană de sânge ca să-i întărâte”: „Se pretind «românoși»”

Cristian Tudor Popescu i-a criticat pe George Simion și pe votanții săi, miercuri, pe B1 TV, și a spus că oamenii care răspândesc „manipulări pe TikTok” se pretind a fi patrioți „fără să aibă habar…

Varșovia protestează față de pagubele aduse unui cimitir militar polonez din Rusia. „O încercare de a interveni în alegerile prezidențiale din Polonia”

Polonia a protestat, miercuri, față de înlăturarea simbolurilor militare dintr-un cimitir polonez din Rusia, o mișcare pe care Varșovia a criticat-o drept „provocare” și tentativă de ingerință în alegerile prezidențiale poloneze, relatează AFP. Poliția secretă…

Good News

Only good and positive news.