Părinții se confruntă adesea cu provocarea de a dezvolta obiceiuri alimentare sănătoase pentru copiii lor. Totuși, fără să-și dea seama, anumite obiceiuri zilnice ale acestora pot transforma un copil dornic să guste de toate într-un copil care are mari probleme în relația cu mâncarea. Detaliem cele mai frecvente 5 astfel de greșeli.
1. Insistența exagerată asupra mâncatului
Una dintre cele mai frecvente greșeli este presiunea constantă de a mânca tot din farfurie. Această abordare poate face ca mesele să fie percepute ca o sarcină, mai degrabă decât ca un moment de plăcere. Copiii au nevoie să învețe să-și regleze singuri foamea și să și recunoască semnalele corpului. Insistența exagerată poate avea efect invers, transformând mâncarea într-un subiect de conflict.
2. Oferirea alternativelor constant
O altă greșeală comună este tentația de a oferi copilului un alt fel de mâncare dacă refuză ce i s-a pus în farfurie. Acest obicei, deși pornit din dorința de a-l vedea hrănit, poate încuraja mofturile. Copiii pot ajunge să refuze intenționat anumite alimente, știind că vor primi altceva ce le place mai mult.
3. Asocierea mâncării cu recompense
„Dacă mănânci legumele, primești desert.” Asocierea alimentelor sănătoase cu un „chin” necesar pentru a ajunge la o recompensă poate reduce dorința copilului de a mânca spontan alimente hrănitoare. Acest tip de condiționare poate face mai mult rău decât bine, creând percepții negative asupra unor alimente benefice.
4. Compararea cu alții copii
Un părinte care spune „Ia uite, fratele tău mănâncă tot!” sau „X nu face mofturi la masă!” nu face decât să crească tensiunea și frustrarea. Copiii reacționează negativ la astfel de comparații, iar aceasta poate agrava refuzul de a mânca anumite alimente.
5. Lipsa rutinei la masă
Orele de masă neregulate sau distragerile constante (precum televizorul sau telefonul) pot afecta relația copilului cu mâncarea. O rutină clară ajută copilul să anticipeze mesele și să dezvolte un apetit stabil.
Diferențele dintre stilurile de abordare ale mamelor și taților
Situațiile prezentate reflectă diferențele subtile dintre stilurile de abordare ale mamelor și taților în relația cu alimentația copilului. Expresii precum „Hai încă o linguriță” sau întrebări excesiv de atente, pot transmite copilului mesaje involuntare de presiune sau de îngrijorare din partea părintelui. Acest lucru îl poate face să devină mai conștient de puterea sa de a controla situația prin refuzul alimentelor. Lucru care nu se întâmplă când copilul este hrănit de celălalt părinte.
Tații au o abordare mai relaxată și mai directă. Ei tind să lase copilul să mănânce în ritmul său, fără a insista sau a pune accent pe ceea ce copilul refuză. Această lipsă de presiune poate crea un mediu mai puțin tensionat în timpul mesei, iar copilul se simte mai liber să exploreze mâncarea și să răspundă nevoilor naturale de foame.
Mamele tind să adopte un astfel de comportament din mai multe motive. De regulă, sunt strâns legate de instinctele lor naturale și de dorința de a se asigura că micuțul este bine hrănit și sănătos. Iată câteva explicații posibile:
- Instinctul de protecție
Pentru multe mame, hrănirea copilului este o formă fundamentală de îngrijire și afecțiune. Dacă cel mic refuză mâncarea, mama poate simți că nu-și îndeplinește pe deplin rolul de a-l proteja și de a-i asigura bunăstarea. Din acest motiv, ea încearcă să-l convingă să mănânce, chiar și cu insistențe. - Presiunea culturală și socială
În multe culturi, mamele sunt cele mai responsabilizate pentru sănătatea și creșterea copilului. Această presiune socială le face să fie foarte atente la alimentația celor mici și să se teamă de eventuale deficiențe nutriționale, chiar dacă acestea nu sunt prezente. - Anxietatea față de refuzul alimentelor
Atunci când copilul refuză să mănânce, mama poate interpreta acest lucru ca fiind o problemă și se poate teme că refuzul se va permanentiza. Acest sentiment poate duce la supracompensare prin rugăminți sau încercări creative de a-l convinge pe copil să accepte mâncarea. - Nevoia de control
Uneori, mamele simt o nevoie de a controla fiecare aspect al dezvoltării copilului, inclusiv mesele. Insistențele reflectă dorința de a se asigura că totul decurge conform planului și că cel mic primește toate substanțele nutritive necesare. - Empatie excesivă
Mamele sunt adesea mai sensibile la stările și reacțiile copilului. Dacă cel mic pare nemulțumit de mâncare sau refuză, mama poate interpreta asta ca un disconfort real și încearcă să remedieze situația oferind alternative sau apelând la strategii mai persuasive.
Însă diferențele de abordare nu înseamnă că unul dintre părinți greșește. Ci că un echilibru între răbdare și limite este esențial pentru a ajuta copilul să dezvolte obiceiuri alimentare sănătoase. Fiecare părinte își aduce aportul într-un mod unic, iar un copil are nevoie și de mamă și de tată pentru a crește într-un mediu echilibrat, care îi permite să învețe să își regleze comportamentul alimentar și să dezvolte o relație pozitivă cu mâncarea.
Cum pot tații să contribuie pozitiv la obiceiurile alimentare?
Implicarea taților în mesele zilnice poate fi un factor decisiv. De exemplu, un tată care participă activ la prepararea mesei sau la organizarea timpului de masă poate deveni un model pozitiv. Răbdarea și disponibilitatea de a explora noi alimente alături de copil pot transforma mâncăciosul mofturos într-un explorator culinar.
Fiecare părinte își dorește ca propriul copil să crească sănătos și fericit. Prin evitarea acestor greșeli comune, părinții pot ajuta copiii să dezvolte o relație pozitivă cu mâncarea, o lecție valoroasă pe care și-o vor aminti toată viața.
SURSA FOTO: Dreamstime.com