După ce presa din Gorj a publicat imagini cu un afacerist care petrecea cu arma la vedere, poliția s-a sesizat și a dispus verificări.
„Ca urmare a unui articol apărut în mediul online, în care se speculează faptul că un bărbat din Târgu Jiu, în timp ce se afla la o petrecere, ar fi dansat cu pistolul asupra sa, polițiștii gorjeni au dispus efectuarea de verificări în vederea stabilirii situației de fapt.
La data de 14 noiembrie a.c., polițiști din cadrul Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Gorj s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că la data de 13 noiembrie, un bărbat, din localitatea Târgu Jiu, aflându-se în incinta imobilului în care locuiește, fiind într-un cadru festiv și înconjurat de mai multe persoane, avea asupra sa, la vedere, o replică de armă, de tip airsoft, care nu este supus autorizării.
În conformitate cu prevederile Legii nr. 195/2004 privind regimul armelor și al munițiilor, sunt interzise portul și folosirea armelor tip airsoft în locuri publice.
În urma verificărilor efectuate de polițiști, a reieșit faptul că bărbatul nu ar fi încălcat prevederile legale, privind regimul armelor și munițiilor”, transmite Inspectoratul de Poliție al Județului Gorj.