Pe parcursul a trei luni, jandarmii gorjeni au organizat și participat la programul ,,Ora de civilizație”, iar în cadrul interacțiunilor avute s-au întâlnit cu peste 300 de elevi ai instituțiilor de învățământ din municipiul Târgu-Jiu.
„Au fost dezbătute aspecte referitoare la:
principalele fapte antisociale comise de minori
răspunderea contravențională și penală a minorului
consecințele legale, sociale și morale ale săvârșirii faptelor antisociale
modalitățile de sesizare a faptelor antisociale
Scopul activităților organizate a fost prevenirea manifestărilor antisociale în rândul tinerilor, conștientizarea cu privire la comportamentele pro sociale în școală și societate, interacțiunea jandarmilor gorjeni cu elevii și cadrele didactice.
Mulțumim elevilor și personalului didactic care au participat la aceste activități organizate și vom reveni cu noi și inedite activități preventiv educative după vacanța de iarnă”, transmite Inspectoratul de Jandarmi Județean Gorj.