Vineri, 15 noiembrie 2024, Școala Gimnazială “Alexandru Ștefulescu” din Târgu Jiu a marcat Ziua Internațională a Toleranței, desfășurând activități în cadrul programului ”Educația media: informare și conștientizare”, inclus în Protocolul de colaborare al Consiliului Național al Audiovizualului cu unitatea de învățământ.
„Sub coordonarea domnului director, prof. Udroiu Vasile, a doamnei director adjunct, prof. Văgăună Anca-Lidia, a coordonatorului pentru proiecte și programe educative școlare și extrașcolare, prof. înv. primar Mazilu Alina-Victoria și a profesorilor diriginți, aproximativ 120 de elevi din clasele a VI-a, a VII-a și a VIII-a au participat la atelierul de educație media ”Despre hate speech sau cyberbullying”. Scopul atelierului a fost acela de a atrage atenția asupra unui fenomen larg răspândit între elevi care are grave consecințe pe termen lung și, totodată, de a ajuta atât elevii, cât și cadrele didactice să înțeleagă importanța de a fi educat media într-o lume a digitalizării.
Atelierul a fost susținut de către reprezentantul C.N.A. în teritoriu, inspector audiovizual Aona Calistru, expert formator în educația media”, transmite Inspecctoratul Școlar Județean Gorj.