Două femei, victime ale accidentului de la Țânțăreni | Vertical

Două femei, victime ale accidentului de la Țânțăreni | Vertical
📅 2024-10-18

La data de 16 octombrie a.c., polițiști din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Târgu-Cărbunești au fost sesizaţi prin apelul 112, de un participant la trafic, cu privire la faptul că pe raza comunei Ţânţăreni, a avut loc un accident rutier cu două victime.


„Din primele cercetări efectuate de polițiști la fața locului a reieșit faptul că, în timp ce o tânără de 19 ani, din localitate, conducea un autovehicul pe DE 79, din direcţia Filiaşi către Ţânţăreni, ar fi pierdut controlul direcției de deplasare, ar fi ieșit în afara părţii carosabile și s-ar fi izbit de un cap de pod, împrejurare în care autoturismul s-ar fi răsturnat.


În urma impactului conducătoarea auto și o pasageră de 40 de ani, din aceeași localitate, au suferit leziuni și au fost transportate cu un elicopter SMURD, respectiv o ambulanţă la Spitalul Nr. 1 Craiova, pentru acordarea de îngrijiri medicale.


În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, anunță Inspectoratul de Poliție al Județului Gorj.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri vertical online

S-a decis: România trece la salariul minim european

Primul ministru Macel Ciolacu a anunțat, ieri după amiază, că România trece la salariul minim european. Măsura va fi luată de la 1 ianuarie 2025. „Am stabilit, azi, în Comitetul … The post S-a decis: România trece la salariul minim european first appeared on Vertical.

Horoscopul zilei: Schimbări majore și oportunități pentru 17 octombrie 2024

BerbecAstăzi ești plin de energie și ai un impuls puternic de a-ți îmbunătăți aspectul și stilul de viață. Este o perioadă excelentă pentru a-ți stabili obiective clare și a consulta … The post Horoscopul zilei: Schimbări majore și oportunități pentru 17 octombrie 2024 first appeared on Ver...

Vremea pentru joi, 17 octombrie 2024

Astăzi, 17 octombrie 2024, România resimte din plin răcirea tipică lunii octombrie, cu temperaturi scăzute, în special pe timpul nopții. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a anunțat că toamna își … The post Vremea pentru joi, 17 octombrie 2024 first appeared on Vertical.

𝐕𝐢𝐚ț𝐚 î𝐧 𝐚𝐫𝐦𝐨𝐧𝐢𝐞 𝐜𝐮 𝐧𝐚𝐭𝐮𝐫𝐚

Ierii, elevii clasei a III-a ai Școlii gimnaziale „Alexandru Ștefulescu ” din Târgu Jiu au avut ocazia să descopere frumusețea și biodiversitatea Parcului Național Defileul Jiului în cadrul proiectului educațional … The post 𝐕𝐢𝐚ț𝐚 î𝐧 𝐚𝐫𝐦𝐨𝐧𝐢𝐞 𝐜𝐮 𝐧𝐚𝐭𝐮𝐫𝐚 first appeared on Vertical.

Două femei, victime ale accidentului de la Țânțăreni

La data de 16 octombrie a.c., polițiști din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Târgu-Cărbunești au fost sesizaţi prin apelul 112, de un participant la trafic, cu privire la faptul că … The post Două femei, victime ale accidentului de la Țânțăreni first appeared on Vertical.

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.