Ziua Armatei: Iohannis cere schimbări legislative pentru a face față dronelor rusești

 Ziua Armatei: Iohannis cere schimbări legislative pentru a face față dronelor rusești
📅 2024-10-25

Klaus Iohannis a solicitat, vineri, cu ocazia ceremoniei de Ziua Armatei, îmbunătățirea cadrului legislativ pentru a permite României să prevină și să gestioneze riscul ca dronele eșuate, folosite de forțele ruse împotriva obiectivelor din Ucraina, sau părțile acestora, să aterizeze pe teritoriul național, informează Mediafax.

„Onorăm astăzi, împreună, Armata României, principalul pilon al sistemului național de apărare, care garantează suveranitatea, independența și unitatea statului, precum și integritatea teritorială a țării și democrația constituțională. Aniversăm, de asemenea, 80 de ani de la eliberarea ultimei brazde de pământ românesc de la granița de vest, eveniment cu semnificație majoră pentru afirmarea independenței și a suveranității României. Pentru îndeplinirea acestui rol fundamental și pentru întreaga activitate desfășurată în slujba țării, suntem profund recunoscători militarilor noștri activi, în rezervă și în retragere, precum și personalului civil din cadrul Armatei României. Dedicăm această zi și ostașilor noștri care au plătit prețul suprem pe câmpul de luptă, pentru ca România să se dezvolte și să devină statul democratic, respectat în Europa și în lume, așa cum este astăzi. Totodată, gândurile noastre de prețuire și recunoștință se îndreaptă către veteranii de război, care au luptat pentru România în cele două conflagrații mondiale, precum și către militarii noștri care și-au îndeplinit cu succes misiunile în teatrele de operații, alături de Aliați și parteneri”, a spus Klaus Iohannis.

El a amintit și de războiul din Ucraina.

„Traversăm vremuri dificile, marcate de provocări multiple, care sporesc instabilitatea și impredictibilitatea evoluțiilor de securitate la nivel regional, european și global, context în care puterea militară capătă o și mai mare relevanță, atât ca un mijloc de consolidare și proiectare a forței, cât și ca factor esențial de descurajare și apărare. Războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei a zdruncinat arhitectura de securitate pe continentul european și reprezintă o încălcare gravă a dreptului internațional și o provocare la adresa ordinii internaționale bazate pe reguli, care a asigurat pacea și stabilitatea în lume după cel de-Al Doilea Război Mondial. De aceea, trebuie să rămânem ferm angajați în sprijinirea dreptului Ucrainei la autoapărare în fața agresorului, atât timp cât va fi necesar, împreună cu Aliații din NATO și cu partenerii europeni și internaționali. Forțele ruse continuă acțiunile de agresiune, făcând victime civile și producând pagube însemnate la nivelul infrastructurii portuare ucrainene, inclusiv în proximitatea frontierei fluviale cu România. În fața acestor provocări, rămânem vigilenți și continuăm eforturile naționale conjugate și cooperarea strânsă cu Aliații pentru a consolida pe mai departe postura de descurajare și apărare a NATO în regiunea Mării Negre, care reprezintă o zonă de importanță strategică pentru securitatea euroatlantică. Totodată, suntem în proces de optimizare a cadrului legislativ național pentru a fi în măsură să prevenim și să combatem riscul ca drone eșuate, utilizate de forțele ruse împotriva obiectivelor ucrainene, sau fragmente ale acestora să cadă pe teritoriul național”, adaugă șeful statului.

De asemenea, el afirmă că România este în prezent „o țară sigură și un pilon de stabilitate în Estul Europei, iar cetățenii români beneficiază de cele mai solide garanții de securitate din istoria noastră”.

„Găzduim pe teritoriul național o serie de structuri și comandamente NATO importante, iar aproximativ 5.000 de militari aliați se instruiesc împreună cu militarii români. (...) În ultimii ani au avut loc progrese semnificative la nivelul Armatei României, în special în ceea ce privește înzestrarea cu capabilități moderne, iar dumneavoastră sunteți principalii beneficiari ai acestui efort național. Încă de la preluarea primului meu mandat de Președinte, am susținut alocarea a 2% din PIB pentru Apărare, conform angajamentului din cadrul NATO. Ulterior, pe fondul cerințelor operaționale generate de schimbările din mediul de securitate, am încurajat creșterea alocărilor bugetare pentru Apărare la 2,5% din PIB, începând cu anul 2023. Armata României trebuie să beneficieze în continuare de o bază financiară solidă, considerabil peste 2% din PIB, după cum ne-am asumat la nivelul NATO, pentru a implementa, conform planificării, programele majore de înzestrare a forțelor armate, pe termen scurt, mediu și lung. Totodată, o parte importantă dintre aceste investiții substanțiale trebuie să se întoarcă în industria națională de Apărare, pe măsură ce procesul de revigorare a acestui sector strategic avansează. Armata României este respectată și apreciată în mediul internațional pentru modul în care își îndeplinește misiunile încredințate, atât în țară, cât și în cadrul ONU, al NATO și al Uniunii Europene”, a încheiat Iohannis.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri pe surse

Predica unui preot din Iași despre moaște și icoane a devenit virală și stârnește controverse! Prof. dr. Petre Semen: Să nu confundăm credința cu prostia!

Predica unui preot din Iași a devenit virală pe rețelele de socializare și a stârnit numeroase controverse, deoarece pr. prof. univ. Citește mai departe...

Iohannis: We must remain firmly committed to supporting Ukraine's right to self-defence

Romania is today a safe country and a pillar of stability in Eastern Europe, President Klaus Iohannis said on Friday, adding that the country must remain firmly committed to supporting Ukraine's right to self-defence against the aggressor for as long as it takes, inform agerpres.ro. Citește ...

CFR SA începe luni restaurarea Gării Regale Curtea de Argeș

CFR SA anunţă că, de luni, încep lucrările de restaurare a Gării Regale Curtea de Argeş, monument istoric. Lucrările vor fi realizate doar cu materiale şi tehnici specifice, compatibile cu cele originale. Citește mai departe...

Romanians order over 130 servings of pasta per hour, highest in South-Eastern Europe (analysis)

Romania is ranking first in Southeast Europe in pasta consumption, with an average of over 130 servings ordered every hour, according to an analysis carried out by a delivery platform for October 25, World Pasta Day, inform agerpres.ro. Citește mai departe...

Tragedia de nedescris care a urmat după ce un băiat de 14 ani s-a îndrăgostit de un chatbot AI care se dădea drept Daenerys Targaryen

Mama unui băiat de 14 ani care s-a sinucis după ce a devenit obsedat de chatbot-ul care se dădea drept Daenerys Targaryen a dat în judecată compania care se află în spatele tehnologiei. Citește mai departe...

President Iohannis: The Romanian Army is the main pillar of our national defence system

The Romanian Army is the main pillar of our national defence system, president Klaus Iohannis said on Friday, highlighting that this sector must continue to benefit from "a solid financial base," significantly more than 2% of GDP, inform agerpres.ro. Citește mai departe...

Bucharest Stock Exchange opens Friday's session higher

The Bucharest Stock Exchange (BVB) opened higher on most indices on Friday, and the value of trading amounted to 1.46 million lei (294,744 euro), after 30 minutes from the start of the trading session, inform agerpres.ro. Citește mai departe...

Interlopii români fac legea în Miami Beach: mafia românească a dat tun după tun în SUA / Banii ajungeau în România

Alexandru Stoica, fiul interlopului Dacian Ursaru, a fost trimis în judecată de DIICOT, fiind acuzat că a făcut parte dintr-o bandă care opera în zona oraşului american Miami Beach şi care extrăgea sume mari din bancomate folosind carduri clonate, scrie Agerpres. Citește mai departe...

Sărbătorile zilei din 25 octombrie 2024 - Sf. Mc. Marcian şi Martirie, Valerie şi Hrisaf; Sf. Tavita

Sărbătorile zilei din 25 octombrie 2024 - Sf. Mc. Marcian şi Martirie, Valerie şi Hrisaf; Sf. TavitaOrtodoxe Sf. Mc. Marcian şi Martirie, Valerie şi Hrisaf; Sf. Tavita Greco-catolice Sf. m. Marcian şi Martiriu Romano-catolice Ss. Crisant şi Daria, soţi m.; Mina, ostaş m. Citește mai departe...

Italia controlează două treimi din producția și exportul de paste în Uniunea Europeană

În anul 2023, în Uniunea Europeană au fost produse 6,2 milioane de tone de paste, cu o valoare de 8,9 miliarde de euro, în creştere uşoară comparativ cu cele 6,1 milioane de tone de paste produse în 2022, dar cu o creştere de 1,1 miliarde de euro în termeni de valoare, arată datele Citește m...

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.