Ucraina a acuzat joi forţele ruse că au executat cel puţin şase soldaţi ucraineni dezarmaţi, potrivit Comisarului ucrainean pentru drepturile omului, Dmitro Lubineţ, care ţine evidenţa execuţiilor de prizonieri de război, informează AFP, relatează Agerpres (imaginile sunt atât de îngrozitoare că au fost blocate la distribuire; ele sunt disponibile aici).
"O altă înregistrare video cu presupusa asasinare cinică de către armata rusă a unor prizonieri de război ucraineni neînarmaţi circulă online", a declarat Lubineţ într-un mesaj pe Telegram. Lubineţ a declarat că a trimis aceste informaţii la ONU şi la Comitetul Internaţional al Crucii Roşii (CICR), prizonierii de război fiind protejaţi prin convenţia de la Geneva.
De la începutul invaziei ruse, Kievul şi Moscova s-au acuzat reciproc de abuzuri la adresa prizonierilor. În ianuarie, Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) s-a declarat "profund îngrijorată" de înmulţirea acuzaţiilor privind execuţii sumare de soldaţi ucraineni luaţi prizonieri de ruşi.
În pofida luptelor de mare intensitate care continuă după aproape trei ani de la declanşarea invaziei ruse, Kievul şi Moscova fac în mod regulat schimb de prizonieri de război, precum şi de trupuri ale soldaţilor şi civililor ucişi