VIDEO Nicușor Dan: CAB a decis demolarea Cathedral Plaza: Operațiunea va costa între 5 și 8 milioane de euro

VIDEO Nicușor Dan: CAB a decis demolarea Cathedral Plaza: Operațiunea va costa între 5 și 8 milioane de euro
📅 2024-10-18

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a anunţat vineri o decizie a Curţii de Apel Bucureşti, pe ultimul dosar care ar fi putut să împiedice demolarea Cathedral-Plaza, astfel că clădirea va fi demolată, costul pentru această operaţiune fiind undeva între 5 şi 8 milioane de euro.

”Curtea de Apel Bucureşti s-a pronunţat azi pe ultimul dosar care ar fi putut să împiedice demolarea Cathedral-Plaza şi a respins cerea de intrare în legalitate a acestei clădiri, definitiv. Asta înseamnă că după încă câteva formalităţi juridice, această clădire va fi demolată în baza dispoziţiei pe care am semnat-o acum 2 ani”, a anunţat primarul Capitalei.

Nicuşor Dan a arătat că este un proces care a început acum 18 ani, printr-o autorizaţie de care toată lumea ştia că este nelegală.

”Beneficiarul autorizaţiei s-a crezut şmecher, aşa cum se cred şmecheri mulţi investitori din ziua de azi. Aşa cum am aşteptat 18 ani pentru a demola această clădire, să ştie şi aceia care se cred azi de neatins că le vom demola peste 5, peste 10 sau peste 20 de ani clădirile ilegale pe care le construiesc azi”, a transmis primarul Capitalei. Primarul Capitalei a afirmat că autorizaţia nelegală a fost emisă în 2006.

El a precizat că a fost un litigiu finalizat în 2010 în care Curtea de Apel Suceava a zis că autorizaţia e nelegală şi a mai fost un litigiu care s-a finalizat în 2013 printr-o decizie a Curţii de Apel Ploieşti, care a spus că primarul Municipiului Bucureşti trebuie să o demoleze iar din 2013 a început un litigiu care s-a terminat azi, în care beneficiarul autorizaţiei, proprietarul clădirii, a solicitat intrarea în legalitate.

Nicuşor Dan a mai spus că, conform deciziei de la Tribunalul Dâmboviţa şi Curtea de Apel Ploieşti, sarcina demolării este a primarului Municipiului Bucureşti

”Costul de demolare este undeva între 5 şi 8 milioane de euro şi el o să fie plătit de Primăria Capitalei, aşa cum a spus instanţa şi o să fie solicitat de la Primăria Sectorului 1, pentru că Primarul Sectorului 1 a eliberat autorizaţia nelegală. Mai departe, Primăria Sectorului 1 se poate îndrepta împotriva domnului Chiliman, împotriva arhitectului-şef de atunci, ca să recupereze bani”, a subliniat Nicuşor Dan.

Nicuşor Dan a mai spus că în momentul ăsta nu pot să vină să demoleze pentru că actul pe care l-a dat este suspendat de instanţă dar singurul motiv pentru care instanţa a suspendat a fost că există un litigiu de intrare legalitate. ”Această chestiune nu mai există, începând de azi, deci o să reluăm repede la Tribunal litigiul cu privire la acel act (..) probabil că într-un an de zile o să avem o decizie definitivă pe acea dispoziţie şi vom începe demolarea.

Despre demolare, Nicuşor Dan a spus că, la orice fel de construcţie, ca să faci un proiect tehnic de demolare, trebuie să faci înainte o expertiză tehnică, iar un expert tehnic în structuri o să-ţi spună care sunt paşii de urmat. ”O să continuăm cu expertiza ca să fim gata în momentul în care se finalizează ultimul litigiu, să putem să intrăm cu demolarea.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri pe surse

În acest weekend are loc evenimentul 'O îmbrățișare pentru IOR'. Bucureștenii sunt invitați să formeze un lanț uman

Bucureștenii sunt chemați sâmbătă la evenimentul „O îmbrățișare pentru IOR”, unde vor fi invitați să formeze un lanț uman în jurul zonei retrocedate din Parcul IOR, ca semn de protest împotriva distrugerilor din ultima vreme. Citește mai departe...

Accident cu trei vehicule, în Defileul Jiului - Trei persoane au fost rănite

Trei persoane au fost rănite, vineri, într-un accident rutier produs pe DN 66 Defileul Jiului, după ce o maşină a intrat într-o depăşire neregulamentară. Citește mai departe...

D Day operation - more than 9.2 kg of drugs were seized; 65 people in preventive custody up to now

More than 420 search warrants were implemented this week, between October 15 and 17, as part of extensive operations to dismantle organized criminal groups, specialized in drug trafficking, human and underage, migrant trafficking, child pornography and computer crime. Citește mai departe...

OICA head: Competitive risks could arise from too speedy passage of law mandating 100% EVs

Passing a law that mandates 100% electric vehicles in ten years is the easy part, but going too fast could create competitive risks for auto manufacturers, the president of the International Organisation of Motor Vehicle Manufacturers (OICA) John Bozzella said on Thursday in remarks at the Cite&#...

Preventing and Combating Human Trafficking: National Priority - conference organized at Parliament

The Vice-President of the Chamber of Deputies, Oana Toiu, declared at the conference "Prevention and Combating Human Trafficking: National Priority", that every day a child becomes a victim of human trafficking, and in every school or residential center there can be a teenage Citeș...

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.