Florentina Presadă, lider al SENS, a cerut un drept la replică la Antena 3 CNN, după ce teleleviziunea a difuzat clipurile de pe TikTok în care SENS s-a promovat alături de Călin Georgescu.
Florentina Presadă a intrat în direct și a început să acuze Antena 3 CNN de fake news.
Mihai Gâdea s-a enervat, i-a arătat clipurile de pe TikTok și i-a spus: ”Nimeni nu mai acceptă o întrebare în țara asta? V-ați luat toți după Călin Georgescu?”.
Inițial, Mihai Gâdea a cerut să i se închidă telefonul Florentinei Presadă, dar pentru că aceasta s-a calmat, a lăsat-o să-și spună punctul de vedere.
”Noi nu am făcut campanie electorală pentru Călin Georgescu, este un filmuleț care nu ne aparține.
Nu vrem să fim asociați în niciun fel cu Călin Georgescu. Am sesizat ANCOM și toate instituțiile statului pentru clipurile în care îl promovăm cu numele SENS pe Călin Georgescu.
Am avut o campanie curată, o campanie făcută de tineri”, a spus Presadă.