Premierul maghiar Viktor Orban susține că România, după anularea alegerilor prezidențiale, este ca 'un laborator', iar pentru acest lucru le este 'recunoscător românilor'.
Într-un interviu la postul național de radio, premierul Ungariei, Viktor Orban, a comparat situația din România cu un laborator și a evidențiat impactul rețelelor de socializare, în special TikTok, asupra alegătorilor.
Totodată, a declarat că Ungaria va studia evenimentele din România pentru a-și ghida deciziile în viitoarele procese electorale.
„Se ridică întrebări despre ce instrumente electronice, platforme precum TikTok și altele, pot sau nu pot fi folosite, ce reglementări există și cum influențează acestea alegătorii. Influențează alegătorii? Și dacă da, există o bază legală pentru contestarea deciziilor lor? Este o problemă extrem de interesantă, nerezolvată, care, mai devreme sau mai târziu, va apărea și în Ungaria. Le suntem recunoscători românilor pentru că testează aceste situații ca într-un laborator, iar noi putem învăța din concluziile lor pentru a preveni probleme similare în Ungaria”, a declarat Viktor Orban, titrează Realitatea PLUS.