VIDEO 'Jupiter' a bătut la ușă la ora 6! Sute de percheziții în toată țara

VIDEO 'Jupiter' a bătut la ușă la ora 6! Sute de percheziții în toată țara
📅 2024-10-24

Poliția Română face, joi, alte sute de percheziții în toată țara pentru destructurarea rețelelor infracționale.

În cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, la data de 24 octombrie a.c., se efectuează 232 de percheziții domiciliare, în cadrul unor acțiuni operative, pentru tragerea la răspundere a persoanelor implicate în comiterea de fapte penale și protejarea comunității de activitățile ilegale.

Activitățile sunt efectuate în cadrul unor dosare penale în care se fac cercetări, pe linie de investigarea criminalității economice (evaziune fiscală, contrabandă, spălarea banilor, fals), investigații criminale (înșelăciune, proxenetism, tâlhărie calificată), arme, explozivi și substanțe periculoase (braconaj cinegetic, nerespectarea regimului armelor și al munițiilor, contrabandă calificată) și ordine publică (tulburarea ordinii și liniștii publice, infracțiuni silvice).

Acțiunile urmăresc documentarea activității infracționale a persoanelor cercetate, recuperarea prejudiciilor și indisponibilizarea bunurilor obținute din săvârșirea de infracțiuni sau deținute ilegal.

Persoanele depistate vor fi conduse la audieri, în vederea luării măsurilor legale în fiecare cauză.

Activitățile de astăzi se desfășoară în contextul măsurilor luate la nivelul Poliției Române, pentru combaterea infracționalității de orice fel.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri pe surse

Rusia își continuă avansul în Donețk - Kievul recunoaște că este sub presiune

Forţele ruse au capturat satele Serebrianka şi Mîkolaivka din estul regiunii ucrainene Doneţk, a anunţat miercuri Ministerul rus al Apărării, în timp ce blogurile militare au raportat că ruşii au înaintat către oraşele-cheie de pe linia frontului, relatează Reuters, potrivit news. Citește ma...

Furtuna tropicală Trami face ravagii în Filipine - Cel puțin 26 de persoane și-au pierdut viața

Furtuna tropicală Trami a ucis cel puţin 26 de persoane şi a forţat mai mult de 150.000 de oameni să-şi părăsească locuinţele în Filipine, au declarat joi oficialii, relatează Reuters, potrivit news.ro. Citește mai departe...

Cupoane de pensie folosite într-o escrocherie digitală de amploare: S-au contractat credite de peste 100.000 de lei

Doi bărbaţi din Bucureşti au fost reţinuţi miercuri, fiind acuzaţi de fals informatic. Aceștia sunt cercetați pentru că au accesat mai multe credite prin intermediul unei firme specializate cu sediul în Sibiu, folosind cupoane de pensie și extrase de cont falsificate. Citește mai departe...

Banii și substanțele periculoase, descoperite în urma unor percheziții în Arad

Peste 140.000 de euro în bancnote care ar fi false, 105 litri de substanţe periculoase, dar şi sute de articole de îmbrăcăminte contrafăcute au fost ridicate de poliţiştii arădeni în urma unor percheziţii, fiind duse la audieri 15 persoane, conform agerpres.ro. Citește mai departe...

Alegerile prezidențiale se complică teribil în SUA: a intrat în joc Departamentul de Justiție, împotriva lui Elon Musk

Elon Musk, aflat în echipa lui Donald Trump în cursa prezidențială din SUA, oferă un premiu zilnic, în valoare de un milion de dolari, unor alegători înregistraţi. Citește mai departe...

Maia Sandu îndeamnă cetățenii din Republica Moldova la calm: Să nu împărțim oamenii după etnii

Maia Sandu îndeamnă cetățenii din Republica Moldova la calm. Președintele Republicii Moldova nu vrea o scindare ci îndemnat cetățenii să nu împartă comunitatea în funcție de etnii sau opțiuni politice, împărtășind în același timp dorință de pace și bunăstare. Citește mai departe...

Mircea Lucescu îl contrează pe Răzvan Burleanu! Ce l-a deranjat pe selecţioner. Totul s-a aflat abia acum

Mircea Lucescu îl contrează pe Răzvan Burleanu! S-a aflat ce l-a deranjat pe noul selecţioner al României.Vezi AICI de ce îl bagă în şedinţă Mircea Lucescu pe Răzvan Burleanu...Un greu din fotbal a dezvăluit discuţia pe care a avut-o cu Mircea Lucescu.   Citește mai departe...

Dumitru Crudu: Eu o voi vota pe Maia Sandu

Dumitru Crudu este un poet și dramaturg de limbă română din Republica Moldova. Este câștigător al Concursului de dramaturgie „Cea mai bună piesă românească a anului”, organizat de Uniunea Teatrală din România (UNITER) și de Fundația Principesa Margareta a României, ediția Citește mai departe...

Ceață densă afectează circulația în Satu Mare și Maramureș

Vizibilitatea este scăzută, joi dimineața, pe drmurile din Satu Mare și Maramureș, din cauza ceții dense, scrie Mediafax. Citește mai departe...

Începe oficial campania electorală pentru alegerile prezidențiale - Candidați, calendar, reguli

Campania electorală pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale din acest an începe vineri, la ora 00,00, şi se va încheia pe data de 23 noiembrie, la ora 7,00. Citește mai departe...

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.