VIDEO Ciolacu, mesaj pentru români înainte de adoptarea măsurilor de austeritate: În acest mandat nu am de gând să fiu popular, ci să fiu extrem de eficient

VIDEO Ciolacu, mesaj pentru români înainte de adoptarea măsurilor de austeritate: În acest mandat nu am de gând să fiu p
📅 2024-12-31

Premierul Marcel Ciolacu a declarat, luni, la începutul ultimei ședințe de guvern din acest an, cea în care vor fi adoptate măsurile de austeritate anunțate deja, că ultima prognoză oficială a Comisiei Europene din noiembrie, dar și datele venite în decembrie de la Comisia Națională de Prognoză au fost mult mai pesimiste decât așteptările specialiștilor.

Prim-ministrul a subliniat că situația s-a deteriorat accelerat în majoritatea statelor UE începând cu a doua parte a lunii octombrie, iar acest lucru nu avea cum să ocolească România.

„Noi avem deja un deficit ridicat în acest an deoarece cheltuielile au fost mai mari cu 69 de miliarde de lei, adică 3,92% din PIB față de ceea ce era prevăzut în buget. Însă niciun om de bună credință nu poate critica că am mărit pensiile de două ori și am eliminat inechitățile pentru 3,8 milioane de pensionari sau că am majorat salariile profesorilor, medicilor, polițiștilor sau militarilor.

Nimeni nu poate contesta că a trebuit să acordăm bani în plus pentru a menține facturile la energie și gaze neschimbate pentru populație și economie, că am mărit fondurile pentru sănătate sau că am făcut investiții record în infrastructură. Toate împrumuturile au fost pentru a construi autostrăzi, școli și spitale și pentru a achita datoriile din urmă.

Nu regret niciuna dintre aceste măsuri, pentru că am făcut dreptate pentru milioane de oameni și am ajutat economia prin investiții majore.

Avem însă înainte un an dificil din punct de vedere economic, iar în fața cifrelor și a realității trebuie să adoptăm rapid măsuri care să protejeze România de eventuale riscuri financiare majore”, a declarat premierul.

Ciolacu: Această ordonanță nu este una a „austerității” sau „sărăciei”

Ciolacu a explicat că un comportament economic iresponsabil în acest moment ar însemna automat scăderea rating-ului de țară, alungarea investitorilor și împrumuturile la dobânzi foarte mari. Asta înseamnă în scurt timp recesiune, falimente și șomaj pentru foarte mulți români.

„De aceea, am hotărât împreună cu partenerii de coaliție să adoptăm azi așa-zisa Ordonanță „Trenuleț” pentru a ține sub control deficitul bugetar în 2025, așa cum ne-am angajat în fața Comisiei Europene prin Planul Fiscal.

Am obținut o prelungire de la 4 la 7 ani pentru reducerea deficitului, iar primul pas este să coborâm la 7% în 2025. Asta înseamnă că vom avea acces în continuare la fondurile europene și din PNRR atât de necesare pentru a continua modernizarea României.

Această ordonanță nu este una a „austerității” sau „sărăciei”. Austeritate a fost când s-au tăiat salarii cu 25%, când a crescut TVA de la 19 la 24% sau când s-au închis sute de școli și spitale.

Am structurat această ordonanță pe trei obiective fundamentale: stoparea creșterii cheltuielilor statului, reducerea risipei bugetare cu 1% din PIB, respectiv 19 miliarde de lei, și majorarea veniturilor la buget prin implementarea reformelor structurale din PNRR.

Adoptăm astăzi măsuri clare privind reforma statului și reducerea cheltuielilor publice. Și începem cu noi, cu politicienii. Salariile demnitarilor vor fi înghețate și în acest an, iar partidele vor primi cu 25% mai puțini bani.

Apoi continuăm cu aparatul bugetar. În acest an, nu există resurse financiare pentru creșterea salariilor bugetarilor. Nu se mai acordă sporuri și premii suplimentare. Fiecare leu plătit la salariu va fi justificat prin criterii de performanță și evaluări. Angajările la stat vor fi înghețate în 2025. Și vom trece rapid la desființarea și comasarea de instituții și agenții publice”, a explicat șeful Executivului.

Ciolacu a precizat că va prelua un model deja consacrat și va înființa Departamentul pentru eficientizarea activității guvernamentale, care va reduce cheltuielile statului cu 1% din PIB anul viitor.

„Precizez, că în acest departament vor veni specialiști din alte zone guvernamentale, care vor lucra pro bono.

În același timp, trebuie să luăm măsuri de creștere a veniturilor la bugetul de stat. Am adoptat acele măsuri care sunt cuprinse în reforma fiscală din PNRR cu cel mai redus impact asupra creșterii economice. Am refuzat să tăiem de la investiții sau să creștem impozitul pe profit sau pe venit, la fel cum am refuzat creșterea TVA care ar fi dus la creșterea inflației.

Așadar eliminăm toate facilitățile fiscale și creăm un sistem fiscal echitabil. Reducem gradual pragul de impozitare la microîntreprinderi pentru a evita un șoc în economie. Vor fi afectate circa 30 de mii de IMM-uri, adică 10% din total, dar vom încerca să le sprijinim prin alte scheme de ajutor de stat”, a spus Ciolacu.

Introducerea „taxei pe stâlp” se amână momentan

Cât despre introducerea impozitului pe cosntrucții speciale, premierul a anunțat că nu se va aplica decât după ce vor fi emise normele și după ce miniștrul Finanțelor va avea discuții cu marile companii care vor urma să aibă investiții.

„Astfel, ne vom păstra locul 7 în UE în ceea ce privește cel mai mic impozit pe dividende, în fața noastră fiind țări precum Ungaria care are 15%, Polonia cu 19% sau Cehia cu 23%, în timp ce media la nivelul UE este de 20%.

În final, fac un apel către companiile care continuă să nu își plătească corect taxele și să își externalizeze profiturile. Nu mai putem așeza povară fiscală tot pe companiile care sunt corecte, care investesc, produc și creează locuri de muncă. Deci plătiți toți corect sau plecați!

Am un mesaj special pentru pensionari și pentru românii cu venituri mici. Măsurile pe care le luăm astăzi ne dau încredere că atunci când vom face bugetul de stat în ianuarie vom găsi resursele financiare fie pentru a acorda un sprijin one-off pentru pensiile mici și medii, fie să indexăm pensiile cu rata inflației în a doua parte a anului.

De asemenea, vom reduce gradual povara fiscală pe muncă cu până la 5 puncte procentuale, în cazul salariilor mici și a familiilor cu copii. Și mai solicit tuturor companiilor din România un moratoriu de 6 luni de zile pentru înghețarea prețurilor și solidaritate cu populația și Guvernul României.

Ca prim-ministru, sunt pregătit pentru orice critică. În acest mandat nu am de gând să fiu popular, ci să fiu extrem de eficient. Criticați-mă pe mine, dar lăsați România să meargă înainte și să se dezvolte. Nu se poate altfel”, a încheiat prim-ministrul.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri pe surse

Obiceiuri, tradiții și superstiții în noaptea Anului Nou: cine va avea succes în dragoste?

Datini, practici, superstiţii, ziceri, sfaturi cu originea în credinţe şi mituri străvechi sau creştine. Multe şi frumoase sunt obiceiurile noastre pentru sărbătorile de iarnă, dar din păcate se cam pierd în negura timpului. Citește mai departe...

AUR cere intervenția Avocatului Poporului cu privire la 'ordonanța trenuleț'

AUR va sesiza Avocatul Poporului, imediat după publicarea în Monitorul Oficial, cu privire la neconstituționalitatea Ordonanței de Urgență a Guvernului adoptată luni cunoscută drept “Ordonanța Trenuleț”. Citește mai departe...

Alegerile din SUA: sancțiuni împotriva Iranului și a Rusiei, din cauza amestecului în procesul electoral

Statele Unite au impus marți sancțiuni unor entități din Iran și Rusia, acuzându-le că au încercat să intervină în alegerile americane din acest an, informează Reuters, relatează Mediafax. Citește mai departe...

Trageri speciale, de Revelion, la Loteria Română: Lista completă a numerelor norocoase

Loteria Română a organizat extrageri speciale înainte de Revelion. La Tragerile Speciale loto de Crăciun care au avut loc duminică, 22 decembrie, Loteria Română a acordat peste 23.600 de câștiguri în valoare totală de peste 1,87 milioane de lei. Citește mai departe...

Maramureş: Bărbat, arestat preventiv după ce a condus băut şi a provocat un accident în urma căruia o femeie a fost rănită

Un bărbat de 56 de ani din judeţul Maramureş a fost arestat preventiv după ce a condus băut şi a lovit un alt autoturism, o femeie fiind rănită. Ulterior, el a plecat de la locul accidentului, fiind găsit însă de poliţişti. Citește mai departe...

Bucharest Court of Appeal rejects Calin Georgescu's case on annulment of presidential elections

Judge Cristina Ardeleanu with the Bucharest Court of Appeal rejected on Tuesday the case brought by Calin Georgescu in connection with the annulment of the presidential elections. Citește mai departe...

VIDEO Armata ucraineană afirmă că a lovit un depozit de petrol rusesc în regiunea Smolensk

Armata ucraineană a declarat, marți, că forțele sale au lovit un depozit de petrol rusesc din regiunea Smolensk, relatează Reuters.Overnight, Ukrainian attack drones successfully struck a large Russian fuel storage depot in Smolensk Oblast. Citește mai departe...

China face o mutare tactică: schimbare esențială în Pakistan, după retragerea soldaților americanilor din țară

Pakistanul a demarat construcţia unui nou reactor nuclear, de concepţie chineză, care va putea să producă 1.200 de megawaţi (MW) de energie electrică, un proiect cu o valoare de 4,8 miliarde de dolari, transmite EFE. Citește mai departe...

57.184 cazuri de infecţii respiratorii în perioada 23 - 29 decembrie; încă trei decese confirmate - INSP

Un număr de 57.184 de cazuri de infecţii respiratorii (gripă clinică, IACRS şi pneumonii) au fost raportate în săptămâna 23 - 29 decembrie, fiind comunicate trei noi decese cu virus gripal, a informat marţi Institutul Naţional de Sănătate Publică. Citește mai departe...

Structura şi designul pistei de aterizare de pe aeroportul Muan din Coreea de Sud au contribuit la accidentul aviatic de duminică

Autorităţile din Coreea de Sud au recunoscut că structura şi designul pistelor de rulare, aterizare şi decolare de pe aeroportul internaţional Muan au contribuit la dezastrul provocat în urmă cu două zile, când un avion care sosea din Thailanda a efectuat o aterizare forţată fără Citește mai...

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.