China face o mutare tactică: schimbare esențială în Pakistan, după retragerea soldaților americanilor din țară

China face o mutare tactică: schimbare esențială în Pakistan, după retragerea soldaților americanilor din țară
📅 2025-01-04

Pakistanul a demarat construcţia unui nou reactor nuclear, de concepţie chineză, care va putea să producă 1.200 de megawaţi (MW) de energie electrică, un proiect cu o valoare de 4,8 miliarde de dolari, transmite EFE. De asemenea, Pakistanul a criticat recent relaţiile călduroase pe care preşedintele american Joe Biden le-a creat cu inamicul său de multă vreme India şi menţine legături strânse cu China, menţionează Reuters, scrie Agerpres.

"Construcţia Unităţii 5 a centralei nucleare de la Chashma (C-5) a început ieri în timpul unei ceremonii la care au fost prezenţi atât oficiali pakistanezi, cât şi chinezi", a declarat marţi pentru EFE, Abdul Basit, oficial din cadru Ministerului pakistanez al Planificării şi Dezvoltării.

La începutul lunii iunie, companiile China National Nuclear Corporation (CNNC) şi Pakistan Atomic Energy Commission (PAEC) au semnat un memorandum de înţelegere privind construcţia unităţii C-5 la Chashma, în provincia pakistaneză Punjab.

Se preconizează că noua unitate va fi finalizată în 2030, a declarat Abdul Basit.

Beijingul construieşte drumuri, poduri, centrale electrice şi căi ferate în Pakistan în cadrul Coridorului Economic China-Pakistan, cu o valoare de 65 de miliarde de dolari, parte a iniţiativei chineze "O centură, un drum". "Începutul construcţiei celei mai mari şi mai moderne centrale nucleare (din Pakistan), C-5, este o altă piatră de hotar în cooperarea strategică dintre Pakistan şi China", a declarat prim-ministrul pakistanez Shehbaz Sharif într-un mesaj publicat pe profilul său oficial pe reţeaua X.

Despre reactor

Reactorul unităţii C-5 este un reactor cu apă presurizată, de generaţia a treia, de concepţie chineză, cu caracteristici de siguranţă pasivă şi activă, inclusiv un sistem de reţinere cu dublu carcasă şi ventilaţie filtrată. Reactorul are o durată de viaţă utilă de şaizeci de ani şi va fi al treilea de acest tip din Pakistan.

În 2021, capacitatea totală de producţie a energiei nucleare a Pakistanului a crescut semnificativ de la 300 MW, până la 1.400 MW, atunci când a fost pusă în funcţiune o unitate nucleară cu o capacitate de 1.100 MW, construită de asemenea cu asistenţă chineză.

Preţul energiei electrice în Pakistan este unul dintre cele mai mari din Asia de Sud, ceea ce influenţează inflaţia ridicată care afectează această ţară.

Programul de rachete al Pakistanului, o ''ameninţare emergentă'', afirmă un înalt oficial american

Un înalt oficial de la Casa Albă a declarat joi că Pakistanul, care este dotat cu arme nucleare, dezvoltă capacităţi de rachete balistice cu rază lungă de acţiune care, în cele din urmă, i-ar putea permite să lovească ţinte dincolo de Asia de Sud, ceea ce îl face o "ameninţare emergentă" pentru Statele Unite, relatează Reuters.

Jon Finer, consilier adjunct pentru securitate naţională, a notat în cadrul unui eveniment organizat de think tank-ul Carnegie Endowment for International Peace că Pakistanul urmăreşte o "tehnologie de rachete din ce în ce mai sofisticată, de la sisteme de rachete balistice cu rază lungă de acţiune până la echipamente care ar permite testarea de motoare de rachete semnificativ mai mari".

Dacă aceste tendinţe continuă, a spus Finer, "Pakistanul va avea capacitatea de a lovi ţinte dincolo de Asia de Sud, inclusiv în Statele Unite".

Numărul statelor cu arme nucleare care dispun de rachete ce pot atinge teritoriul SUA "este foarte mic şi (respectivele state) tind să fie adversari", a continuat el, numind Rusia, Coreea de Nord şi China. "Deci, sincer, ar fi greu pentru noi să vedem acţiunile Pakistanului altfel decât ca pe o ameninţare emergentă pentru Statele Unite", a conchis Finer.

Dezvăluirea sa neaşteptată scoate în evidenţă în ce măsură s-au deteriorat legăturile mai demult strânse dintre Washington şi Islamabad, de la retragerea trupelor americane din Afganistan din 2021, notează Reuters

De asemenea, ea ridică semne de întrebare privind o eventuală schimbare a obiectivelor programelor pakistaneze de arme nucleare şi rachete balistice, multă vreme menite să le contracareze pe cele ale Indiei, cu care Pakistanul a purtat trei războaie majore din 1947.

Remarcile lui Finer vin la o zi după ce Washingtonul a anunţat o nouă rundă de sancţiuni legate de programul Pakistanului de dezvoltare de rachete balistice, inclusiv, pentru prima dată, împotriva agenţiei de stat militare care supervizează acest program. Ambasada Pakistanului nu a răspuns imediat unei solicitări de comentarii, menţionează Reuters.

Doi înalţi oficiali ai administraţiei SUA, vorbind sub rezerva anonimatului, au indicat că preocupările SUA cu privire la programul de rachete al Pakistanului sunt mai vechi şi se referă la dimensiunile motoarelor de rachetă dezvoltate. Ameninţarea reprezentată pentru Statele Unite este la până la un deceniu distanţă, potrivit unui oficial.

Comentariile lui Finer, au mai spus oficialii, au fost menite să-i preseze pe oficialii pakistanezi să clarifice de ce dezvoltă Pakistanul motoare rachete mai puternice.

Washington şi Islamabad fiind "parteneri vechi" în domeniul dezvoltării, combaterii terorismului şi securităţii, acest lucru "ne face să ne întrebăm şi mai mult de ce ar fi Pakistanul motivat să dezvolte o capacitate care ar putea fi folosită împotriva noastră", a adăugat Finer.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri pe surse

Atenție, hainele nu vor mai fi aruncate la gunoi! Ministrul Mediului explică ce trebuie să facem cu ele

România va fi obligată să colecteze selectiv deșeurile textile. Ministrul Mediului Mircea Fechet a explicat, la Digi24, modul în care va fi efectuată colectarea, precum și posibilele locuri unde hainele vechi pot fi depuse. Citește mai departe...

O femeie a incendiat o mașină în Sectorul 3, la întâmplare, după ce patroana a concediat-o. A urmat un dezastru

O femeie a dat foc unei maşini ca să se răzbune pe patroană, pentru că o concediase de la salonul de masaj unde lucra. Pentru că nu a găsit autoturismul fostei sale angajatoare, aceasta a ales unul l-a întâmplare și l-a incendiat. Citește mai departe...

Premierul Slovaciei Robert Fico a dispărut 14 zile după vizita la Moscova. Unde a fost 'descoperit'

Premierul Slovaciei Robert Fico a dispărut timp de 14 zile după vizita la Moscova. A fost „descoperit” într-un apartament de lux din Vietnam, ce costă 6.200 de euro pe noapte, informează Mediafax.Prim-ministrul slovac a fost găsit în suita „Madame Butterfly" de 6. Citește mai departe...

Anunțul lui Gheorghe Mărmureanu despre următorul mare cutremur din România: NU vom scăpa

România se va confrunta cu un mare cutremur, de dimensiunile celui din 1977. Este anunțul făcut de seismologul Gheorghe Mărmureanu, care a estimat și perioada în care acesta ar putea avea loc. Citește mai departe...

Caz ciudat: Cum a murit un bărbat din Timiș după ce a fost externat din spital

Moartea unui bărbat din Timiș poate fi transpusă în scenariu de film. Bărbatul a fost externat din spital în urma unei căzături. Totul s-a întâmplat după ce a ajuns acasă, acolo unde lucrurile au luat o turnură neașteptată. Citește mai departe...

Războiul Rusia-Ucraina se intensifică. Donald Trump intră în alertă

În cursul nopții, forțele aeriene ucrainene au doborât 34 de drone rusești care au fost lansate asupra teritoriului țării, potrivit unui comunicat oficial al armatei ucrainene, scrie Mediafax. Citește mai departe...

Care este cel mai mare risc pentru România în zilele următoare? Adrian Năstase, avertisment cu privire la planul lui Călin Georgescu

Fostul premier Adrian Năstase îl compară pe Călin Georgescu cu Petrache de la Maglavit: „Nu vreau să comentez ce a afirmat atunci Petrache Lupu (el a trăit până în 1994) dar mi se pare interesant cum, după aproape 100 de ani, este reluată, în campania electorală, în formula Citește mai depar...

Șoșoacă crede că icoana ridicată de ea în Parlamentul European si-a făcut efectul: Nimic nu rămâne neplătit, Ursuloooo!

Europarlamentara Diana Șoșoacă a comentat în stilul consacrat informația potrivit căreia preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi-a anulat toate deplasările după ce a contractat o formă gravă de pneumonie. Citește mai departe...

FCSB l-a transferat pe Juri Cisotti, de la Oţelul Galaţi

Gruparea FCSB a anunţat, sâmbătă, că l-a transferat pe Juri Cisotti, de la Oţelul Galaţi. Italianul în vârstă de 31 de ani a ajuns sâmbătă la Baza Sportivă FCSB, unde a semnat contractul şi va face deplasarea în Antalya, pentru cantonamentul de iarnă. Citește mai departe...

Temperaturi de primăvară în luna ianuarie! Cum arată prognoza meteorologilor pentru zilele următoare

Meteorologii ANM au emis prognoza pentru intervalul 04 ianuarie - 09 ianuarie 2025. Vremea se va încălzi în țară, începând de luni, iar miercuri temperaturile maxime se vor încadra între 7 și 17 grade. Citește mai departe...

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.