VIDEO Acuzat că vrea să crească taxarea muncii, premierul Ciolacu anunță reducerea impozitării salariilor

VIDEO Acuzat că vrea să crească taxarea muncii, premierul Ciolacu anunță reducerea impozitării salariilor
📅 2024-10-26

Premierul Marcel Ciolacu anunţă că bugetul de anul viitor va ţine cont de o reducere cu cinci procente a impozitării salariilor „mici spre medii”. El spune că o astfel de măsură va „reduce mult din tot efortul patronatelor de a susţine astfel încât oamenii să aibă venituri mai mari”.

„Vom veni, aşa cum am vorbit şi cu doamna ministru (al Muncii – n.r.) şi cu liderii de sindicat, vom veni, în bugetul pe anul viitor, cu acea reducere de cinci la sută la impozitarea muncii în zona cu venituri mici spre medii, lucru care va reduce din tensi... şi din discuţiile dintre sindicate şi patronate, dar va reduce mult din tot efortul patronatelor de a susţine astfel încât oamenii să aibă venituri mai mari”, a declarat Marcel Ciolacu sâmbătă, în cadrul unei vizite în judeţul Argeş.

Declaraţia premierului a fost făcută la finalul unor discuţii pe care acesta le-a avut cu liderii de sindicat de la uzina de automobile Dacia.

Ciolacu nu a precizat dacă este vorba despre o reducere a impozitării muncii pentru sectorul auto sau pentru toate sectoarele economiei.

La întâlnirea premierului cu sindicaliştii au participat şi ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu şi preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, Ion Mînzînă.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri pe surse

Elena Lasconi se ia de Marcel Ciolacu, după decizia magistraților în cazul Buzatu: Așa funcționează?

Preşedinta USR, Elena Lasconi, afirmă sâmbătă despre cazul lui Dumitru Buzatu că o ţară întreagă a văzut cum un baron PSD umbla în portbagaj cu peste un milion de lei, iar acum, Justiţia - care funcţionează şi trebuie lăsată în pace, cum spune Marcel Ciolacu, ne spune că nu Citește mai depar...

Șeful Casei de Pensii anunță cea mai nouă majorare: Se aplică pentru toți pensionarii

Majorarea pensiilor din vara acestui an a stârnit în mare parte bucurie. Pensiile majorității românilor au rescut, chiar dacă anumite categorii cum au fost minerii sau persoanele cu handicap au avut nemulțumiri. Citește mai departe...

VIDEO Acuzat că vrea să crească taxarea muncii, premierul Ciolacu anunță reducerea impozitării salariilor

Premierul Marcel Ciolacu anunţă că bugetul de anul viitor va ţine cont de o reducere cu cinci procente a impozitării salariilor „mici spre medii”. Citește mai departe...

VIDEO: Rareș Bogdan vorbește despre planul lui Nicolae Ciucă și Nicușor Dan de a transforma complet Bucureștiul

Președintele Nicolae Ciucă și Primarul Nicușor Dan au lansat azi, împreună, o viziune unică pentru Capitală: Planul pentru București, un proiect inovator pentru următorul deceniu. Citește mai departe...

Patru persoane, arestate în Italia după ce au accesat ilegal baze de date ale statului

Poliția italiană a plasat patru persoane în arest la domiciliu, în cadrul unei anchete privind presupusul acces ilegal la bazele de date ale statului de către o firmă privată de informații condusă de un fost polițist, potrivit Reuters. Citește mai departe...

Zece polițiști de frontieră iranieni, uciși într-un atac în apropierea frontierei sud-estice

Zece polițiști de frontieră iranieni au fost uciși într-un atac care a avut loc sâmbătă în sud-estul țării, în cea mai recentă confruntare cu presupuși militanți musulmani suniți, relatează presa de stat, citată de Reuters. Citește mai departe...

Schi alpin: Italianca Federica Brignone a câştigat slalomul uriaş din deschiderea sezonului, la Sölden

Italianca Federica Brignone a câştigat slalomul uriaş din deschiderea sezonului de schi alpin, sâmbătă, la Sölden (Austria), a 28-a sa victorie în Cupa Mondială, devansându-le pe podium pe neo-zeelandeza Alice Robinson şi pe austriaca Julia Scheib, relatează AFP. Citește mai departe...

Preot, consilier al ÎPS Teodosie, reținut pentru furt. Prejudiciu de 3.000.000 de lei

Un preot din Constanța, care este și consilier economic al Arhiepiscopiei Tomisului a fost reținut vineri pentru delapidare și fals în acte. Citește mai departe...

Început de camapanie cu scandal: PSD i-a reclamat pe George Simion și AUR la BEC, AEP și Poliția Capitalei. Ce acuzații lansează social-democrații

Scandal între PSD și AUR, după ce George Simion a arătat pe paginile sociale că, pe lângă afișul de campanie, formațiunea politică a lipit și alte afișe, care fac referire la PSD. Citește mai departe...

Mirel Palada anunță că Geoană se va prăbuși pe model Oprescu: E din ce în ce mai clar că Geoană pică printre scaune

Șeful SOCIOPOL, Mirel Palada, spune că sondajele sale sunt cele mai corecte, după cum au demonstrat mai toate alegerile de după Revoluție. Citește mai departe...

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.