Veste uriașă! Au început construcțiile la primul spital SF din România: ce tehnologie va utiliza această unitate medicală cu totul specială

Veste uriașă! Au început construcțiile la primul spital SF din România: ce tehnologie va utiliza această unitate medical
📅 2024-10-25

Spitalul „George Emil Palade” din Târgu Mureș va fi primul spital SMART din România. Teoretic, această unitate medicală face parte dintr-un proiect mai extins, un pilot destinat digitalizării totale a sistemului de sănătate din țară. Decizia este inclusă într-un MEMORANDUM intitulat „Operaționalizarea Spitalelor Complet Inteligente din România - Pilot pentru Digitalizarea Integrală a Sistemului de Sănătate”, care a fost aprobat în cadrul celei mai recente ședințe de Guvern.

Spitalul „George Emil Palade” din Târgu Mureş se află în subordinea Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade".

„De ce am am fost aleși noi? Pentru că întrunit toate condițiile”, a explicat pentru „Adevărul” prof. Dr. Leonard Azamfirei, rectorul Universității. „Spitalul se află în faza de construcție, este un spital nou, care respectă toate standardele internaționale. Este un spital universitar și este locul unde se pun laolaltă componenta de activitate medicală, cu partea de formare universitară și postuniversitară inclusiv în rezidențiat și cu partea de cercetare. Apoi, acest spital este un spital al Universității, unde funcționează programe de studii foarte performante în domenii conexe zonei medicale: inginerie și informatică medicală. Altfel spus, este un loc unde resursa umană este foarte ușor de accesat, și există și infrastructura necesară care să susțină o astfel de implementare digitală”, a mai precizat rectorul Azamfirei.

Ce tehnologie va avea spitalul SMART

Lucrările de construcție a spitalului au început deja, termenul de execuție fiind sfârșitul anului 2025, începutul anului 2026. „Este un termen relativ scurt pentru construcția unui spital de la zero dar, totuși, suficient”, consideră rectorul. „Lucrurile merg în paralel în sensul în care clădire va suporta componenta digitalizată, care nu ar fi putut fi implmentată într-o clădire deja existentă.

Practic, proiectul noii clădiri este conceput în așa fel încât să suporte tot ce înseamnă sistem digitalizat, tehnică nouă și tehnologie avansată.

„Va fi implementat dosarul electronic al pacientului, un model centralizat de stocare electronică a informațiilor medicale. Apoi, integra conceptul de telemedicina nu va mai fi doar un concept ci o realitate. Prin acest sistem vom asigura furnizarea serviciilor medicale la distanță, fără prezența fizică simultană a personalului medical și a pacientului, pentru diagnosticare, tratament, monitorizarea afecțiunilor sau prevenția bolilor. Apoi, vom avea automatizare și robotică pentru optimizarea proceselor medicale și administrative, sisteme integrate de gestionare a resurselor, Big Data și analiza predictivă, pentru analiza datelor colectate de la pacienți sau alte sisteme medicale”, a mai explicat rectorul Universității „George Emil Palade” din Târgu Mureș.

Spitalul va funcționa cu tehnologie IA și Machine Learning, pentru analizarea datelor medicale și sprijinirea deciziilor clinice. Realitatea virtuală și augmentată vor fi, de asemenea, folosite în educația medicală sau formare continuă. „Nu în ultimul rând, vor fi implementate sisteme de securitate și protecția datelor, precum și soluții energetice inteligente și interoperabilitatea sistemelor”.

Cât costă proiectul?

Încă nu se știe, nu s-a stabilit, ne-a explicat prof. Dr. Leonard Azamfirei. „Nu avem încă o estimare a costului. După ce acest MEMORANDUM s-a aprobat, fiind un acord de principiu, un angajament din partea Guvernului, noi vom lucra la un design al acestui proiect care va avea, într-un final, și un buget. Și, după ce vom avea acest buget, vom vedea și care este sursa de finanțare. Însă sunt două ministere implicate aici: Ministerul Cercetării și Digitalizării pe de-o parte și Ministerul Sănătății pe de-alta parte”.

Rectorul Universității Emil Palade,Târgu Mureș: „Va crește nivelul de siguranță al pacienților”

Digitalizarea spitalului, care va deveni primul spital smart din România, va fi un model de bună practică, a mai precizat rectorul. „În sensul în care ar trebui să existe o abordare unitară la nivelul spitalelor din România, care să însemne nu doar digitalizare, dar și conectivitate. Mă refer la conectivitatea unităților sanitare în întregul sistem sanitar. Această conectivitate va avea un alt beneficiu foarte important: vom avea informații și date exacte despre starea sistemului sanitar, fapt care permite, ulterior, o anume predictibilitate în politicele sanitare pe care le va gândi Ministerul Sănătății”.

În ceea ce-i privește pe pacienți, aceștia vor beneficia de o tehnologie care este la rândul ei de ultima generatie, care generează date ce pot sta la baza unor algoritmi de terapie pe care deja inteligența artificială le folosește. „Aș adăuga aici faptul că există și o componentă administrativă foarte importantă într-un asemenea în spital SMART. Practic, știi în orice moment care este statusul administrativ, inclusiv economic al spitalului, care este sustenabilitatea lui din punct de vedere financiar”.

Nu în ultimul rând, a precizat rectorul, un astfel de spital va crește nivelul de siguranță al pacienților prin eliminarea hârtiilor și a dosarelor. „Toată documentația medicală va fi în format electronic”.

Ce înseamnă digitalizare la spitalul „Marie Curie”: supraveghere video și pacienți vizitați online

Pentru a înțelege și mai bine ce înseamnă digitalizarea unei unități medicale am vorbit cu reprezentanții unei firme specializate, care a implementat anumite sisteme în mai multe spitale din România. Cristian Ceapă, director de vânzări în cadrul Datanet Systems, a venit pentru „Adevărul” cu câteva exemple concree.

„Încă din perioada pandemiei, am construit rețeaua mai multor spitale din București și țară, iar pe baza suportului oferit, atât wire cât și wireless, am furnizat soluții de videoconferință, de exemplu. Practic, medicii din spital pot comunica, se pot conecta cu cei din afara spitalului sau cu specialiști din alte domenii conexe actului medical”.

Acest sistem de comunicare este extrem de necesar pentru un diagnostic rapid, eficient și corect mai ales dacă ne gândim la urgențe medicale, atunci când viața unui pacient depinde de rapiditatea cu care medicii comunică între ei, consideră specialistul. Acesta ne-a precizat că digitalizare înseamnă și furnizarea anumitor soluții de supraveghere video, ceea ce firma a și implementat la în secțiile ATI ale spitalului Marie Curie din București și Constanța, dar și la spitalul din Mioveni. „Fiecare pat este dotat cu un sistem de supraveghere video care se focusează pe pacient dar și pe toată aparatura medicală la care este conectat acel pacient. Vorbim despre un sistem de supraveghere intern, imaginile nu părăsesc spitalul și sunt stocate de spital. Acele imagini ajung pe un video wall, un monitor amplasat la recepție, iar medicii pot urmări în timp real starea fiecărui bolnav”.

Mai mult, aceste spitale pun la dispoziția aparținătorilor o platformă online prin care oamenii își pot vedea rudele internate în secțiile ATI. „Aparținătorul își face cont pe acest portal și, într-un mod controlat și securizat, își poate vizita online, între anumite ore, ruda bolnavă. Familiile au de obicei acces greu în secțiile ATI, iar această platformă vine în întâmpinarea nevoilor lor. Mai ales a celor din provincie care nu se pot deplasa foarte des la București. Iar pentru asta nu trebuie decât să aibă acces la un laptop sau calculator”.

În era celei mai avansate tehnologii, încă mai scriem cu pixul pe hârtie

Digitizarea unui spital presupune eliminarea hârtiilor și un mod de lucru mai organizat. „Există o mulțime de aplicații care pot fi încărcate pe serverul spitalului și care pot ușura extrem de mult munca personalului. Puteți să vă gândiți la fișa pacientului, la alocarea medicației pacienților. Imaginați-vă cum un medic rezervă electronic anumite medicamente în farmacia spitalului, acestea ajung la patul bolnavului, iar apoi asistenta bifează pe o tabletă sau pe un telefon ora la care s-a administrat acel medicament. Gândiți-vă la toate procesele care se petrec într-un spital și sunt sunt notate pe hârtie, pe fișe, oamenii încă mai scriu cu pixul. Toate acestea ar dispărea. Nu mai vorbesc despre medicația în sine alocată pacienților. În funcție de tratamentele care i s-au administrat unui bolnav, într-o anumită perioadă de timp, farmacistul din cadrul spitalului ar putea comanda noi stocuri pentru următoarea săptămână sau lună. Va ști care sut nevoile reale ale unității medicale. Vor plasa comenzi din timp, iar medicamentele vor ajunge la timp”, mai explică specialistul.

Nu în ultimul rând, digitalizare înseamnă și implementarea unor sisteme de protecție a datelor cu caracter personal, un sistem de securitate foarte bine pus la punct care să protejeze serverele ce conțin informații confidențiale.

„Aceste spitale inteligente vor moderniza infrastructura medicală, îmbunătățind calitatea și eficiența serviciilor și reducând costurile administrative prin digitalizare și automatizare. De asemenea, vor facilita accesul la îngrijiri prin telemedicină pentru zonele rurale și defavorizate, conectând medicii de familie cu specialiști din spitalele județene sau instituțiile sanitare. Totodată, aceste spitale vor deveni hub-uri de cercetare și inovare, utilizând date mari și algoritmi avansați pentru a stimula dezvoltarea medicală”, a mai precizat prof. Dr. Leonard Azamfirei, rectorul Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade" din Târgu Mureș.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri pe surse

Putin denunță o 'iluzie' a Occidentului: 'Cei care nu cunosc istoria Rusiei se gândesc la înfrângerea noastră pe câmpul de luptă'

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi, în timpul unui discurs susţinut în cadrul summitului BRICS, că cei care "au drept obiectiv înfrângerea Rusiei" pe câmpul de luptă îşi fac "calcule iluzorii". Citește mai departe...

Veste uriașă! Au început construcțiile la primul spital SF din România: ce tehnologie va utiliza această unitate medicală cu totul specială

Spitalul „George Emil Palade” din Târgu Mureș va fi primul spital SMART din România. Teoretic, această unitate medicală face parte dintr-un proiect mai extins, un pilot destinat digitalizării totale a sistemului de sănătate din țară. Citește mai departe...

VIDEO Bruce Springsteen a deschis joi seară un miting al Kamalei Harris, atacându-l pe Donald Trump între melodii

Legenda americană a rockului Bruce Springsteen a cântat joi seară în deschiderea unui miting al Kamalei Harris şi, între două cântece, The Boss l-a atacat pe Donald Trump, care face campanie pentru a fi un "tiran", notează AFP, citat de AGERPRES. Citește mai departe...

Conflictul inter-coreean se mută în Ucraina - Decizia Seulului după ce militarii lui Kim Jong un au fost trimiși să lupte de partea Rusiei

Coreea de Sud va analiza "cu mai multă flexibilitate" ca înainte posibilitatea de a furniza arme Ucrainei în urma informaţiilor privind desfăşurarea de trupe nord-coreene în sprijinul Rusiei, a anunţat joi preşedintele sud-coreean Yoon Suk Yeol, informează AFP, Citește mai departe...

Prevederile peste care candidații la prezidențiale nu pot trece: Constituția dictează limitele activității lor

Elena Lasconi (Uniunea Salvaţi România), Ana Birchall (independent), Alexandra-Beatrice Bertalan-Păcuraru (Partidul Alternativa pentru Demnitate Naţională), George Simion (Alianţa pentru Unirea Românilor), Marcel Ciolacu (Partidul Social Democrat), Nicolae Ciucă (Partidul Naţional Citește ma...

Câți români își doresc să aibă posibilitatea de a se adresa online audiențelor organizate de primării

Patru din 10 români îşi doresc să se poată adresa online la audienţele organizate de primării, iar şase din 10 vor să îşi poată depune actele online, arată un studiu legat de satisfacţia populaţiei privind serviciile digitalizate oferite de primării, care a fost prezentat ieri Citește mai de...

Lumea despre care puțini știu: dincolo de Google există ceva înspăimântător și malefic, de sute de ori mai extins decât internetul vizibil

Internetul, o rețea imensă de informații, ascunde o lume puțin explorată de utilizatorii obișnuiți. Dincolo de suprafața familiară a motoarelor de căutare și a site-urilor ușor accesibile, se află o vastă și complexă regiune numită „deep web”. Citește mai departe...

Investițiile în România, puse în așteptare. Principalele cauze rămân neclarităţile/ incertitudinile legislative şi fiscalitatea

Numărul companiilor care au planificat majorări ale investiţiilor în România s-a redus până la cel mai scăzut nivel din ultimii patru ani şi tot în scădere este şi atractivitatea proiectelor din România în comparaţie cu locaţiile similare, potrivit celei mai recente ediţii a Citește mai depa...

Comisia Europeană a aprobat o schemă de ajutor de stat pentru agricultorii români afectaţi de secetă

Comisia Europeană a aprobat ieri o schemă de ajutor de stat pentru agricultorii români afectaţi de secetă, informează Rador Radio România.Este vorba de fonduri în valoare de 400 de milioane de euro, care vor fi acordaţi pentru pierderile din perioada septembrie 2023 - august 2024. Citește ma...

Pericol de escaladare majoră în război: soldații nord-coreeni au fost desfăşuraţi în zona rusă Kursk

Ucraina a anunţat joi că militari nord-coreeni au fost desfăşuraţi în regiunea rusă Kursk, unde trupe ucrainene controlează sute de kilometri pătraţi, iar Occidentul se teme că participarea acestora la lupte poate antrena o escaladare majoră în război, relatează AFP, citat de Citește mai dep...

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.