Urgență fiscală: ce impozit trebuie să achite românii imediat pentru a evita o amendă de 27.000 de lei

Urgență fiscală: ce impozit trebuie să achite românii imediat pentru a evita o amendă de 27.000 de lei
📅 2025-01-15

Anul începe cu plata taxelor și impozitelor către stat. Statul are nevoie urgentă de bani confruntându-se cu un deficit foarte mare. O categorie de români va trebui să plătească impozit până la 27 ianuarie Altfel, se vor trezi cu amenzi care pot ajunge la de 5 ori salariul mediu net.

Pentru dividendele (inclusiv cele interimare) distribuite persoanelor fizice sau juridice în cursul anului 2024, dacă plata lor efectivă nu s-a făcut până la 31 decembrie 2024, impozitul aferent trebuie declarat și achitat până la 27 ianuarie 2025, potrivit Codului fiscal. În contextul majorării impozitului de la 8% la 10%, amintim că, pentru dividendele interimare distribuite în 2024, cota rămâne de 8%.

(1) Constituie contravenţii următoarele fapte, dacă nu au fost săvârşite în astfel de condiţii încât să fie considerate, potrivit legii, infracţiuni:

b) neîndeplinirea de către contribuabil/plătitor la termen a obligaţiilor de declarare prevăzute de lege, a bunurilor şi veniturilor impozabile sau, după caz, a impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume, precum şi orice informaţii în legătură cu impozitele, taxele, contribuţiile, bunurile şi veniturile impozabile, dacă legea prevede declararea acestora;4

Amenzi usturătoare

(2) Contravenţiile prevăzute se sancţionează astfel:

a) cu amendă de la 25.000 lei la 27.000 lei pentru persoanele juridice încadrate în categoria contribuabililor mijlocii şi mari şi cu amendă de la 6.000 lei la 8.000 lei, pentru celelalte persoane juridice, precum şi pentru persoanele fizice, în cazul săvârşirii faptelor prevăzute la alin. (1)

b) cu amendă de la 5.000 lei la 7.000 lei pentru persoanele juridice încadrate în categoria contribuabililor mijlocii şi mari şi cu amendă de la 1.000 lei la 1.500 lei, pentru celelalte persoane juridice, precum şi pentru persoanele fizice, în cazul săvârşirii faptei prevăzute la alin. (1)

Ordonanța Trenuleț e de vină

Măsurile fiscale introduse prin Odonanța Trenuleț, pentru creșterea veniturilor bugetare, ar aduce la bugetul statului circa 6,3 miliarde de lei, scrie newsweek.ro.

Este vorba despre creșterea impozitului la dividende, eliminarea facilităților pentru angajați din unele domenii și reducere de prag la microîntreprinderi.

Pe lista cu măsuri de reformă discutate de Ministerul Finanțelor cu Banca Mondială și Comisia Europeană anterior ordonanței trenuleț, s-au mai aflat majorarea impozitului pe venit de la 10% la 12%, a impozitului pe profit de la 16% la 19%, creșterea TVA de la 19% la 21%.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri pe surse

Minister Emil Hurezeanu awarded National Prize for promoting Eminescu's literary work & Romanian culture

At the National Culture Gala held on Tuesday evening in Botosani, at the Ipotesti Memorial - National Center for Mihai Eminescu Studies, Foreign Affairs Minister Emil Hurezeanu was awarded the National Prize for promoting Mihai Eminescu's literary work and Romanian culture. Citește mai depar...

Borussia Dortmund susține că antrenorul Nuri Şahin nu va fi demis, în ciuda înfrângerii cu Holstein Kiel

Postul antrenorului Nuri Şahin nu este pus sub semnul întrebării în ciuda unei înfrângeri şocante suferite de Borussia Dortmund pe terenul nou-promovatei Holstein Kiel, marţi seara, în Bundesliga, scrie DPA, conform Agerpres. Citește mai departe...

Instanța supremă îngroapă definitiv dosarul Ferma Băneasa: Puiu Popoviciu scapă de închisoare

Omul de afaceri Gabriel Aurel Popoviciu (cunoscut drept Puiu Popoviciu) a fost achitat definitiv în dosarul în care a fost trimis în judecată şi condamnat iniţial, la şapte ani de închisoare pentru complicitate la abuz în serviciu în formă calificată şi pentru dare de mită. Citește mai depar...

Harghita: SJU Miercurea-Ciuc suspendă vizitele din cauza creșterii infecțiilor respiratorii

Spitalul Judeţean de Urgenţă din Miercurea-Ciuc a anunţat că va suspenda vizitarea pacienţilor, începând de joi, în contextul în care se înregistrează o creştere a numărului de infecţii respiratorii, potrivit Agerpres. Citește mai departe...

Evaziune fiscală la firmele de ridesharing. DNA deschide dosar pentru trafic de influență

Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (C.O.T.A.R.) a avut mai multe întâlniri cu ANAF, pentru a descrie mecanismele prin care firmele de transport alternativ fac evaziune fiscală. Astfel s-a ajuns la anchete DNA, în mai multe dosare de fraudă fiscală. Citește ...

Roman altar, discovered in walls of 18th century church, exhibited at National Museum of the Unification

A Roman altar dedicated to Jupiter, most probably from the year 163, discovered relatively recently during the restoration of the former Unitarian church in the town of Abrud, in its walls, was exhibited Wednesday at the National Museum of the Unification (MNU) Alba Iulia, informs Agerpres. Cite&...

Rusia și Ucraina fac un nou schimb de prizonieri: câte 25 de persoane eliberate de fiecare parte

Rusia şi Ucraina au făcut un nou schimb de prizonieri de război, eliberând fiecare câte 25 de persoane, în urma negocierilor mediate de Emiratele Arabe Unite, relatează Reuters.„Aceştia sunt militarii şi civilii noştri”, a scris preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski pe X. Citește mai dep...

Lovitură pentru angajații care au tichete de masă: Unii pot primi bani mai puțini

Angajații din România pot primi bani mai puțini aferenți tichetelor de masă. În prezent, valoarea maximă a unui tichet de masă este de 40,04 lei, sumă stabilită în urma unei indexări realizate în octombrie 2024. Citește mai departe...

VIDEO Accident înfiorător pe A1: Șapte autoturisme au fost implicate - Mai multe autospeciale intervin la fața locului. Traficul este paralizat

Accident grav miercuri pe autostrada A1 București-Pitești, în zona localității Olteni din județul Dâmbovița: șapte mașini implicate, două persoane rănite. Citește mai departe...

Escaladare periculoasă în Kosovo: instituţii 'paralele şi criminale ale Serbiei' au fost închise

Autorităţile kosovare au închis miercuri zeci de municipalităţi "paralele" sârbe, printre care una în capitala Priştina, decizie denunţată imediat de Belgrad ca fiind o "escaladare periculoasă", informează AFP, conform Agerpres. Citește mai departe...

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.