Un pahar de lapte pe zi reduce riscul de cancer intestinal cu aproape 20%

Un pahar de lapte pe zi reduce riscul de cancer intestinal cu aproape 20%
📅 2025-01-09

Într-o lume în care vegetarianismul devine o modă aproape impusă cu forța, oamenii de știință vin cu vești uriașe despre produsele lactate, care ar putea ajuta organismul să lupte contra cancerului. Un pahar cu lapte pe zi scade drastic riscul de cancer, anunță specialiștii.

Un pahar de lapte pe zi reduce riscul de cancer intestinal cu aproape o cincime (20%), conform celui mai mare studiu de acest fel realizat la Universitatea Oxford, transmite miercuri DPA.


Conform cercetătorilor care au realizat acest studiu, este vorba despre cea mai puternică dovadă privind rolul calciului în protecţia împotriva acestei boli.

Echipa a descoperit şi că un consum regulat de alcool, echivalent unui pahar de vin în fiecare zi, ar duce la o creştere a riscului de cancer intestinal cu 15%.

Peste jumătate din cazurile de cancer intestinal pot fi prevenite. Aproximativ 13% dintre ele sunt provocate de consumul de carne procesată şi 11% de supraponderabilitate şi obezitate.
Noul studiu, publicat în jurnalul Nature Communications, a urmărit 97 de factori de dietă şi impactul lor asupra riscului de cancer intestinal pe un eşantion de 542.778 de femei din cadrul Million Women Study.

După un interval de aproape 17 ani, aproximativ 12.250 de femei s-au îmbolnăvit de acest tip de cancer, consumul de alimente bogate în calciu şi respectiv consumul de alcool fiind factorii cu cea mai puternică influenţă în ceea ce priveşte riscul de îmbolnăvire.

Cercetătorii au ajuns la concluzia că, în medie, un plus de 300mg de calciu pe zi - echivalentul unui pahar de 240ml de lapte sau a două cutii mici de iaurt - duce la o scădere cu 17% a riscului de îmbolnăvire.

Oamenii pot beneficia de această reducere a riscului chiar dacă nu au consumat în mod obişnuit alimente care să conţină calciu şi încep prin a bea un pahar de lapte precum şi dacă au o dietă ce cuprinde alimente ce conţin calciu dar doresc să suplimenteze aportul acestora.

Studiul arată că reducerea riscului de îmbolnăvire este legată de calciu, indiferent dacă aceste este prezent în lactate sau în alte feluri de alimente.

Cercetarea nu a analizat şi impactul pe care ar putea să-l aibă suplimentele de calciu.

Conform cercetătorului, calciul prezent în lapte (chiar şi cel din laptele pus în cafea), iaurt, legume şi alte surse contribuie la reducerea riscului de îmbolnăvire de cancer intestinal, însă legătura dintre această reducere şi consumul de calciu din brânzeturi şi îngheţată nu a reieşit foarte clar. Ei au precizat că nu există niciun motiv evident pentru care calciul conţinut în îngheţată şi în brânzeturi să nu contribuie la reducerea acestui risc, fiind probabil vorba de faptul că persoanele incluse în studiu nu consumau prea frecvent aceste alimente. De asemenea studiul arată că 20g de alcool pe zi (echivalentul unui pahar de vin sau a unei halbe de bere), duce la o creştere a riscului de cancer intestinal cu 15%.

Studiul a confirmat şi datele existente privind rolul cărnii roşii şi a cărnii procesate în creşterea acestui risc - un consum regulat de peste 30g pe zi duce la o creştere a riscului cu 8%.

Coordonatorul studiului, Dr Keren Papier, a precizat că este nevoie şi de alte cercetări, dar a adăugat că acesta este cel mai cuprinzător studiu realizat vreodată cu privire la legătura dintre dietă şi cancerul intestinal.

Efectul protector al calciului, conform cercetătorilor, ţine de capacitatea acestuia de a se lega de acizii biliari şi de acizii graşi liberi din intestin, reducându-le efectele oncologice. Experimente realizate pe şoareci de laborator au arătat că nivelurile mai ridicate de calciu în alimentaţia acestora duc la o protecţie mai bună a structurii intestinale. De asemenea, autorii studiului susţin că nu există niciun motiv pentru care aceste date obţinute în cadrul unui studiu realizat pe femei să nu fie valabile şi pentru bărbaţi, mai informează DPA.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri pe surse

Se construiește cel mai important Drum Expres din România: Regiunea efectiv va bubui economic

Regiunea Moldovei are parte, în ultimii ani, de investiții fără precedent. Autostrada Moldovei, dar și drumurile expres care se construiesc vor dezvolta puternic această regiune a României. Citește mai departe...

'Ordonanţa trenuleț lovește sistemul medical - Medic: Sănătatea pacienţilor este iremediabil afectată

Medicul Cosmin Alexandrescu, preşedintele Asociaţiei Profesionale a Medicilor de Ambulator, a atrats atenţia, miercuri seară, că ”Ordonanţa trenuleţ” afectează grav sistemul medical din România şi a spus că pacienţii ori vor sta acasă cu speranţa că se vor vindeca, ori vor Citește mai depart...

Hunedoara devine punct fierbinte pe harta industriei auto: Se construiește o nouă fabrică

Hunedoara devine punct fierbinte pe harta industriei auto. O nouă fabrică de componente din plastic pentru industria auto se va construi pe un teren de la intrarea în municipiul Hunedoara, lucrările la această investiţie urmând să fie încheiate în toamna acestui an, pentru ca Citește mai dep...

Virgil Popescu intră tare în plină isterie după contractul semnat de OMV cu Germania: Să nu ne plângem de milă

Fostul ministru al Energiei, europarlamentarul Virgil Popescu, reacționează după criticile privind contractul semnat de OMV pentru a vinde gaz extras din Marea Neagră către Germania. Citește mai departe...

Donald Trump ia în calculc posibilitatea de a declara o urgenţă economică naţională

Preşedintele ales Donald Trump analizează posibilitatea de a declara o urgenţă economică naţională pentru a pune în aplicare politicile sale tarifare, potrivit unor patru surse familiare cu situaţia, citate de CNN. Citește mai departe...

O ipoteza controversată: capul Sfinxului din Egipt ar fi fost locul de aterizare și decolare a unui OZN

Originea Sfinxului continuă să fie un subiect intens dezbătut, iar data construcției, autorii și scopul său real rămân printre cele mai mari enigme ale Egiptului antic. Citește mai departe...

Un pahar de lapte pe zi reduce riscul de cancer intestinal cu aproape 20%

Într-o lume în care vegetarianismul devine o modă aproape impusă cu forța, oamenii de știință vin cu vești uriașe despre produsele lactate, care ar putea ajuta organismul să lupte contra cancerului. Un pahar cu lapte pe zi scade drastic riscul de cancer, anunță specialiștii. Citește mai depa...

Franța și Brazilia critică eliminarea fact-checking-ului pe Facebook și Instagram, temându-se de impactul asupra dezinformării

Franţa şi Brazilia, preocupate de decizia Meta de a renunţa la fact-checking pe Facebook şi Instagram, informează Rador Radio România. Citește mai departe...

Tensiuni politice în Austria: conservatorii condiționează alianța cu extrema dreaptă, cerând asigurări că un astfel de executiv nu va fi aliniat Moscovei

Liderul interimar al partidului conservator austriac (ÖVP), Christian Stocker, şi-a prezentat miercuri condiţiile de participare la un guvern de coaliţie condus de extrema dreaptă (FPÖ), cerând în special asigurări că un astfel de executiv nu va fi aliniat Moscovei, relatează Citește mai dep...

Schimbare majoră la singurele vouchere care nu s-au tăiat de la stat în 2025: Ce primesc în plus beneficiarii

Începând cu anul 2025, persoanele care donează sânge beneficiază de un bonus sub forma unor bonuri de masă în valoare de 280 de lei, valabile până la sfârșitul anului. Citește mai departe...

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.