Un bărbat a murit şi alte patru persoane, dintre care două cadre medicale, au fost rănite într-un accident rutier petrecut, vineri, în judeţul Vrancea. În eveniment au fost implicate un autoturism şi o ambulanţă care aparţine unui spital din Bucureşti, potrivit news.ro
Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vrancea au anunţat că, vineri dimineaţ, poliţitşii au fost anunţaţi prin apel la 112 cu privire la faptul că s-a produs un accident în apropierea municipiului Adjud, pe DN2 – E 85.
”Din primele cercetări efectuate la faţa locului rezultă că accidentul, în care au fost implicate două autovehicule, dintre care o ambulanţă privată ce aparţine unui spital din Bucureşti, s-a produs pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de drum, derapare şi pătrunderea pe contrasens”, au anunţat poliţiştii.
În urma accidentului pasagerul din dreapta faţă din autoturism a murit, iar pasagerul stânga spate tot din autoturism a fost grav rănit. De asemenea, au fost rănite uşor alte trei persoane, dintre care două cadre medicale din ambulanţa privată şi şoferul autoturismului.
Circulaţia pe sensul de mers Focşani – Bacău se desfăşoară alternativ.