Un actor scoțian care susținea că a fost dublura lui Brad Pitt într-un film a fost condamnat la 21 de ani de închisoare pentru o serie de agresiuni sexuale, informează Sky News, relatează Mediafax. Printre acestea se numără strangularea și spargerea capului unei partenere de geamul unei mașini.
Luke Ford, în vârstă de 35 de ani, a fost condamnat pentru 18 acuzații de abuz asupra a șapte partenere. El ar fi violat cinci dintre femei și ar fi încercat să abuzeze o alta. Potrivit informațiilor depuse în instanță, el și-a terorizat victimele pe parcursul unei perioade de 12 ani, supunându-le la abuzuri fizice și psihice.
Ford este actor și model; el a apărut într-un videoclip pop al trupei Deacon Blue și a susținut că a fost dublura lui Brad Pitt în filmul „World War Z” din 2013.
Bărbatul își ademenea victimele pe aplicații de dating, copleșindu-le mai întâi cu afecțiune, înainte de a le exploata financiar, de a le controla și de a le abuza. El este acuzat că a realizat, de asemenea, înregistrări video și fotografii cu partenerele sale, de multe ori pe ascuns, și le-a amenințat că le va arăta angajatorilor și familiei acestora dacă nu fac ceea ce dorește el.