Europa a traversat un an marcat de instabilitate politică, performanțe economice slabe și avertismente privind diminuarea potențialului său de creștere economică. Totuși, analiștii sunt de părere că există motive de optimism pentru anul 2025, informează Bloomberg.
Creşterea economică în Europa nu este de aşteptat să prindă avânt prea curând, Banca Centrală Europeană reducându-şi săptămâna trecută prognoza de creştere pentru 2025 la 1,1%. Între timp, preşedintele BCE, Christine Lagarde, a declarat că riscurile pentru creştere „înclină negativ balanţa”.
PIB-ul este de aşteptat să crească cu 0,8% în zona euro în acest an - care este o îmbunătăţire faţă de anul 2023 în care economia a crescut de 0,4%, dar la ani lumină distanţă de faţă de 2022 când economia creştea cu 3,4%. În comparaţie, oficialii americani se aşteaptă la o creştere de 2,7% în acest an.
Inflaţia din zona euro este, de asemenea, în centrul atenţiei, după ce s-a scufundat pentru scurt timp sub ţinta de 2% a BCE la 1,8%, dar a crescut din nou peste obiectivul de 2% în noiembrie.
În timp ce investitorii şi economiştii încearcă să descifreze ce urmează pentru regiune, iată cinci subiecte principale de urmărit pentru o imagine mai amplă asupra a cum ar putea arăta anul 2025.
1.Politica monetară
Factorii de decizie din cadrul Băncii Centrale Europene au anunţat joia trecută a patra şi ultima reducere a ratei dobânzii din acest an. Pieţele estimează că încă o reducere de 25 de puncte de bază va fi pe drum atunci când Consiliul guvernatorilor BCE va lua prima decizie de politică monetară din 2025.
2. Consumul
Încetinirea consumului este unul dintre numeroasele obstacole cu care s-a confruntat Europa în acest an.
Într-un raport pentru luna noiembrie, Comisia Europeană a constatat că încrederea consumatorilor a scăzut cu 1,2 puncte procentuale de la an la an în zona euro. Între timp, indicatorul de sentiment economic al Comisiei Europene - un scor de încredere derivat din sondajele efectuate în rândul întreprinderilor şi al consumatorilor - deşi stabil, a rămas sub media sa pe termen lung pe tot parcursul anului şi este în prezent uşor mai mic decât cel de la sfârşitul anului 2023.
3. Schimări economice la periferie
Chris Watling, CEO şi strateg şef de piaţă la Longview Economics, subliniază o divergenţă între economiile europene, o mână de ţări europene urmând să se afle în mijlocul unor schimbări economice importante.
Portugalia, Italia, Irlanda, Grecia şi Spania, ţări care au fost mult timp considerate vulnerabile la instabilitate şi crize economice, s-ar putea trezi peste noapte într-un scenariu mult mai pozitiv.
Comisia Europeană se aşteaptă ca PIB-ul ţărilor să crească cu 3 % în acest an şi cu 2,3 % în 2025, în timp ce OCDE se aşteaptă ca Spania să înregistreze în acest an a treia cea mai puternică creştere din toate ţările OCDE. În acelaşi timp, creşterea economică a Greciei este estimată la 2,1% în 2024 şi la 2,3% în 2025.
4. Instabilitate politică
Europa se confruntă, de asemenea, cu incertitudini politice în interiorul graniţelor sale, cu două dintre cele mai mari economii ale regiunii, Franţa şi Germania, aflate în mijlocul unor turbulenţe politice.
Fostul prim-ministru francez Michel Barnier a fost demis şi înlocuit la începutul acestei luni, în timp ce cancelarul german Olaf Scholz a pierdut luni un vot de încredere, deschizând calea pentru alegeri anticipate la începutul anului viitor.