Nicolae Ceaușescu a dezvoltat o obsesie pentru vânătoare, ceea ce l-a îndepărtat de practicile unui vânător adevărat. Acesta împușca fără ezitare orice animal i se punea în față, ignorând complet regulile de vânătoare și legislația în vigoare.
Nu făcea distincție între pui sau specii protejate, primind în fiecare dimineață rapoarte detaliate despre animalele sălbatice ce urmau să fie vânate. În plus, a introdus metoda de vânătoare a cerbilor din elicopter, având dorința de a obține cât mai multe trofee remarcabile.
Sezonul de vânătoare la cerb comun începea pe 1 septembrie 1989, însă pregătirile pentru vânătorile sale începeau cu mult înainte. Silvicultorii erau mobilizați din întreaga țară pentru a observa și raporta zilnic informații despre cerbii întâlniți și zonele în care se aflau.
Ceaușescu nu avea răbdare să stea mai mult de câteva minute într-un singur loc, preferând să se deplaseze cu mașina cât mai aproape de locurile de vânătoare. Era, de obicei, însoțit de un ofițer de Securitate și de un specialist în vânătoare, care cunoștea bine terenul. Deși nu îi păsa de distanța de tragere, s-a dovedit a fi un trăgător abil, reușind să împuște cerbi de la distanțe semnificative.
Un moment notabil s-a petrecut în timpul uneia dintre ultimele sale vânători, în septembrie 1989, când a fost informat despre un cerb cu un trofeu rar. A întrerupt o vizită de lucru pentru a-l vâna și, depășind acest trofeu, a împușcat încă nouă cerbi
După fiecare vânătoare, trofeele erau pregătite cu grijă și expuse, iar colecția sa a ajuns să cuprindă sute de exemplare, inclusiv trofee rare de cerbi, urși, capre negre și altele. La final, registrul trofeelor a uimit chiar și cei mai pasionați vânători, conținând sute de trofee, inclusiv din specii exotice vânate în străinătate.