O explozie, care însă nu a fost urmată de incendiu, a avut loc, în Ajunul Crăciunului, într-un bloc cu garsociere din oraşul Topoloveni, judeţul Argeş.
UPDATE: ”O explozie s-a produs în această seară într-o garsonieră situată pe Calea Bucureşti, din Topoloveni. Deflagraţia a avut loc în locuinţa unei femei în vârstă de 65 de ani şi, din fericire, nu s-au înregistrat victime, însă au fost provocate pagubele materiale. La faţa locului au intervenit de urgenţă poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Topoloveni şi echipaje ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Argeş. Potrivit primelor concluzii ale reprezentanţilor ISU, cauza probabilă a exploziei ar fi fost o acumulare de gaze, provocată de o improvizaţie la racordul unui aragaz, la reţea”, a transmis IPJ Argeş.
Poliţiştii au demarat cercetările şi au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere din culpă, urmând să stabilească circumstanţele exacte ale producerii exploziei.
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Argeş recomandă locatarilor să efectueze verificări periodice ale instalaţiilor de gaze şi să evite orice improvizaţie care le-ar putea pune în pericol siguranţa.
UPDATE: ”La sosirea echipajelor de pompieri, locuinţa şi casa scării erau inundate cu fum dens. S-au evacuat pe cont propriu aproximativ 50 de persoane, iar alte 12, dintre care două imobilizate la pat, au fost evacuate de către pompieri”, a mai transmis ISU Argeş.
”Explozie neurmată de incendiu la un bloc de garsoniere din oraşul Topoloveni”, a transmis, marţi seară, ISU Argeş.
La faţa locului Intervin pompierii cu trei autospeciale de stingere, două ambulanţe SMURD de prim ajutor calificat.
De asemenea, la locul exploziei a sosit şi un echipaj CBRN.