Unele afecțiuni au un impact puternic asupra calității vieții și pot duce la complicații severe dacă nu sunt diagnosticate la timp și tratate corespunzător. Pentru a evita astfel de situații, controalele periodice la medic și efectuarea unor investigații de rutină sunt esențiale.
În acest mod a aflat și Filip, în vârstă de 69 de ani, că suferea de o boală gravă. În urma unor analize de sânge și a unei radiografii pulmonare, care a fost completată de o tomografie computerizată, medicul i-a spus că are cancer la plămâni.
Pacientul s-a programat pentru o consultație la Dr. Mihnea Orghidan, medic primar chirurgie toracică la Spitalul Clinic SANADOR, care i-a recomandat investigații suplimentare, printre care și o bronhoscopie. Rezultatele au confirmat diagnosticul primit anterior. Tratamentul recomandat de Dr. Mihnea Orghidan a fost o intervenție de lobectomie superioară dreaptă, prin care lobul pulmonar afectat a fost îndepărtat. Operația a avut loc la Spitalul Clinic SANADOR, s-a desfășurat fără probleme și s-a încheiat cu succes. Pacientul s-a recuperat ușor și nu a fost necesar tratament oncologic.
La un an distanță de această intervenție, Filip avea să treacă printr-o nouă încercare, fiind diagnosticat cu cancer renal cu celule clare. A optat din nou pentru Spitalul Clinic SANADOR, tratamentul indicat fiind o rezecție parțială a rinichiului drept. Lucrurile păreau să fi intrat pe făgașul cel bun și de această dată, până într-o zi, când pacientul a început să aibă tuse cu sânge. S-a programat din nou la Dr. Mihnea Orghidan, cu care rămăsese în strânsă legătură.
Filip a fost supus mai multor investigații, inclusiv o bronhoscopie cu prelevare de biopsie. Așa a aflat că recidivase cancerul pulmonar tratat în urmă cu doi ani. De data aceasta, indicația de tratament stabilită în Comisia oncologică multidisciplinară a fost o operație extrem de complexă - rezecție de bont cu bronho-anastomoză - care a fost efectuată de echipa coordonată de Dr. Mihnea Orghidan. Intervenția a implicat scoaterea bronșiei unde se afla tumora, cu păstrarea plămânului rămas. Deși a fost o operație extrem de complicată, s-a finalizat cu succes, fără complicații.
În prezent, pacientul se simte foarte bine, respiră normal și se bucură de viață. „Am avut alături de mine o echipă medicală extraordinară, de elită. Cum să spun... echipa SWAT medicală de la SANADOR, cea mai tare! Domnul doctor Orghidan este un profesionist desăvârșit.”, declară Filip.
La SANADOR, pacienții au acces la consulturi de specialitate și la investigații specifice, pentru diagnosticul corect al bolilor pulmonare și tratamentul corespunzător al acestora. Atunci când există indicație pentru tratament chirurgical, la Spitalul Clinic SANADOR sunt efectuate o varietate de intervenții chirurgicale toracice, atât prin abord clasic, deschis, cât și minim invaziv.
Postoperator, pentru o recuperare optimă, pacienții primesc îngrijiri avansate în Secția de Anestezie și Terapie Intensivă de categoria I. În funcție de indicația stabilită pentru fiecare pacient în parte, tratamentul chirurgical pentru cancer pulmonar poate fi urmat de proceduri de tratament oncologic, la Centrul Oncologic SANADOR.