Turneul de la Doha 2025 reunește marii titani ai tenisului: Djokovici, Alcaraz, Sinner

Turneul de la Doha 2025 reunește marii titani ai tenisului: Djokovici, Alcaraz, Sinner
📅 2024-12-26

Turneul de la Doha va reuni în 2025 cele mai mari vedete ale tenisului masculin. Novak Djokovici, Carlos Alcaraz şi Jannik Sinner vor fi în Qatar în februarie.

Italianul Sinner, numărul 1 mondial, şi spaniolul Alcaraz, locul 3. ATP, vor fi la Doha între 17 şi 22 februarie 2025.

Spaniolul, care va participa la acest turneu pentru prima dată în carieră, şi-a conturat programul după cel al lui Jannik Sinner. Cei doi au programat Australian Open şi apoi turneul de la Rotterdam, înainte de a se îndrepta spre Golful Persic, conform News.ro.

Cei doi campioni nu vor fi însă singurii cap de afiş, Novak Djokovici fiind şi el de acord să participe. Sârbul se va afla pe un teren cunoscut, după ce a câştigat deja turneul de două ori. În 2016, el l-a învins categoric pe Rafael Nadal (6-1, 6-2). Anul următor, el l-a dominat pe Andy Murray în trei seturi.

Pe lângă aceste trei vedete, alţi jucători din top 10 mondial vor participa în Qatar: Daniil Medvedev, Grigor Dimitrov, Andrey Rublev şi Alex De Minaur.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri pe surse

12 state europene formează o coaliție puternică pentru a prinde petrolierele-fantomă ale Rusiei

Danemarca, Estonia, Finlanda, Germania, Islanda, Letonia, Lituania, Olanda, Norvegia, Polonia, Suedia și Regatul Unit au emis un comunicat în care își declară intenția de a-și coordona acțiunile pentru a descuraja petrolierele rusești care operează în regim străin, informează Citește mai dep...

'Toate obiectivele au fost distruse': reacția Ministerului rus al Apărării, după atacul masiv lansat de Rusia asupra Ucrainei, de Crăciun

Forțele armate ruse au efectuat 'un atac masiv cu arme de precizie cu rază lungă de acțiune' și au mai atacat cu drone infrastructura energetică critică ucraineană în dimineața zilei de 25 decembrie', a anunțat Ministerul rus al Apărării, într-un comunicat, informează Rador Radio Citește mai...

Procesul care aprinde Balcanii: Un influent politician apropiat Kremlinului poate determina 'dacă Bosnia are şanse de supravieţuire'

Statele Unite şi Uniunea Europeană au condamnat miercuri intenţia sârbilor din Bosnia de a bloca funcţionarea instituţiilor centrale din cauza procesului liderului lor politic Milorad Dodik, relatează AFP, conform news.ro. Citește mai departe...

La ce riscuri se expun românii care își țin banii acasă

Protejarea propriilor economii devine esențială în fața unui context economic instabil, marcat de inflație ridicată și dobânzi crescute. Citește mai departe...

Ambuscadă sângeroasă în Siria: 17 persoane ucise, dintre care 14 membri ai Ministerului de Interne

Paisprezece membri ai forţelor de securitate au fost ucişi miercuri în Siria, potrivit Ministerului de Interne, în lupte cu oameni înarmaţi care încercau să împiedice arestarea unui responsabil din fostul regim al lui Bashar al-Assad legat de închisoarea Saydnaya, potrivit OSDH, citat Citeșt...

De ce România a devenit dependentă de muncitori străini încă de acum 150 de ani

România se confrunta cu problema lipsei forței de muncă încă de încă de acum 150 de ani . Potrivit Institutului de Studii Sud-Est Europene al Academiei Române, care citează un studiu realizat în 1901 de Vasile M. Citește mai departe...

Cel puțin 60% din muniția folosită de Rusia împotriva Ucrainei provine din Coreea de Nord. Fabricile nord-coreene, la capacitate maximă

Ukrinform susține, într-un articol, că cel puțin 60% din muniția folosită de Rusia pentru a lovi Ucraina este obținută din Coreea de Nord. Citește mai departe...

Pământul, în pragul unei schimbări epocale: formarea unui super-continent este în desfășurare

În următoarele 200-300 de milioane de ani, Pământul va găzdui un nou super-continent, rezultat al închiderii treptate a Oceanului Pacific. Citește mai departe...

Câți ani de închisoare au primit patronul și arhitectul hotelului în care au murit 72 de persoane la cutremurul din Turcia

Un tribunal din Turcia i-a condamnat la închisoare pe proprietarul şi arhitectul unui hotel care s-a prăbuşit în urma cutremurului din 2023, provocând moartea a 72 de persoane, relatează BBC, conform News.ro. Citește mai departe...

Maia Sandu, liderul care a schimbat jocul: provocările și realizările primului său mandat

În primul mandat prezidențial, Maia Sandu a reușit să apropie mai mult decât oricând Republica Moldova de Uniunea Europeană, țara începând în vara anului 2024 negocierile pentru aderare. Citește mai departe...

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.