'Trupe nord-coreene sunt în Rusia' - Pentagonul confirmă gestul care ar putea duce la cel de-al Treilea Război Mondial

'Trupe nord-coreene sunt în Rusia' - Pentagonul confirmă gestul care ar putea duce la cel de-al Treilea Război Mondial
📅 2024-10-23

Secretarul american al apărării, Lloyd Austin, a declarat miercuri că există dovezi că trupe nord-coreene se află în Rusia şi că rămâne de văzut ce ar face acestea acolo, informează Reuters.

„Există dovezi că există trupe ale RPDC în Rusia”, a declarat Austin reporterilor la Roma, folosind numele oficial al Coreei de Nord - Republica Populară Democrată Coreeană.

„Ce fac ele mai exact? Rămâne de văzut. Acestea sunt lucruri pe care trebuie să le rezolvăm”, a adăugat Austin, relatează News.ro.

„Dacă sunt cobeligeranţi, dacă intenţia lor este de a participa la acest război în numele Rusiei, aceasta este o problemă foarte, foarte gravă", a spus el. „Va avea impact, nu numai în Europa. De asemenea, va avea un impact şi în Indo-Pacific”, a subliniat şeful Pentagonului.

Austin a spus că nu este clar ce ar obţine Coreea de Nord din această desfăşurare, dar aceasta sugerează slăbiciuni semnificative în capacitatea militară a Rusiei, care a trebuit să apeleze la aliaţii Iran şi Coreea de Nord pentru ajutor în războiul său împotriva Ucrainei. „Acesta este un indiciu că s-ar putea să aibă chiar mai multe probleme decât îşi dau seama majoritatea oamenilor”, a declarat Austin referindu-se la Vladimir Putin.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat recent că există informaţii despre pregătirea a două unităţi cu posibil până la 12.000 de soldaţi nord-coreeni care ar urma să participe la război alături de forţele ruse.

Ce ar putea urma?

Informațiile conform cărora mii de soldați nord-coreeni s-ar putea alătura în curând Rusiei pentru a lupta în Ucraina reînvie discuțiile despre trimiterea de trupe europene în Ucraian, pentru a-i ajuta Kievul.

Țările care ar putea trimite soldați? Țări din alianța NATO. Ar putea duce asta la un război direct NATO-Rusia? Unii experți militari cred că da.

Ministrul lituanian de externe, Gabrielius Landsbergis, a declarat duminică pentru POLITICO că este timpul ca țările europene să revizuiască ideea președintelui francez Emmanuel Macron de a desfășura soldați în Ucraina.

"Dacă informațiile despre echipele de exterminare ale Rusiei echipate cu muniție și personal militar nord-coreean sunt confirmate, trebuie să ne întoarcem la 'cizme pe teren' și la alte idei propuse de Macron", a declarat Landsbergis, una dintre cele mai deschise voci ale Europei despre Ucraina, relatează POLITICO.

Coreea de Nord neagă că furnizează Moscovei soldaţi pentru războiul din Ucraina

Coreea de Nord a negat că ar fi furnizat Rusiei trupe ce ar putea fi mobilizate în conflictul din Ucraina, un reprezentant al Phenianului la ONU spunând că afirmaţiile Seulului în acest sens sunt un „zvon nefondat”, relatează AFP.

„În ceea ce priveşte aşa-numita cooperare militară cu Rusia, delegaţia mea nu simte nevoia să comenteze aceste zvonuri stereotipe nefondate”, a declarat luni un reprezentant nord-coreean în cadrul unei sesiuni a Adunării Generale a ONU la New York.

Afirmaţiile Seulului „sunt menite să murdărească imaginea Republicii Populare Democrate Coreene şi să submineze relaţiile legitime, prietenoase şi de cooperare dintre două state suverane”, a adăugat el.

Kim Yo Jong, puternica soră a liderului nord-coreean Kim Jong Un, a reacţionat şi ea marţi publicând o declaraţie în care descrie Kievul şi Seulul drept „câini răi crescuţi de Statele Unite”

Luni, Coreea de Sud l-a convocat pe ambasadorul rus la Seul pentru a cere retragerea „imediată” a soldaţilor trimişi, potrivit Seulului, de Phenian pentru a sprijini Moscova în războiul său împotriva Ucrainei.

„Cooperarea dintre Rusia şi Coreea de Nord (...) nu este îndreptată împotriva intereselor de securitate ale Coreei de Sud”, a transmis reprezentantul diplomatic al Moscovei.

Aproximativ 1.500 de soldaţi din forţele speciale nord-coreene se află deja în Rusia pentru a se acomoda şi ar urma să plece pe front în curând, a declarat vineri agenţia de informaţii sud-coreeană, care se aşteaptă ca Phenianul să trimită în total aproximativ 12.000 de soldaţi. În raportul său, Serviciul naţional de informaţii sud-coreean (NIS) a publicat, de asemenea, imagini detaliate din satelit care arată, potrivit acestuia, prima desfăşurare a acestor soldaţi.

Marţi, sora liderului nord-coreean, Kim Yo Jong, a acuzat din nou Coreea de Sud că a trimis drone în capitala nord-coreeană Phenian, susţinând că punerea în scenă a unei „provocări militare” împotriva unui stat nuclear precum Coreea de Nord ar putea fi făcută doar de „nebunii din regimurile de la Seul şi Kiev”.

Seulul şi Kievul fac „remarci nesăbuite împotriva statelor înarmate nuclear, fără nicio capacitate de a le proba”, a spus ea.

Armata sud-coreeană a negat iniţial trimiterea de drone, dar ulterior a refuzat să comenteze, chiar şi după ce Phenianul a publicat imagini cu ceea ce a susţinut că ar fi o dronă trimisă de Seul.

Kim Yo Jong a declarat că ancheta Phenianului în această privinţă este încă în curs de desfăşurare şi că „adevărul din spatele provocării josnice” din partea Sudului - despre care a spus că „nu poate fi iertată niciodată” - va fi „analizat în detaliu”.

Marţi, la rândul său, Seulul a „condamnat ferm” Coreea de Nord, cerând retragerea imediată a trupelor nord-coreene din Rusia.

„Coreea de Nord, care a furnizat Rusiei arme militare pe scară largă şi a trimis trupe pentru a lua parte la războiul ilegal de agresiune al Rusiei în Ucraina, reprezintă o ameninţare majoră la adresa securităţii nu numai a ţării noastre, ci şi a comunităţii internaţionale”, a declarat Consiliul Naţional de Securitate.

Guvernul sud-coreean „cere retragerea imediată a trupelor nord-coreene şi declară că, dacă actuala alianţă militară dintre Coreea de Nord şi Rusia continuă, nu va sta cu mâinile în sân”.

Agenţia de presă sud-coreeană Yonhap, citând o sursă guvernamentală, a relatat marţi că Seulul ia în considerare trimiterea unei delegaţii de ofiţeri de informaţii militare în Ucraina pentru a monitoriza desfăşurarea trupelor nord-coreene.

Într-un moment în care relaţiile dintre Phenian şi Seul sunt la cel mai scăzut nivel din ultimele decenii, Coreea de Nord, care deţine arme nucleare, s-a apropiat şi mai mult de Rusia, care a fost un aliat al regimului nord-coreean încă de la crearea acestuia după al Doilea Război Mondial.

Coreea de Sud şi Statele Unite susţin de mult timp că liderul nord-coreean Kim Jong Un trimite arme Rusiei pentru a fi utilizate în Ucraina.

Liderul rus Vladimir Putin a efectuat o vizită rară la Phenian în iunie, în cursul căreia cele două ţări au semnat un tratat de apărare reciprocă. Detaliile tratatului nu au fost dezvăluite, alimentând speculaţiile cu privire la noi transferuri de arme, prin încălcarea sancţiunilor ONU împotriva Rusiei şi Coreei de Nord.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri pe surse

Chisăliţă(AEI): Iniţiativa privind impozitul suplimentar pentru companiile de petrol,gaze şi carburanţi va duce la translatarea acestor costuri la consumatori

Iniţiativa deputaţilor privind plata unui impozit suplimentar de 0,5% din cifra de afaceri de către toate companiile de petrol, gaze şi carburanţi va avea ca efect preţuri mai mari la gaze, benzină şi motorină, consideră Dumitru Chisăliţă, preşedintele Asociaţiei Energia Citește mai departe...

Courtois şi Rodrygo ratează El Clasico din cauza unor accidentări

Echipa Real Madrid nu îi va avea la dispoziţie pe portarul Thibaut Courtois şi pe atacantul Rodrygo la următorul Clasico din LaLiga cu FC Barcelona, după ce ambii au suferit leziuni musculare la picior la meciul de marţi cu Borussia Dortmund, scor 5-2, conform news.ro. Citește mai departe...

Medicament utilizat și în România, retras de urgență: Conține substanțe periculoase, care se folosesc pentru rachete

Retragere urgentă a unui medicament antidepresiv luat de milioane de persoane, după ce s-a descoperit că acesta conține o substanță chimică cancerigenă folosită în combustibilul pentru rachete. Citește mai departe...

Care sunt românii care iau cele mai mari credite ipotecare și cine plătește cele mai mici rate

Clujenii obțin cele mai mari credite ipotecare și plătesc cele mai ridicate rate, fiind totodată confruntați cu prețuri semnificative pentru achizițiile imobiliare. Citește mai departe...

Breaking - Fost șef al ANF, trimis în judecată: Este acuzat de trafic de influență

Mihai Sebe, șeful Administrației Județene a Finanțelor Publice Giurgiu, a fost trimis în judecată pentru că ar fi pretins și primit sume importante de bani în lei și valută. Citește mai departe...

Se decongestionează una dintre cele mai aglomerate intrări din București: Proiect de amploare, lângă capitală

Veste bună pentru șoferi. A fost emisă autorizația de construire pentru lărgirea la 4 benzi a Centurii București între Domnești și DN5 (Jilava). Anunțul a fost făcut de Ionel Scrioșteanu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor. Mai mult, lucrările încep luna viitoare. Citește mai dep...

Renaște tractorul 100% românesc: o fabrică de ultimă generație se va deschide la Craiova

Compania condusă de Cătălin Stroe, RURIS Craiova, anunţă că demarează o investiţie de peste 10 milioane de euro pentru noua fabrică de tractoare şi remorci agricole „Made in Ro”, conform Ziarul Financiar. Citește mai departe...

Guvernul a adoptat decizia care vizează toți pensionarii din România: Se aplică de la 1 martie 2025

Guvernul a adoptat noua grilă națională de evaluare a nevoilor persoanelor vârstnice, care nu mai fusese revizuită de 24 de ani. Citește mai departe...

96% din băncile centrale consideră că aurul este cea mai sigură investiție (analiză)

Conform unui studiu realizat de Invesco în anul 2023, 96% din băncile centrale consideră că aurul este cea mai sigură investiție. Citește mai departe...

Crește suspansul! TVR anunță dezbatere electorală cu toți cei 14 candidați la alegerile prezidențiale

Televiziunea Română va reflecta, din 28 octombrie, campania electorală pe toate posturile din portofoliu, şi este dispusă să organizeze o dezbatere cu toţi cei 14 candidaţi la prezidenţiale. Citește mai departe...

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.