Preşedintele ales Donald Trump a glumit miercuri, în timpul unei reuniuni a republicanilor din Camera Reprezentanţilor la Washington, spunându-le că probabil nu va candida din nou, asta dacă nu cumva fac ei „ceva”, aluzie la schimbarea legislaţiei care limitează mandatele preşedintelui SUA la două, relatează CNN şi The Guardian, potrivit news.ro.
Trump s-a adresat conferinţei republicanilor din Cameră înainte de a se îndrepta spre Casa Albă pentru a se întâlni cu preşedintele Joe Biden.
Elon Musk, care a călătorit şi el în avionul lui Trump, miercuri dimineaţă, venind împreună cu el din Florida la Washington, a stat în primul rând în timp ce Trump îşi ţinea discursul în faţa republucanilior.
Musk a fost selectat de Trump pentru a conduce un nou „Departament al eficienţei guvernamentale” în cea de-a doua sa administraţie, împreună cu Vivek Ramaswamy.
În timpul discursului său, Trump le-a mulţumit membrilor republicani ai Congresului prezenţi în sală şi a spus că alegerile din 2024 au fost „cele mai importante alegeri din ultimii 129 de ani”.