Sărbătoarea Naşterii Domnului şi Moş Crăciun au adunat, pe meridianele Planetei, diverse obiceiuri şi tradiţii, dar şi denumiri diferite: spre exemplu, finlandezii îl au pe ''Joulupukki'', care ar veni din ţinutul ''Korvatunturi'', tărâm care are forma unei urechi, despre care se spune că ar fi urechea cu care Moşul ascultă dacă sunt cuminţi copiii, conform Agerpres.
În Germania, ''Christklots'' reprezintă obiceiul de a arde un butuc toată noaptea de Crăciun, care, conform tradiţiei, se crede că ar apăra casa de hoţi şi de nenorociri tot restul anului. În întreaga Germanie, Adventul este perioada anului cea mai plină de atmosferă până în Ajunul Crăciunului, în 24 decembrie, în ziua următoare creştinii sărbătorind naşterea lui Iisus. Ajunul Crăciunului este cea mai importantă zi de sărbătoare. În ziua de ajun, familia se adună pentru cină şi pentru a merge împreună la biserică la Mesa din noaptea de Crăciun. Tradiţia împodobirii bradului a început în Germania (se pare că primii creştini care au adus brazi împodobiţi în casele lor au fost nemţii, în secolul al XVI-lea). Mai târziu, împodobirea acestora a devenit un obicei şi în alte ţări. În 1890, deja erau importate din Germania ornamente pentru pomii de Crăciun, conform volumului ''Cartea de Crăciun'' de Sorin Lavric, Editura Humanitas, 1997.
În Elveţia, butucul este cunoscut sub numele de ''Bouche de Noel''. ''Samichlaus'' (Moş Crăciun) are întotdeauna sarcina grea de a aduce şi pomul de Crăciun în casele elveţienilor. Acest obicei se păstrează încă din 1775. O altă tradiţie a elveţienilor este ''Parada ridichilor luminate'', obicei preluat de la mexicani. Copiii ajutaţi de părinţi se înarmează cu ustensile specializate şi scobesc cu mare grijă câte o ridiche mare de lună, alb-violet, pe care apoi o împodobesc cu diferite crestături şi forme. Similar cu dovleacul de Halloween, în ridichea împodobită micuţii elveţieni pun o lumânare şi poartă ridichea ca pe o făclie, ori o agaţă ca pe un lampion.
În Anglia, butucul care se arde în noaptea de Crăciun este denumit ''Yule log''. În fiecare din cele patru duminici dinainte de naşterea lui Iisus se aprinde o lumânare, aşezată într-o cutie. Au loc procesiuni reprezentându-i pe cei trei magi şi naşterea lui Hristos. În 1814, prinţul Albert, soţul reginei Victoria, a împodobit un brad la castelul Windsor folosind dulciuri, lumânări şi fructe. Evident, familiile de aristocraţi i-au urmat exemplul, folosind ornamente din ce în ce mai extravagante: păpuşi, mobilă în miniatură, micuţe instrumente muzicale, bijuterii, arme jucărie. Copiii din Anglia nu îşi primesc cadoul în data de 24 decembrie, ci în 25. Una dintre tradiţii este ca elevii să monteze, în şcoli sau în biserici, piese despre naşterea Mântuitorului. În vechime, se foloseau animale vii pentru redarea atmosferei, însă în prezent se preferă costumele. Un alt obicei vechi este şi acela de a atârna ciorapi de şemineu în aşteptarea cadourilor, în casă se atârnă vâsc, iar în jurul casei - crenguţe de brad. Anticii druizi credeau că vâscul posedă puteri magice şi că aduce noroc şi prosperitate alungând spiritele rele. Faimoasa şi tipica budincă englezească era numită ''hackin'', de la ingrediente. În secolul al XVII-lea, budinca de prune era pregătită chiar în dimineaţa de Crăciun şi era stropită cu brandy şi flambată la servire. Tot tradiţiei Crăciunului englezesc îi aparţine şi pacheţelul surpriză numit ''cracker'', care este împărţit la servirea budincii de Crăciun, precizează volumul amintit.
În Italia, Crăciunul începe cu opt zile înainte şi este cunoscut sub denumirea de ''Novena''. Copiii merg din casă în casă să recite poezii şi să cânte, însă darurile le primesc de-abia pe 6 ianuarie. Conform tradiţiei, cadourile sunt aduse de o vrăjitoare urâtă, dar bună, numită Befana. Ea aduce darurile pe coşul casei sau pe geam. În multe biserici sunt expuse iesle cu pruncul Iisus şi magi în mărime naturală. Un punct de atracţie îl constituie Irozii - un teatru popular cu scene, care, pe lângă Irod, prezintă un moş cu barbă lungă, cu cojocul întors, reprezentând bufonul romanilor, şi o paiaţă cu clopoţei la picioare, care poartă un băţ năzdrăvan - în amintirea saltimbancilor chemaţi cu prilejul unor astfel de manifestări. În Italia există obiceiul ca, înainte de Moş Crăciun, să vină Baba Cloanţa (Befana), călare pe mătura ei, care verifică atentă cine a fost cuminte şi cine nu. Ea este foarte bună cu copiii, se strecoară pe hornuri şi lasă cadourile lângă bradul împodobit.
În Austria, cete de copii străbat străzile colindând pe la ferestre. Piaţa de Crăciun din Viena este atracţia principală a sărbătorilor, deşi Crăciunul este celebrat mai ales acasă, cu o masă festivă şi cadouri.
În Suedia, cea mai importantă zi este Ajunul Crăciunului. O masă specială este pregătită în acest scop - şuncă, peşte şi fasole - aceasta este şi prilejul cu care rudele îşi fac daruri. Mulţi suedezi merg la biserică în dimineaţa zilei de Crăciun. Crăciunul se numeşte la suedezi Jul şi este urmat de alte sărbători. Moşul are pe aceste meleaguri o înfăţişare diferită: el este reprezentat ca un pitic îmbrăcat în roşu, cu barbă albă, mare amator de orez cu lapte, tradiţionala mâncare suedeză de Crăciun. La începuturi, ornamentele pentru brad erau făcute din lemn vopsit, înfăţişând animale şi feţe de copii. Suedezii descoperă surprizele de Crăciun într-un sac îngropat adânc în zăpadă.
În Islanda, ţara gheţii şi zăpezii, vin treisprezece Moşi Crăciuni! Cu 13 zile înainte de Crăciun, primul Moş Crăciun coboară din munţi, ocoleşte fiecare casă şi apoi pune dulciuri în ghetuţele copiilor, în vreme ce aceştia dorm. Dacă au fost cuminţi, copiii primesc dulciuri, mandarine, lozuri în plic, iar dacă au fost răi, sunt recompensaţi cu un cartof. A doua zi, cel de-al doilea Moş vine în oraş şi tot aşa până la 25 decembrie, când primul Moş se întoarce la casa lui din munţi, pe 26 cel de-al doilea şi tot aşa până pe 6 ianuarie. Ziua de 6 ianuarie este numită şi ''Al treisprezecelea'' şi este considerată de islandezi ultima zi de Crăciun pentru că în această zi, ultimul Moş Crăciun se întoarce la casa lui.
În Finlanda, familiile se reunesc pentru a petrece Crăciunul, cea mai importantă sărbătoare a anului. Seara, în jurul orei 17.00, familiile pleacă la biserică pentru slujbe speciale în care se aprind lumânări la mormintele celor dragi. Tot în ajun exact la ora 12.00, de pe balconul primăriei, un reprezentant al oraşului proclamă ''pacea de Crăciun''. Aceasta înseamnă că de la momentul proclamării păcii şi până la Bobotează, celor care tulbură pacea li se aplică pedepse severe. Acest obicei există de aproape 600 de ani şi este valabil pentru întreaga ţară. Copiii aşteaptă sosirea lui Moş Crăciun care pune mereu aceeaşi întrebare: ''Sunt cumva copii cuminţi aici?''. Moşul are o desagă plină de cadouri, iar în timp ce ''slujitorii'' lui îl ajută să le împartă, el povesteşte celor mici despre călătoria grea pe care o face din Laponia. Printre mâncărurile servite de Crăciun se numără: şunca sau curcanul, cartofii, morcovul, pateul de ficat, orezul care conţine o singură migdală. Persoana care mănâncă migdala se va căsători în anul ce urmează. În 25 decembrie se serveşte un fel de peşte care iniţial s-a preparat printr-un proces îndelungat.
Danezii au o modalitate mai puţin întâlnită de a împărţi cadourile: se adună toţi membrii familiei în jurul bradului şi cel mai vârstnic ia un cadou pe care-l dă celui destinat care ia, la rândul său, un altul şi-l dă persoanei pentru care a fost pregătit şi aşa mai departe. În Danemarca se foloseau steguleţe, clopoţei şi steluţe.
Olandezii îl aşteaptă pe ''Sinter Klaas'' care vine pe un cal alb şi lasă daruri în saboţii de lemn.
În Grecia, masa de Crăciun are în mijloc o pâine tradiţională, iar după ospăţ masa nu se strânge pentru ca Iisus să aibă cu ce-şi potoli foamea. Moş Crăciunul lor este totuna cu Sf. Vasile, filantropul Asiei Mici. El împarte cadouri şi dulciuri copiilor. În vechea tradiţie, obiceiul bradului împodobit nu există, fapt pentru care Sf. Vasile lasă cadourile pe masă sau într-un colţ al camerei. Există o tradiţie potrivit căreia stăpâna casei trebuie să-şi imprime forma mâinii pe pâinea pregătită pentru cină, pentru a le arăta copiilor că Iisus a binecuvântat mâncarea.
În Polonia, se păstrează obiceiul ca, în cinstea stelei de la Bethleem, masa de Crăciun să înceapă după ce apare pe cer prima stea ''Gwiazdka'' (''mica stea''). Toţi brazii de Crăciun erau împodobiţi cu îngeraşi, steluţe şi păsări.
În Spania, darurile de Crăciun sunt oferite de magi, care se deplasează în cortegii de curteni, cavaleri şi lăutari, iar în case şi biserici există iesle miniaturale care redau atmosfera naşterii Domnului. Crăciunul este sărbătorit la 25 decembrie, dar darurile se dau pe 6 ianuarie, cu ocazia zilei celor Trei Regi (''Reyes Magos''), se mai arată în ''Cartea de Crăciun''.
În Rusia, Moş Crăciun (''Babuşka'') este însoţit de Albă-ca-Zăpada (''Snegurocika''), iar copiii primesc prăjituri şi jucării, printre care celebrul set de păpuşi ''Matrioşka''.
Lituanienii împodobeau brazii cu mici colivii de păsări, steluţe şi diverse forme geometrice.
În Ungaria, Crăciunul (25 decembrie) este cea mai mare sărbătoare. În ajunul Crăciunului, creştinii respectau câteva tradiţii. Era interzisă cererea sau darea de împrumuturi. Nu era bine nici ca femeile să coasă, să ţeasă sau să spele vase, pentru că altfel le paşte o nenorocire. În ajunul Crăciunului rufele spălate şi puse la uscat aduceau boala asupra familiei. Tinerii nu aveau voie să mănânce mâncăruri grase, pentru ca nu cumva viitoarele soţii să le fie furate. Masa festivă de Crăciun era completă doar dacă avea tradiţionala carne de porc prăjită, curcanul copt la cuptor, maioşul şi cozonacul cu nuci. Pomul de Crăciun era împodobit cu fructe, prăjituri, dulciuri şi lumânări.
În SUA, cu cinci săptămâni înainte de Crăciun, în fiecare duminică, americanii aprind câte o lumânare, fiecare reprezentând câte ceva. În seara Crăciunului, toate acestea sunt reaprinse pentru a sărbători Naşterea Domnului. La masă se mănâncă curcan, iar specialitatea Crăciunului este o prăjitură cu fructe confiate. În America se împodobesc clădirile cu pomi de Crăciun, punctul central al sărbătorii fiind cadoul (achiziţionat, de regulă, din magazin), adus, aici şi în Canada, de ''Santa Claus''. Tradiţionalul ciorap de Crăciun îşi face apariţia la sfârşitul secolului al XIX-lea, ilustratorul Thomas Nast fiind iniţiatorul lui. Există 11 oraşe numite ''Santa Claus'' în opt state americane: Alaska, Arizona, Georgia, Indiana, Minnesota, Nevada, Oregon şi Utah şi 50 de locuri cu numele ''Noel''. În Alaska, Moş Crăciun face, înainte de a aduce cadourile, o vizită secretă de verificare a cuminţeniei copiilor. Aceştia trebuie să îl întâmpine cu tradiţionalul colind ''Gristuusaaq suu'uq'' (''Astăzi s-a născut Hristos'').
În Cuba, cea mai importantă perioadă este Ajunul Crăciunului, denumită ''nochebuena'' (''Noaptea cea bună''). Masa tradiţională înseamnă pentru cubanezi friptura de porc, fasole neagră servită cu orez şi plante tradiţionale (Yuca) sub formă de piure. Familiile se reunesc şi, într-o groapă săpată în pământ şi plină de cărbuni acoperiţi cu frunze de bananier, frig un porc întreg. Familiile (care în Cuba includ rudele de toate gradele) petrec toată noaptea pe muzică tradiţională.
În Costa Rica, Columbia şi Mexic, darurile sunt aduse de ''Nino Jesus'' (''Copilul Iisus''). În Mexic, înainte de Crăciun, se organizează Festivalul sculpturii în ridichi.
În Chile, copiii şi adulţii confecţionează sau cumpără mici figurine din lut, pe care le aşează sub brad. Aceste figurine se numesc ''pasebre''. Moş Crăciun (''Viejito Pascuero'') îşi alege şi el câte o figurină de sub fiecare brad.
Libanezii plantează boabe de grâu în ghivece, cu o lună înaintea Crăciunului, pe care le amplasează, în seara sfântă, sub brad sau alături de montajul de Crăciun, constând în reconstituirea scenei Naşterii Mântuitorului.
Japonezii celebrează Crăciunul cu lanterne, păpuşi şi aranjamente florale şi cu ''Jizo'' (''Moş Crăciun'').
Creştinii din India împodobesc bananieri sau pomi de mango. Bisericile sunt umplute de flori roşii (Crăciuniţe), iar cei bogaţi oferă ajutor celor nevoiaşi.
În Filipine, sărbătoarea Crăciunului începe cu nouă zile înainte de 25 decembrie, cu Misa de Gallo. În fiecare zi, din cele nouă are loc un teatru religios, iar colindătorii vestesc Naşterea Domnului cu ''Maligayang Paskob''.
CRĂCIUNUL ÎN ROMÂNIA
Crăciunul - cea mai iubită şi mai aşteptată dintre toate sărbătorile populare şi creştineşti ale românilor - este însoţită, în fiecare an, de multe tradiţii şi obiceiuri. La 25 decembrie creştinii sărbătoresc Naşterea Mântuitorului Iisus Hristos. El a venit pe lume într-un sat liniştit, unde a sosit, la ceas de seară, Fecioara Maria - care, simţind că i-a venit sorocul să nască, a bătut la o poartă, cea a lui Moş Ajun, şi i-a cerut găzduire. Moş Ajun i-a spus că este om sărac şi a trimis-o la fratele său mai mare şi mai bogat, Moş Crăciun, conform volumului "Cartea de Crăciun" de Sorin Lavric (Editura Humanitas, 1997).
Crăciuneasa - soţia lui Moş Crăciun - era o femeie miloasă şi bună la suflet, aşa că i-a oferit adăpost Maicii Domnului, însă nu în casă, pentru că se temea de mânia lui Moş Crăciun, ci în grajdul animalelor. Acolo l-a născut Fecioara Maria pe Iisus. Când Moş Crăciun a aflat cele petrecute, s-a mâniat şi i-a tăiat mâinile soţiei, dar Fecioara Maria a făcut o minune - a pus mâinile Crăciunesei la loc, a suflat peste ele şi mâinile s-au lipit. Uimit, Moş Crăciun a înţeles minunea, iar la venirea magilor a aflat că în grajdul său s-a născut Domnul Iisus. El s-a căit şi a cerut iertare lui Dumnezeu, devenind astfel primul creştin şi sfântul cel mai bătrân - soţul femeii care a moşit-o pe Fecioara Maria. Această minune a dus la transformarea lui Moş Crăciun într-un om blajin, plin de bunătate şi de compasiune. De atunci, sărbătoarea Crăciunului e însoţită de colinde şi mesele rituale.
Tradiţia legată de Moş Crăciun, care împarte daruri copiilor cuminţi în noaptea de 24 spre 25 decembrie, a apărut în secolul al IX-lea. Imaginea lui este cea a unui bătrân îmbrăcat într-un costum roşu cu blăniţă albă pe margini, purtând cizme negre şi căciulă roşie şi având o barbă mare şi albă, notează volumul amintit.
Colindele
Tradiţia colindelor şi a cetelor de colindători care merg din casă în casă, transmiţând prin texte cântate sau strigate, prin măşti, dansuri, urări de bine este foarte veche. Cete de colindători merg la casele oamenilor cântând "Bună dimineaţa la Moş Ajun!". Dacă gazda le deschide, copiii primesc nuci, covrigi, colaci, mere sau bani. În zonele rurale, cetele de colindători merg pe uliţe cântând "Noi umblăm să colindăm". În unele zone ale ţării se păstrează tradiţia ca tinerii care colindă să fie îmbrăcaţi în costume populare, se arată în cartea "Sărbători şi obiceiuri româneşti" de Ion Ghinoiu (Editura Elion, 2002).
Primul colind care se cântă în Ajunul Crăciunului este cel prin care colindătorii aduc vestea naşterii lui Hristos: "Sculaţi, sculaţi, boieri mari/ Florile dalbe/ Sculaţi, voi, români plugari/ Că vă vin colindători/ Noaptea pe la cântători/ Şi v-aduc un Dumnezeu/ Să vă mântuie de rău/ Un Dumnezeu nou născut''. Când colindătorii termină de cântat la fereastră, gazda îi invită în casă şi le oferă colaci, mere şi nuci.
Un alt colind binecunoscut este cel care redă momentul ivirii stelei care i-a călăuzit pe cei trei magi - "Steaua sus răsare". La fel de cunoscute sunt şi colindele "Trei păstori se întâlniră", "O, ce veste minunată", "În oraşul Viflaim". Un alt obicei de Crăciun este umblatul cu capra. Acesta ţine, de obicei, de la Crăciun până la Anul Nou. Capra este însoţită de o ceată zgomotoasă, cu lăutari, care acompaniază dansul caprei, iar aceasta sare, se roteşte şi se apleacă, în acelaşi timp clămpănind ritmic din fălcile de lemn, menţionează volumul "Cartea de Crăciun".
Bradul
Pomii au reprezentat un simbol al vieţii cu mult înainte de creştinism. În ţara noastră, primul brad împodobit de Crăciun a fost la palatul lui Carol I, domnitor (10 mai 1866 - 10 mai 1881) şi rege (10 mai 1881 - 27 septembrie 1914) al României, potrivit site-ului http://stiri.tvr.ro/craciun-regal--in-romania--primul-brad-a-fost-impodobit-la-curtea-regelui-carol-i_826180.html#view. În Palatul Regal de pe Calea Victoriei, în noaptea de Crăciun, invitaţii de seamă sosiţi la palat împodobeau bradul cântând colinde.
În prezent, împodobirea bradului de Crăciun a devenit una dintre cele mai iubite tradiţii atât în mediul urban, cât şi în mediul rural. În dimineaţa de 25 decembrie, copiii se trezesc bucuroşi şi nerăbdători să descopere ce daruri le-a lăsat Moş Crăciun sub brad.
Vâscul
Pe lângă bradul împodobit, vâscul este prezent în orice casă în perioada Crăciunului şi a Anului Nou. În mitologiile europene, vâscul are un loc cu totul aparte, fiind considerat o plantă magică, simbol al curăţeniei spirituale, al libertăţii şi armoniei, semn de bun augur al dragostei, apărător şi protector al casei şi al familiei, scrie volumul "Cartea de Crăciun". În ajunul Crăciunului, oamenii îşi împodobesc casele cu vâsc ca simbol al bucuriei şi pentru pacea sufletească.
Floarea Crăciunului
Pe lângă brad, un simbol al Crăciunului este floarea numită "Crăciuniţă" sau ''Steaua Crăciunului'' . Există cel puţin două plante de apartament numite ''Crăciuniţă'' sau ''Crăciunel'', care înfloresc în această perioadă şi sunt oferite cu prilejul sărbătorii Crăciunului.
Cea mai cunoscută este ''Steaua Crăciunului'' sau ''Flacăra Mexicană'', numită ştiinţific Euphorbia Pulcherrima sau Poinsettia, fiind cea mai spectaculoasă specie din genul ''Euphorbia''. Cultivarea şi popularizarea sa a început în anii '60, iar în scurt timp planta a devenit nelipsită în decorurile de Crăciun, mai notează "Cartea de Crăciun".