Ministrul Finanțelor, Tanczos Barna, a susținut, luni seara, pe B1 TV, că Guvernul din care face parte va face tot posibilil ca anul acesta să nu avem creșteri de TVA, de impozite, taxe în afara celor prinse în Ordonanța Trenuleț.
„Știm foarte bine că anul trecut au fost majorate foarte multe cheltuieli ale statului, au avut loc majorări de salarii la funcționarii publici, la profesori, în sistemul medical, au crescut pensiile, au fost indexate și recalculate. Un lucru îmbucurător e că au crescut investițiile, sumele alocate pentru investiții au fost majorate substanțial.
Toate (datele) trebuie puse cap la cap și construit bugetul pe 2025.
Repet, o să facem tot posibilul ca anul acesta să nu avem creșteri de TVA, de impozite, taxe, în afara celor prinse în Ordonanță și să reușim să construim un buget în care să atingem ținta de 7% deficit, care e și un angajament al României față de UE, bazându-ne pe reorganizarea statului, a instituțiilor, comasările, multe deja începute. Deci să ne încadrăm în această țintă de deficit fără să creștem taxe”, a declarat Tanczos Barna.
Tanczos Barna: Prima variantă a bugetului, până pe 27 ianuarie
Acesta a precizat apoi că așa-numita Ordonanță „trenuleț” a „blocat cheltuieli de peste 126 de miliarde de lei, e adevărat că unele atârnă de ani de zile și sunt amânate an de an”.
„Acele modificări de fiscalitate aduc și ele 7 miliarde aproximativ venituri suplimentare. O să intrăm exact pe cheltuielile fiecărui ordinator principal de credite și o să avem într-o săptămână – maxim două toate datele centralizate la Ministerul Finanțelor.
Până pe 27 ianuarie vom prezenta coaliției și guvernului o primă variantă a bugetului pe 2025 pentru a fi analizată și începută procedura parlamentară”, a mai declarat Tanczons Barna.