Suedia a selectat avionul de transport militar C-390 Millennium de la compania braziliană Embraer pentru a înlocui flota sa de aeronave Lockheed Martin C-130, în timp ce Brazilia intenţionează să comande mai multe avioane de vânătoare Gripen de la compania suedeză Saab, potrivit unui comunicat oficial, transmite Reuters preluat de news.ro
Scrisoarea de intenţie a fost semnată sâmbătă, de miniştrii apărării din cele două ţări, după negocieri îndelungate.
Brazilia a semnat un contract cu Saab în 2010 pentru achiziţia a 36 de avioane JAS 39 Gripen şi plănuieşte acum să extindă comanda cu 25%.
La rândul său, Suedia va începe procesul de achiziţie a avionului C-390 Millennium de la Embraer, după o analiză riguroasă şi consultări cu alţi operatori de C-390. Embraer a confirmat că Suedia doreşte să integreze aeronava "cât mai curând posibil".
Aceasta face din Suedia a şasea ţară europeană care alege avionul C-390, alăturându-se altor membri NATO, precum Republica Cehă, Ungaria, Olanda şi Portugalia, dar şi Austriei, care nu face parte din alianţă.