Canotoarea Simona Radiş a declarat, luni, la intrarea în cantonament a lotului de canotaj al României, că nu se gândea că la 25 de ani va avea 3 medalii olimpice în palmares şi a subliniat că îşi doreşte foarte mult să participe şi la Jocurile Olimpice de la Los Angeles 2028.
"Patru ani este mult, dar luând-o an cu an poate va părea mai puţin. Medaliile pe care le am până acum îmi dau putere să mai continui un an. Când se va încheia acel an, voi spune că performanţele îmi vor da putere pentru încă unul. Şi aşa, pas cu pas, voi ajunge să particip şi la Jocurile de la Los Angeles, îmi doresc foarte mult acest lucru. Şi dacă voi fi sănătoasă cu siguranţă mă veţi vedea şi acolo. A fost un an extraordinar de greu, dar cu rezultate preţioase pentru mine. Aceste două medalii olimpice sunt ceva de nedescris pentru mine. Au completat foarte bine locul de lângă medalia de la Tokyo. Nici nu mă gândeam că la 25 de ani o să am trei medalii olimpice în palmares. Nu mulţi reuşesc această performanţă şi de aceea este atât de specială", a explicat ea.
"A fost o vacanţă lungă de trei luni, dar s-a simţit ca una de o lună. M-am bucurat de ea, am făcut lucruri simple şi nu am făcut sport aproape deloc, recunosc. Dar acum sunt pregătită să o iau de la capăt. Când am venit dimineaţă în bază şi am văzut vremea asta ploioasă şi rece mi s-a cam tăiat cheful, însă aşteptam această primă zi de cantonament. Pauza a fost foarte mare, iar acum organismul trebuie să se readapteze la efort. Noi avem acea problema cu palmele pline de răni, deci trebuie să avem grijă. După doar o zi palmele vor fi pline de răni şi după două săptămâni pielea se va întări şi nu vom mai simţi durere. Trebuie să iau totul pas cu pas, vor urma Europenele şi Mondialele de anul viitor. Vom vedea ce surprize va aduce anul viitor. Aştept să vedem cu ce mă surprinde", a adăugat Radiş.
Medaliată cu aur şi argint la Paris, Simona Radiş consideră că titlul de "Echipajul feminin al anului 2024" acorda de Federaţia Internaţională de Canotaj bărcii de 8+1 a României reprezintă o motivaţie.
"Ne-am bucurat foarte mult pentru titlul de 'echipa anului în canotaj', este extraordinar că am reuşit acest lucru. Dar în acelaşi timp este o motivaţie. Noi am demonstrat că se pot face multe, se pot obţine rezultate foarte mari dacă munceşti. Ţin să cred că toţi care vin din spate ne iau ca exemplu şi calcă sigur pe urmele noastre", a precizat ea.