Semnal de alarmă în NHS: Din cauza supraaglomerării spitalelor mor pacienţi pe coridoare

Semnal de alarmă în NHS: Din cauza supraaglomerării spitalelor mor pacienţi pe coridoare
📅 2025-01-17

Spitalele britanice sunt atât de supraaglomerate, încât există pacienţi care decedează aşteptând pe coridoare sau care ajung să fie îngrijiţi în toalete sau chiar în parcările departamentelor de urgenţe, a tras un semnal de alarmă joi principalul sindicat al asistenţilor medicali, într-un raport, transmite AFP, potrivit Agerpres.

"Pacienţii sunt privaţi de demnitatea lor şi viaţa le este pusă în pericol", a declarat Nicola Ranger, secretar general al Royal College of Nursing (RCN), subliniind că mărturiile strânse trebuie să servească drept "semnal de alarmă".

Acordarea de îngrijiri "pe coridor" sau "pe scaun" este pe cale să devină practică curentă în Marea Britanie, a prevenit ea, punându-şi întrebări cu privire la capacitatea sistemului spitalicesc de a face faţă iernii.

Raportul se bazează pe mărturiile culese de la 5.000 de asistenţi medicali. Unii vorbesc despre pacienţi care au intrat în stop cardiac sau despre femei care au făcut avort spontan pe aceste coridoare.

Alţi pacienţi ajung să fie îngrijiţi în toalete sau săli de baie, vestiare sau în parcări, ceea ce le pune viaţa în pericol din lipsa accesului la monitoare cardiace, la oxigen sau la locuri pentru resuscitare.

Ministrul sănătăţii, laburistul Wes Streeting, a apreciat miercuri în parlament că această situaţie este intolerabilă, dând vina pe "14 ani de eşec" al NHS, sistemul public de sănătate, sub guvernele conservatoare.

"Nu pot să promit şi nu voi promite că nu vor mai exista pacienţi îngrijiţi pe culoare anul viitor, întrucât va fi nevoie de timp pentru a repara pagubele", a admis el.

"Au murit pacienţi pe paturi de spital sau pe scaune, pe culoare şi în săli de aşteptate. Toate principiile de bază ale îngrijirii s-au prăbuşit, noi nu oferim nimic mai bun decât într-o ţară în curs de dezvoltare", a declarat o asistentă citată în raportul RCN.

Săptămâna trecută a fost cea mai încărcată din această iarnă pentru NHS, mai ales din cauza unui val de frig şi a circulaţiei unui virus gripal, a afirmat joi directorul pentru îngrijiri clinice de urgenţă al NHS, Julian Redhead.

Rata de ocupare a paturilor în spital era de 96% în Anglia, iar 20 de spitale au raportat "incidente grave" la urgenţe.

Duncan Burton, şeful pentru îngrijiri medicale al NHS Anglia, a descris această iarnă ca fiind "una din cele mai dificile" pe care le-a cunoscut sistemul public de sănătate.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri pe surse

Șeful AEP explică modul în care se vor aplica noile reguli privind campania electorală: 'Nu este vorba de simplii cetăţenii, este vorba de...'

Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, Toni Greblă, a afirmat, vineri, că toate materiale de propagandă politică din campania electorală trebuie să aibă un semn care să identifice candidatul şi mandatarul financiar, menţionând că nu sunt vizaţi simplii cetăţeni care Citește mai depa...

Lista completă a concurenților de la Asia Express 2025: Nume total neașteptate la linia de start

În 2025, „Asia Express” revine în forță, aducând surprize și momente de neuitat pentru fanii emisiunii. Cu sezonul opt al acestui show de aventură extrem de apreciat, producătorii de la Antena 1 par să fi descoperit rețeta perfectă pentru a captiva publicul. Citește mai departe...

Keir Starmer vizitează Auschwitz înaintea comemorării a 80 de ani de la eliberare

Premierul britanic Keir Starmer a vizitat vineri fostul lagăr de concentrare nazist Auschwitz din Polonia, înaintea aniversării a 80 de ani de la eliberarea acestuia, considerat un simbol al ororilor Holocaustului. Citește mai departe...

George Simion sună adunarea în Piața Victoriei după decizia ÎCCJ în cazul Georgescu: 'Dacă ei cred că s-au văzut cu sacii în căruţă, se înşală amarnic'

Preşedintele AUR, George Simion, anunţă că va merge, vineri, începând cu ora 20:00, în Piaţa Victoriei, pentru a protesta pentru alegeri corecte şi vacantarea funcţiei de preşedinte. Citește mai departe...

Spitalul CF din Sibiu, dotat cu un microscop care înlocuieşte biopsia în Dermatologie

Spitalul General Căi Ferate din Sibiu este primul spital public din România care va folosi, începând din 1 februarie, un microscop confocal pentru bolnavii dermatologici, care nu vor mai fi supuşi biopsiilor, pentru depistarea tumorilor, a anunţat vineri managerul instituţiei, medicul Citeșt...

România va participa la cel mai mare târg de produse bio din lume - BioFach 2025

România va participa la cel mai mare târg de produse bio din lume, BioFach 2025, care va avea loc la Nurnberg (Germania), în perioada 11-14 februarie a.c. Citește mai departe...

Coldplay va transmite live un concert din Ahmedabad pe Disney+ Hotstar

Coldplay va transmite live unul dintre concertele din Ahmedabad pe Disney+ Hotstar, în urma unui parteneriat cu Mukesh Ambani, informează Reuters, conform Mediafax. Citește mai departe...

Vladimir Putin își creează un sistem de alianțe care dă fiori lumii întregi

Preşedintele rus Vladimir Putin şi omologul său iranian Massoud Pezeshkian urmează să semneze vineri, în Rusia, un ”parteneriat strategic global”, prezentat ca o nouă etapă a alianţei tot mai mari între cele două ţări, relatează AFP. Citește mai departe...

APIA a autorizat Cereri de plată aferente anului 2024 pentru peste 90% din totalul fermierilor

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a autorizat la plată peste 90% din totalul fermierilor declaraţi eligibili în Campania aferentă anului de cerere 2024, se arată într-un comunicat de presă al instituţiei, transmis vineri AGERPRES. Citește mai departe...

Claudiu Târziu tună și fulgeră după decizia ÎCCJ în cazul lui Călin Georgescu: 'Un abuz făcut de statul român'

Claudiu Târziu, președintele Consiliului Național de Conducere al AUR, a declarat vineri, după ce ICCJ a respins cererea lui Călin Georgescu de a se relua turul doi al alegerilor prezidențiale, că partidul îl susține pe acesta pentru ce reprezintă cazul lui, adică „un abuz făcut Citește mai ...

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.