Traficul pe segmentul de 21 de km dintre Dumbrava și Mizil din autostrada A7 se deschide luni.
Astfel, se va putea circula pe 102 km din totalul de 320 ai acestei autostrăzi, drum construit cu bani din PNRR, a anunțat directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, Cristian Pistol, relatează Radio România Actualități.
Pe de altă parte, în perioada Crăciunului sunt anunțate restricții pe Valea Oltului, între Pitești, Râmnicu, Vâlcea, Veștem pentru camioanele cu masa mai mare de 7,5 tone.
Pe 24 decembrie acestea nu vor mai putea circula între orele 18:00 şi 22:00, iar în perioada 25-27 decembrie restricțiile vor fi impuse în intervalul orar 06:00-22:00.