Compania Națională de Investiții Rutiere a transmis documentația pentru supervizarea proiectului Drum Expres Focșani-Brăila către ANAP pentru validare. Contractul de supervizare, cu o durată de 106 luni, include etapele de proiectare, execuție, garanție și recepție finală.
Compania Naţională de Investiţii Rutiere (CNIR) a transmis luni, spre validare, către Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice documentaţia contractului pentru servicii de supervizare, aferentă proiectului Drum Expres Focşani-Brăila.
Potrivit unei postări pe pagina de Facebook a CNIR, durata contractului pentru serviciile de supervizare este de 106 luni, astfel: 6 luni etapa de proiectare, 36 luni pentru execuţia lucrărilor, 60 luni garanţie şi 4 recepţia finală.
Obiectivele specifice ale contractului sunt prestarea de servicii de supervizare de înaltă calitate, atât în timpul perioadei de proiectare şi execuţie a lucrărilor, cât şi pe parcursul perioadei de garanţie a lucrărilor, în vederea urmăririi corectei utilizării a fondurilor disponibile şi pentru a se asigura că antreprenorul proiectează şi execută lucrările în conformitate cu obligaţiile contractuale, în special în ceea ce priveşte durata, cantitatea, calitatea şi costul proiectării şi al lucrărilor.
După validarea ANAP, urmează să fie stabilit termenul-limită pentru depunerea ofertelor, iar contractul va fi publicat în Sistemul Electronic pentru Achiziţii Publice (SEAP).
Pentru contractul de proiectare şi execuţie Drum Expres Focşani-Brăila, termenul limită pentru deschiderea ofertelor a fost stabilit pentru luni, 18 noiembrie, dar procedura a fost suspendată ca urmare a depunerii unei contestaţii, precizează CNIR.