Motivul pentru care SUA au dat undă verde rachetelor ATACMS înainte ca Donald Trump să-și preia mandatul/ Acuzațiile Kremlinului respinse

Motivul pentru care SUA au dat undă verde rachetelor ATACMS înainte ca Donald Trump să-și preia mandatul/ Acuzațiile Kre
📅 2024-11-18

Casa Albă a declarat luni că strategia sa cu privire la eventuale negocieri între Ucraina şi Rusia este să aducă Kievul pe "cea mai puternică poziţie posibilă" şi a afirmat că Moscova, şi nu Washingtonul, este partea care promovează o escaladare a conflictului, potrivit EFE, scrie AGERPRES.

"Politica noastră a fost de a plasa (Ucraina) în cea mai puternică poziţie posibilă, atât pe parcursul acestei administraţii, cât şi (în general) după invazia din 2022", a declarat Jon Finer, consilier al preşedintelui american Joe Biden, într-o întâlnire cu presa la Rio de Janeiro (Brazilia), pe marginea summitului G20, care se desfăşoară luni şi marţi în această metropolă braziliană.

Finer a făcut aceste comentarii în legătură cu posibile negocieri între Ucraina şi Rusia, ceva ce Kievul ar putea fi obligat să facă odată cu sosirea în ianuarie a preşedintelui ales Donald Trump, care a promis să pună capăt conflictului în "24 de ore", fără a oferi detalii despre cum ar face aceasta.
În opinia sa, doar determinarea Ucrainei de a negocia cu Rusia ar trebui luată în considerare şi nu există "nimic contradictoriu" în decizia cancelarului german Olaf Scholz de a vorbi săptămâna trecută cu preşedintele rus Vladimir Putin pentru prima dată în doi ani.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a criticat convorbirea purtată de Scholz, considerând că un astfel de demers îl scoate pe Putin din izolare şi deschide o "cutie a Pandorei".

"Statele Unite se coordonează îndeaproape cu aliaţii săi, în special cu Germania, evident în probleme legate de Ucraina. Când vine vorba de negocieri, nu este o chestiune de competenţa SUA sau a Germaniei, ci a guvernului Ucrainei", a explicat consilierul Casei Albe.

Acelaşi înalt oficial american a declarat că, în pofida dificultăţilor de a negocia pentru a se ajunge la un limbaj comun în cadrul G20 (forum ce reuneşte economiile dezvoltate şi marile economii emergente), SUA speră să includă "limbajul cel mai puternic posibil" în comunicatul comun al summitului din oraşul brazilian.

Finer nu a confirmat informaţiile conform cărora Joe Biden a autorizat Ucraina să utilizeze arme americane ATACMS cu rază lungă de acţiune pentru lovituri limitate în profunzimea teritoriului rus, aşa cum au dezvăluit duminică publicaţiile The Washington Post şi The New York Times.

Acuzațiile Kremlinul respinse


Responsabilul american a respins acuzaţiile Kremlinului că SUA toarnă "gaz pe foc", dar a spus că Washingtonul va lua decizii în funcţie de paşii Rusiei pe care îi consideră drept o escaladare.

"Rusia poartă un război de agresiune împotriva graniţelor unui stat suveran şi continuă să o facă. Şi am văzut, pe lângă desfăşurarea de trupe nord-coreene, o escaladare majoră cu atacuri aeriene asupra infrastructurilor (civile) din Ucraina în ultimele 24 de ore", a spus el.

Armata rusă a lansat luni în timpul zilei un atac cu rachete Iskander- M asupra Odesei (sud), ucigând 10 persoane şi rănind alte 40. Printre morţi se numără medici, ofiţeri de poliţie şi simpli civili, conform unui bilanţ actualizat al victimelor citat de agenţia de presă Unian.

Cu o zi în urmă, Rusia a întreprins un atac masiv asupra întregului teritoriu al Ucrainei cu 120 de rachete şi 90 de drone, conform preşedintelui Volodimir Zelenski, punând la grea încercare infrastructura energetică a ţării în prag de iarnă, deja puternic afectată în urma celor aproape trei ani de război.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri pe surse

Horoscop 19 noiembrie: Un semn zodiacal trebuie să ia o pauză de la telefon pentru a-și proteja sănătatea

Lorina, astrologul 'Click!', prezintă previziunile complete pentru toate cele 12 semne zodiacale în data de marți, 19 noiembrie, informează Adevărul.BerbecIubire - Ceilalți vă percep mai secretos, mai retras și vi se reproșează reținerea față de ceilalți. Citește mai departe...

Obișnuiești să-ți partajezi locația cu partenerul de viață sau alți membri ai familiei? Asta vine la pachet cu o mare problemă

În era digitală modernă, partajarea locației a devenit o practică comună și aproape automată pentru mulți dintre noi. Citește mai departe...

'Răspunsul Rusiei va fi adecvat și se va face simțit'. Maria Zaharova trece la amenințări după decizia SUA

„Folosirea de către Kiev a rachetelor cu rază lungă de acţiune pentru a ataca teritoriul (rus) ar însemna o participare directă a Statelor Unite şi sateliţilor lor (... Citește mai departe...

Neurochirurgul Vlad Ciurea explică de câte ore de somn avem nevoie pentru un creier sănătos

Neurochirurgul Vlad Ciurea a subliniat într-o recentă apariție în podcastul La Măruță importanța somnului pentru sănătatea creierului și refacerea celulelor nervoase. Citește mai departe...

SURSE Marcel Ciolacu dă o lovitură de proporții și rezolvă Schengen, fix înainte de alegeri

Premierul Marcel Ciolacu joacă tare în problema aderării complete a României la spațiul Schengen. Întâlnirea decisivă va avea loc, pe 22 noiembrie, la Budapesta, acolo unde va premierul Viktor Orban se va întâlni cu Karl Nehammer, cancelarul Austriei. Citește mai departe...

Se închide Valea Oltului pentru începerea construcției uneia dintre cele mai complexe autostrăzi din România

Circulația pe Valea Oltului va fi restricționată între 19 noiembrie și 15 decembrie 2024 pentru lucrările la tronsonul Boița-Cornetu al Autostrăzii Sibiu-Pitești. Traficul va fi deviat și dirijat temporar, iar șoferii sunt sfătuiți să respecte semnalizarea pentru siguranță. Citește mai depar...

Incident grav de securitate, în apropierea unui cartier naval NATO: Se suspectează o lovitură din partea Rusiei

Un cablu submarin de telecomunicaţii care asigură conexiuni prin fibră optică între Helsinki, capitala Finlandei şi Rostock, în Germania, cu o lungime de 1.172 de kilometri, s-a rupt din motive necunoscute încă, anunţă luni grupul finlandez tehnologic Cinia, relatează AFP. Citește mai depart...

FOTO Moarte tragică pentru un balerin rus care îl criticase pe Putin

Vladimir Shklyarov, unul dintre cei mai cunoscuţi balerini ruşi, a murit la vârsta de 39 de ani. El a căzut de la etajul cinci al unei clădiri din Sankt Petersburg. Poliţiştii au deschis o anchetă. Citește mai departe...

Întâlnire de taină între Ludovic Orban și Traian Băsescu, înaintea retragerii surpriză

Prezent în cadrul dezbaterii Digi 24, Ludovic Orban a fost întrebat dacă, în cursul zilei, la ora 11.00, s-a întâlnit cu fostul președinte Traian Băsescu. Citește mai departe...

De ce stau polițiștii pe Facebook, Twitter, Instagram sau TikTok - Specialiștii UCAI din IGPR 'vânează' orice informație

Dark web, Facebook, Twitter, Instagram şi TikTok se numără printre sursele deschise accesate de către Unitatea Centrală de Analiză a Informaţiilor (UCAI) din cadrul Poliţiei Române pentru monitorizarea activităţi suspecte şi colectarea informaţiilor despre grupuri infracţionale, Citește mai ...

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.