Scriitoarea indiană, Banu Mushtaq, câștigă Premiul Internațional Booker pentru 'Heart Lamp'

Scriitoarea indiană, Banu Mushtaq, câștigă Premiul Internațional Booker pentru 'Heart Lamp'
📅 2025-05-21

Banu Mushtaq, scriitoare indiană şi militantă pentru drepturile femeilor, a primit marţi seară versiunea internaţională a Premiului Booker pentru colecţia sa de povestiri „Heart Lamp”, care prezintă viaţa de zi cu zi a femeilor din comunităţile musulmane din sudul Indiei.

Scrisă în kannada, limba regională din sudul Indiei, cartea portretizează mai multe femei musulmane prinse în tensiuni familiale şi comunitare, scrie AFP.

Este prima carte în limba kannada care câştigă premiul, care a fost prezentat în cadrul unei ceremonii desfăşurate marţi seara la Londra şi este în valoare de 50 000 de lire sterline (peste 59 000 de euro), împărţit între autor şi traducătoarea Deepa Bhasthi.

Povestirile au fost publicate iniţial între 1990 şi 2023.

Potrivit organizatorilor premiului, cartea a fost cenzurată de cercurile conservatoare din India şi a fost respinsă de principalele premii literare ale ţării.

"Accept această mare onoare nu ca individ, ci ca o voce care stă alături de atâtea altele", a declarat autoarea la primirea premiului, descriind momentul ca fiind "incredibil".

Preşedintele juriului, Max Porter, a descris cartea ca fiind "ceva cu adevărat nou pentru cititorii englezi (...) poveşti frumoase şi pline de viaţă".

Premiul Internaţional Booker este un premiu literar pentru scriitori de ficţiune. Iniţial a fost bianual, dar din 2016 a fost acordat anual.

Anul trecut, premiul Booker internaţional a fost câştigat de romanul german "Kairos" de Jenny Erpenbeck, tradus de Michael Hofmann.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri pe surse

'Sofism juridic'. Toni Neacșu desființează cererea de anulare a alegerilor depusă de AUR la CCR / Ce spune despre audierea fondatorului Telegram

Avocatul Toni Neacșu critică dur demersul anunțat de AUR privind contestarea alegerii lui Nicușor Dan la CCR, calificând solicitarea drept „un sofism juridic”. Citește mai departe...

PAS anunță că începe o campanie de informare și de discuții cu cetățenii: 'Să vorbim despre ce am reușit și unde am greșit'

Partidul Acțiune și Solidaritate anunță că începe, în acest weekend, și va continua în lunile care urmează, campania de informare și de discuții cu cetățenii - Împreună avem grijă de viitorul Moldovei. Citește mai departe...

Muzeul Madame Tussauds dezvăluie o statuie de ceară a prințesei Kate

Muzeul Madame Tussauds din Londra a dezvelit miercuri o nouă statuie de ceară a foarte popularei prinţese Kate, soţia prinţului moştenitor William.Statuia stă alături de cea a soţului ei, precum şi de cele ale regelui Charles al III-lea şi reginei Camilla. Citește mai departe...

Rețea de proxenetism, destructurată în Constanța: 20 de victime, obligate să practice prostituția

Polițiștii și procurorii DIICOT fac miercuri percheziții într-un dosar de trafic de persoane și proxenetism. 20 de victime ar fi fost obligate să practice prostituția în Marea Britanie, Germania, Grecia, Danemarca și Austria. Citește mai departe...

Alegerile Prezidențiale din România: Reacțiile Românilor din Diaspora și Impactul lor asupra Viitorului Politic al Țării

Alegerile prezidențiale din România din 2025 au adus în prim-plan nu doar dinamica politică internă, dar și un rol crucial jucat de românii din diaspora, care au avut un impact semnificativ asupra rezultatului final. Citește mai departe...

Table Tennis: Bernadette Szocs reaches round of 16 at World Championships

Romanian tennis player Bernadette Szocs, world number 14, qualified for the round of 16 of the women's singles event, on Tuesday, at the World Individual Table Tennis Championships in Doha (Qatar), after defeating Taiwan's Yu-Jhun Li, 4-1 (11-9, 11-7, 11-8, 8-11, 11-7), according to the FRTM Cite...

2024, anul cu cele mai grave pierderi de pădure tropicală din ultimele două decenii

Echivalentul a 18 terenuri de fotbal pe minut: distrugerea pădurilor tropicale a atins anul trecut un nivel record pentru ultimii cel puţin 20 de ani, din cauza incendiilor de pădure provocate de cele mai multe ori de oameni pentru defrişarea unor suprafeţe în diferite scopuri, transmit Citeș...

Analiză Bloomberg, despre situația din România: Greșelile comise de Donald Trump și Vladimir Putin

Lui Vladimir Putin, Donald Trump și - cu mențiune specială - JD Vance li se datorează mulțumiri: naționalismul agresiv și haosul pe care-l promovează acești trei oameni au făcut populismul de extrema dreaptă fioros din nou, răsturnând rezultatul mai multor alegeri recente, inclusiv Citește m...

Căldura extremă pune în pericol sănătatea gravidelor și a bebelușilor. Medicii avertizează

Căldura extremă provocată de încălzirea globală devine un pericol tot mai serios pentru sănătatea femeilor însărcinate și a nou-născuților, arată un nou raport publicat de organizația Climate Central, citat de AFP. Citește mai departe...

Românii pot primi înapoi această TAXĂ: Cererea se depune obligatoriu. Termenul legal este de 5 ani, altfel banii se pierd definitiv

Tot mai mulți români care lucrează sau au lucrat în străinătate pot beneficia de rambursarea parțială a impozitului pe venit reținut de autoritățile fiscale din țara gazdă. Citește mai departe...

Good News

Only good and positive news.