Scandal uriaș în PSD. Daniel Zamfir l-a acuzat pe Vasile Dîncu că „se tot străduiește să arunce în aer” angajamentul luat de Marcel Ciolacu și de ceilalți lideri ai coaliției privind susținerea explicită a candidaturii lui Crin Antonescu la alegeri. Liderul senatorilor PSD l-a numit pe Dîncu „sufrageristul lui Oprea” și a spus că trecutul acestuia reprezintă „o piatră de moară” pentru partid. El nu exclude ca Vasile Dîncu să își dorească, la rândul său, o candidatură la prezidențiale.
„Sunt momente cruciale când, nu știu cum se întâmplă că din tot PSD-ul ăsta mare, scot capul de prin tenebrele în care în restul timpului lâncezesc, personaje precum Vasile Dîncu. Nerecomandat de nimic, inexistent în campaniile electorale, cu rezultate dezastroase la alegeri în Cluj, cu istoricul de participant la ticăloșiile din sufrageria lui Oprea, de două se tot străduiește să arunce în aer angajamentul pe care l-a luat Marcel Ciolacu împreună cu ceilalți lideri ai Coaliției cu privire la susținerea explicită a lui Crin Antonescu la președinția Românie”, a scris Daniel Zamfir, miercuri pe Facebook.
Zamfir a mai subliniat că „nu a ieșit să conteste acordul din coaliție niciun lider din conducerea partidului sau dintre aleșii locali cu rezultate”.
„Ba mai mult, un primar de excepție, Constatin Toma de la Buzău a avut un punct de vedere pe care-l împărtășesc în totalitate”, a completat liderul senatorilor PSD.
Atacuri în rafală la adresa lui Dîncu
Ulterior, Daniel Zamfir a explicat, într-o intervenție telefonică miercuri la Digi24, că pe Vasile Dîncu nu îl recomandă nimic să facă astfel de comentarii care sunt contra decizie lui Marcel Ciolacu privind susținerea candidaturii lui Crin Antonescu în alegeri împreună cu ceilalți lideri din coaliție și l-a numit pe acesta „sufrageristul lui Oprea”.
„Am scris în acea postare de pe Facebook faptul că în momente cruciale când PSD trebuie să dea exemple de maturitate și a făcut-o, pentru că Marcel Ciolacu, ca președinte al partidului a asumat împreună cu ceilalți membri ai coaliției au semnat un document pentru o candidatură comună. Acum să vină domnul Dîncu pe care în toată această perioadă nu l-am văzut pe nicăieri, nici prin campanie, nici cea prezidențială, nici cea parlamentară, cu un rezultat absolut rușinos la nivelul partidului să ne spună că domnul Ciolacu n-a făcut bine ce a făcut că a asumat o candidatură comună cu ceilalți și că domnul Crin Antonescu ar fi fost o candidatură de rezervă, mi se pare că domnul Dîncu bagă din nou bățul prin gard. Acel domn Dîncu, sufrageristul lui Oprea, care reprezintă trecutul urât al politicii românești”, a declarat Daniel Zamfir, miercuri pentru Digi 24.
El a adăugat că nu e bine nici pentru PSD, nici pentru guvernare să existe astfel de jocuri pe care le face Vasile Dîncu în dorința, probabil, de a îl împinge pe Marcel Ciolacu să candideze din nou la prezidențiale.
„N-aș mai vrea ca aceste personaje, în momente decisive și importante, nu numai pentru PSD, ci pentru guvernare, pentru țară, să vină să facă astfel de jocuri care decrediblizează și e un atac practic la poziția din partid a domnului Ciolacu, îl împinge într-o zonă spre o candidatură, înțeleg de la domnul Dîncu, lucru care este total împotriva deciziei partidului. Eu cred că a trecut vremea în care domnul Dîncu să vină să mai dea lecții în PSD. Nu îl recomandă absolut nimic, nici activitatea politică prezentă, ca să spun că cea din trecut e chiar o piatră de moară pentru PSD”, a mai spus Zamfir.
Întrebat dacă Vasile Dîncu vrea ca Marcel Ciolacu sau Victor Ponta să fie candidat la prezidențiale, Daniel Zamfir a răspuns: „Eu nu exclud că domnul Dîncu își dorește el însuși să candideze”.
Zamfir: „Nu se poate ca această coaliție să aibă un candidat separat”
Liderul senatorilor PSD mai spune că nu se poate ca partidele din coaliție să aibă candidați separați la prezidențiale.
„Nu se poate ca această coaliție de guvernare să aibă candidat separat. Coaliția trebuie să aibă un candidat comun. Sunt și eu de părere că Antonescu are un potențial de a atrage electoratul și din zona PSD și din zona naționalistă. Cred că nu e momentul de jocuri politice absolut meschine care să arate că de fapt n-am înțeles nimic din alegerile care au avut loc acum mai puțin de o lună. Cei mai mulți colegi de-ai mei au înțeles bâlbâiala de la locale, faptul că am avut candidaturi separate, noi fiind în Guvern împreună, ne-au dus la acest rezultat. Ori ce facem acum? Sunt colegi care vor să ne împingă să repetăm acest scenariu? Eu cred că ar fi o greșeală uriașă ca PSD și PNL să aibă candidați separați la aceste alegeri parlamentare”, a explicat Zamfir.
Chestionat ce ar trebui să facă Marcel Ciolacu, senatorul PSD a replicat: „Cred că angajamentul pe care l-a luat Marcel Ciolacu împreună cu ceilalți trei în legătură cu această candidatură să intre în linie dreaptă și anume calendar de alegeri, crearea unui staff de campanie comun pentru candidatul Crin Antonescu”.