Rusia sugerează că va folosi noi arme în război. Viaceslav Volodin, după decizia SUA: 'Va înrăutăţi soarta şi viitorul Ucrainei'

Rusia sugerează că va folosi noi arme în război. Viaceslav Volodin, după decizia SUA: 'Va înrăutăţi soarta şi viitorul U
📅 2024-11-18

Rusia ar putea folosi noi sisteme de arme în Ucraina dacă armata ucraineană va lovi teritoriul rus cu rachete americane cu rază lungă de acţiune, a declarat luni preşedintele Dumei de Stat (camera inferioară a parlamentului rus), Viaceslav Volodin, un aliat al preşedintelui rus Vladimir Putin, transmit agenţiile Reuters şi EFE, conform AGERPRES.

Potrivit relatărilor mass-media neconfirmate oficial, administraţia preşedintelui democrat american Joe Biden, care mai are două luni de mandat înainte să-i transfere puterea republicanului Donald Trump, şi-a dat duminică acordul pentru ca rachetele ATACMS să fie folosite pentru lovirea ţintelor situate pe teritoriul rus, o cerere insistentă a preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski refuzată până acum de Washington.
Rusia ar putea recurge la "noi sisteme de armament pe care încă nu le-a folosit pe teritoriul Ucrainei", a indicat Viaceslav Volodin într-o postare pe Telegram, fără a oferi detalii. Potrivit preşedintelui Dumei de Stat, armata ucraineană deja foloseşte rachete cu rază lungă de acţiune în atacuri asupra unor ţinte în Rusia, dar extinderea acestei utilizări va degrada şi mai mult relaţiile ruso-americane.

"Acest armament este deja folosit. Extinderea utilizării sale, desigur, va provoca pagube (Rusiei), dar nu va schimba situaţia pe câmpul de luptă. În schimb, va înrăutăţi soarta şi viitorul Ucrainei", a susţinut preşedintele Dumei. Mai mult, adaugă acesta, astfel s-ar "distruge complet relaţiile ruso-americane".

Decizia Washingtonului de a autoriza folosirea rachetelor ATACMS în atacuri asupra Rusiei ar putea ajuta Ucraina să-şi apere poziţiile în teritoriul pe care l-a ocupat în regiunea rusă de graniţă Kursk, însă ar putea fi prea tardivă pentru a mai schimba cursul războiului, în care pe frontul din estul Ucrainei trupele Kievului pierd în continuare teren în faţa trupelor ruse mai numeroase şi mai bine echipate.

O altă necunoscută


Conform unor analişti citaţi de Reuters, impactul folosirii rachetelor ATACMS, ce au o rază de acţiune de 190 de mile (306 kilometri), va depinde de restricţiile pe care totuşi Washingtonul le-ar putea menţine în utilizarea acestora, de numărul rachetelor folosite şi de câte dintre acestea vor reuşi să treacă de antiaeriana rusă. O altă necunoscută este dacă viitorul preşedinte Donald Trump, care a dezaprobat ajutorul militar şi financiar semnificativ american oferit Ucrainei, va menţine această politică, în condiţiile în care el a promis că după ce va reveni la Casa Albă va opri rapid războiul ruso-ucrainean, fără a spune însă cum.

Potrivit Moscovei, armata ucraineană nu poate opera singură rachetele ATACMS şi ar avea nevoie de implicarea directă a ţărilor NATO pentru localizarea ţintelor şi ghidarea rachetelor către acestea cu ajutorul sateliţilor occidentali. Prin urmare, Kremlinul a descris luni decizia preşedintelui Biden drept o escaladare majoră şi a reafirmat poziţia preşedintelui rus Vladimir Putin, care a considerat anterior o asemenea decizie ca fiind o implicare directă a SUA în conflict.

Un înalt responsabil al preşedinţiei ucrainene a confirmat pentru AFP că acordul Washingtonului asupra utilizării rachetelor americane cu rază lungă de acţiune a fost dat după ce Rusia şi-a consolidat efectivele cu mii de soldaţi nord-coreeni desfăşuraţi pentru operaţiunile din provincia Kursk, dar a estimat la rândul său că această autorizaţie este foarte tardivă, ţinând cont de faptul că trupele ucrainene sunt în dificultate pe front de mai mult de un an.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri pe surse

Se închide Valea Oltului pentru începerea construcției uneia dintre cele mai complexe autostrăzi din România

Circulația pe Valea Oltului va fi restricționată între 19 noiembrie și 15 decembrie 2024 pentru lucrările la tronsonul Boița-Cornetu al Autostrăzii Sibiu-Pitești. Traficul va fi deviat și dirijat temporar, iar șoferii sunt sfătuiți să respecte semnalizarea pentru siguranță. Citește mai depar...

Incident grav de securitate, în apropierea unui cartier naval NATO: Se suspectează o lovitură din partea Rusiei

Un cablu submarin de telecomunicaţii care asigură conexiuni prin fibră optică între Helsinki, capitala Finlandei şi Rostock, în Germania, cu o lungime de 1.172 de kilometri, s-a rupt din motive necunoscute încă, anunţă luni grupul finlandez tehnologic Cinia, relatează AFP. Citește mai depart...

FOTO Moarte tragică pentru un balerin rus care îl criticase pe Putin

Vladimir Shklyarov, unul dintre cei mai cunoscuţi balerini ruşi, a murit la vârsta de 39 de ani. El a căzut de la etajul cinci al unei clădiri din Sankt Petersburg. Poliţiştii au deschis o anchetă. Citește mai departe...

Întâlnire de taină între Ludovic Orban și Traian Băsescu, înaintea retragerii surpriză

Prezent în cadrul dezbaterii Digi 24, Ludovic Orban a fost întrebat dacă, în cursul zilei, la ora 11.00, s-a întâlnit cu fostul președinte Traian Băsescu. Citește mai departe...

De ce stau polițiștii pe Facebook, Twitter, Instagram sau TikTok - Specialiștii UCAI din IGPR 'vânează' orice informație

Dark web, Facebook, Twitter, Instagram şi TikTok se numără printre sursele deschise accesate de către Unitatea Centrală de Analiză a Informaţiilor (UCAI) din cadrul Poliţiei Române pentru monitorizarea activităţi suspecte şi colectarea informaţiilor despre grupuri infracţionale, Citește mai ...

Motivul pentru care SUA au dat undă verde rachetelor ATACMS înainte ca Donald Trump să-și preia mandatul/ Acuzațiile Kremlinului respinse

Casa Albă a declarat luni că strategia sa cu privire la eventuale negocieri între Ucraina şi Rusia este să aducă Kievul pe "cea mai puternică poziţie posibilă" şi a afirmat că Moscova, şi nu Washingtonul, este partea care promovează o escaladare a conflictului, Citește mai departe...

VIDEO Schimb dur de replici între Mircea Geoană și Elena Lasconi: Băsescu vă bate și când nu participă!

În cadrul dezbaterii prezidențiale, Mircea Geoană și Elena Lasconi au avut un schimb dur de replici. Mircea Geoană i-a spus Elenei Lasconi că-l are ca model de președinte pe Traian Băsescu, în timp ce Lasconi i-a transmis lui Geoană că Traian Băsescu îl bate și fără să Citește mai departe...

Gala #wearehalf premiază femeile, bărbaţii şi organizaţiile care susţin împuternicirea economică a femeilor

Gala #wearehalf premiază vineri, 22 noiembrie, femeile, bărbaţii şi organizaţiile care susţin campania pentru egalitatea de gen şi egalitatea de şanse, a cărei misiune este ca toate femeile din România să devină independente din punct de vedere economic. Citește mai departe...

Nicolae Ciucă, reacție după ce 'nepotul' a obținut contracte de jumătate de miliard de euro cu statul: 'O dezinformare de tip PSD / Nu am nici un nepot'

Președintele PNL Nicolae Ciucă a fost invitat luni seară, la Antena 3 CNN, să comenteze informațiile din Gândul legate de „nepotul său”, care ar avea „contracte-mamut” la Ministerul Apărării.„O dezinformare de tip PSD. Nu cunosc absolut...Nu am nici un nepot. Citește mai departe...

Romania's National Day to be traditionally celebrated in Alba Iulia

Romania's National Day will be celebrated in Alba Iulia on December 1, when the parliamentary elections take place, with the same events as in previous years, with the exception of the popular meal, according to the program published on Monday by to the local administration, inform agerpres.ro. C...

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.