Rusia profită din plin de haosul mondial: o nouă zonă vizată de Kremlin – avertisment lansat de Giorgia Meloni

Rusia profită din plin de haosul mondial: o nouă zonă vizată de Kremlin – avertisment lansat de Giorgia Meloni
📅 2025-01-10

Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) trebuie să se concentreze mai mult asupra flancului său sudic şi asupra Africii, a declarat joi într-o conferinţă de presă şefa guvernului italian Giorgia Meloni, argumentând că Rusia şi-ar putea spori prezenţa în estul Libiei după prăbuşirea regimului sirian, aliat al Moscovei.

Înlăturarea lui Bashar al-Assad în Siria, unde Kremlinul operează o bază aeriană şi o facilitate navală, a generat incertitudine cu privire la influenţa Rusiei în Orientul Mijlociu şi în Marea Mediterană.

În ultimii doi ani, a spus Giorgia Meloni, ea a abordat cu aliaţii săi problema prezenţei Rusiei în Africa şi a îndemnat NATO să-şi consolideze prezenţa pe continent. "Suntem foarte concentraţi pe flancul nostru estic, fără să realizăm că toate flancurile acestei alianţe sunt potenţial expuse şi în special cel sudic", a insistat ea, informează Reuters, conform Agerpres.

Poziția Rusiei

Kremlinul a declarat luna trecută că este în discuţii cu noii conducători ai Siriei cu privire la bazele sale şi că nu se retrage de acolo, dar Italia se teme că ar putea încerca să-şi consolideze prezenţa în altă parte. "După căderea regimului Al-Assad, este rezonabil să credem că Rusia caută alte ieşiri (maritime) şi este rezonabil să credem că una dintre acestea ar putea fi Cirenaica", a declarat Meloni reporterilor.

Regiunea Cirenaica, situată în estul Libiei între Golful Sirte şi Golful Bomba, se află sub controlul Armatei Naţionale Libiene (LNA) a generalului Khalifa Haftar, care a dezvoltat de-a lungul anilor legături strânse cu Kremlinul.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri pe surse

Oamenii lui Georgescu s-au pus pe agresat presa care nu îl ridică în slăvi: Jandarmeria a făcut plângeri penale și a săltat doi oameni

Aura de mare luptător hărțuit de presă, pe care Călin Georgescu și-a construit-o refuzând să discute cu orice jurnalist din România în afara Ancăi Alexandrescu, vine cu urmări. Presa a fost agresată la protestul de la CCR, de unde relata. Citește mai departe...

'Schema 1800', noua înșelătorie pe WhatsApp. Plângerile la poliţie curg continuu

O nouă schemă de fraudă online face victime, în aceste zile. Escrocii sparg conturile de whatsapp, după care le cer bani cunoscuţilor din agenda victimei. Suma cerută este aceeaşi -1.800 de lei. De aceea, acest tip de înşelăciune a primit şi numele de Schema 1800. Citește mai departe...

APIA: Creștere de 25,1% a înmatriculărilor de autoturisme electrificate în 2024

Înmatriculările de autoturisme noi au crescut cu 19,4%, în luna decembrie 2024 faţă de intervalul similar din 2023, în timp ce pe segmentul maşinilor "verzi" s-a consemnat un salt de 25,1%, pe întreg anul trecut, arată datele Direcţiei Generale Permise de Conducere Citește mai depa...

Ministrul Educației explică de ce românii cred în teoria conspirației, fake news și urăsc sistemul

Ministrul Educaţiei, Daniel David, susține că lipsa de comunicare duce la teorii conspiraţioniste, fake news şi revolte anti-sistem, mai ales pentru că generaţiile actuale îşi doresc să participe la deciziile care se iau pentru ele. Citește mai departe...

Granițele deschise sfidează naționalismul în ascensiune în Europa (The Guardian)

Reintroducerea controlului pașapoartelor în spațiul Schengen ne trasează în minți noi linii politice - iar lucrul acesta în sine e periculos, se arată într-un articol publicat în The Guardian, conform Rador Radio România. Citește mai departe...

Vulcanul Merapi a intrat în erupţie: avertizare de siguranţă pentru localnici

Vulcanul Merapi, situat în proximitatea oraşului dens populat Yogyakarta, capitala Regiunii Speciale a Provinciei Yogyakarta din Indonezia, a intrat vineri în erupţie şi a început să ejecteze lavă, informează Xinhua, scrie Agerpres. Citește mai departe...

Premierul slovac: 'Putin a promis că va continua să aprovizioneze Slovacia cu gaze'

Preşedintele rus Vladimir Putin a promis Slovaciei că Gazprom va găsi modalităţi alternative de a livra Bratislavei gazele contractate, după încheierea tranzitului prin Ucraina, a declarat vineri premierul slovac Robert Fico, relatează Reuters, conform Agerpres. Citește mai departe...

Producția de servicii, în scădere: Danemarca, Grecia și România, cele mai afectate, în octombrie

Producţia de servicii a crescut cu 1,5% în Uniunea Europeană şi cu 1,7% în zona euro în octombrie, comparativ cu perioada similară din 2023, Danemarca, Grecia şi România înregistrând cel mai semnificativ declin, conform datelor publicate vineri de Oficiul European pentru Statistică Citește m...

Ce șanse au avocații lui Călin Georgescu să răstoarne decizia CCR privind alegerile? Zegrean semnalează mai multe nereguli: 'Nu citește nimeni'

Fostul președinte al CCR Augustin Zegrean a declarat, la B1 TV, că avocații lui Călin Georgescu nu au nicio șansă ca să răstoarne decizia judecătorilor constituționali privind anularea alegerilor prezidențiale. Citește mai departe...

Averea Maiei Sandu a intrat la apă, contul deschis în SUA a dispărut în 2024: Cum arată declarația de avere a președintei Republicii Moldova

Averea preşedintei Republicii Moldova, Maia Sandu, s-a diminuat, cel puţin aceasta rezultă din declaraţia sa de avere depusă pentru anul 2024, relatează vineri portalul NewsMaker, făcând comparaţie cu declaraţia sa de avere de anul trecut. Citește mai departe...

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.