Ministerul Educaţiei anunţă, sâmbătă, că România a primit avizul formal al OCDE în domeniul politicilor educaţionale. Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, afirmă că apartenenţa la o comunitate de ţări care prioritizează educaţia ca bază a dezvoltării sociale şi economice este o şansă imensă pentru România, potrivit news.ro.
”În cadrul procesului de aderare la OCDE, România a primit, în data de 19 decembrie 2024, Avizul formal (formal opinion) din partea Comitetului OCDE pentru Politici educaţionale (Education Policy Committee), ca urmare a evaluării ţării noastre în acest Comitet. Această etapă confirmă încheierea procesului de evaluare şi alinierea politicilor României la standardele promovate de OCDE în domeniul educaţiei şi al competenţelor”, a transmis, sâmbătă, Ministerul Educaţiei, într-un comunicat de presă.
Potrivit documentului citat, procedura scrisă pentru primirea avizului formal a fost iniţiată la recomandarea Comitetului pentru Politici Educaţionale al OCDE, în urma sesiunii de evaluare a României în cadrul Comitetului Politici Educaţionale, desfăşurată la Paris (19 noiembrie 2024).
”În cadrul acestui exerciţiu au fost evaluate capacitatea şi determinarea României de a pune în aplicare instrumentele juridice substanţiale ale OCDE care intră în competenţa Comitetului Politici Educaţionale (EDPC), precum şi alinierea politicilor şi a practicilor în domeniul educaţiei la standardele şi bunele practici ale membrilor OCDE. Astfel, au fost avute in vedere următoarele acţiuni prioritare: calitatea programelor şi a rezultatelor, oportunităţi şi accesul egal la educaţie, precum şi consolidarea guvernanţei”, a mai transmis Ministerul Educaţiei.
OCDE a finalizat astfel evaluarea României în domeniul educaţiei şi formării, prin scrisoarea preşedintelui EDPC fiind încurajată adoptarea de către ţara noastră a unor acţiuni viitoare pentru a consolida leadershipul şcolar, dezvoltarea învăţământului dual, formarea continuă, accesul la educaţie şi formare de calitate în comunităţile rurale, recunoaşterea învăţării anterioare non-formale şi informale, finanţarea sau guvernanţa.
”A fost un privilegiu să pot contribui la procesul de aderare a României la OCDE în calitate de Ministru al Educaţiei, mai cu seamă că această perioadă a coincis cu etape din elaborarea noilor legi ale educaţiei. Acest aviz favorabil este o confirmare a necesităţii ca reformele prevăzute de acest pachet legislativ să fie implementate.
Am convingerea că apartenenţa la o comunitate de ţări care prioritizează educaţia ca bază a dezvoltării sociale şi economice este o şansă imensă pentru România. Împreună cu partenerii din OCDE vom reuşi să transformăm sistemul de educaţie pentru a răspunde provocărilor actuale şi viitoare. Expertiza pe care OCDE o oferă şi şansa de a învăţa de la sisteme de educaţie de succes vor fi un sprijin real pentru ca sistemul de educaţie din România să fie unul mai echitabil şi de calitate, aşa cum merită fiecare copil”, a transmis Ligia Deca, ministrul Educaţiei.