Ministerul Justiției a transmis, duminică, precizări în contextul furtului tezaurului dacic de la expoziția organizată la Muzeul Drents din Assen, Olanda. Ministrul Radu Marinescu spune că se vor aloca toate resursele necesare pentru investigarea acestei infracțiuni contra staatului român, informează Mediafax.
Potrivit MJ, încă de sâmbătă, din momentul în care s-a aflat despre atactul împotriva patrimoniului național, privind furtul pieselor de tezaur de la expoziția organizată la Muzeul Drents din Assen, Olanda, ministrul Justiției, Radu Marinescu, a fost, în permanență, în contact cu toți factorii instituționali implicați și a inițiat consultări cu Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
„Ministerul Justiției va lua toate măsurile pentru ca organele judiciare să prioritizeze și să aloce toate resursele necesare pentru investigarea acestei infracțiuni contra statului nostru”, a afirmat ministrul Justiției, Radu Marinescu.
Ministerul precizează că autoritățile „au acționat ferm pentru deschiderea unui dosar penal care să permită investigarea de către organele judiciare române”.
Procurorii români vor lucra cu cei din Olanda
De asemenea, procurorii vor iniția colaborarea cu omologii lor din Olanda.
Ministerul Justiției face parte din Celula de criză organizată la nivelul Guvernului pentru coordonarea eficientă a activităților care țin de recuperarea celor patru piese de tezaur furate de la expoziția organizată la Muzeul Drents din Assen, Olanda.
La nivelul Ministerului Justiției, vor fi mobilizate toate resursele în susținerea demersurilor convenite în cadrul acestei celule de criză, potrivit MJ.