Grădina Zoologică din Brașov este primul zoo din România care le oferă vizitatorilor posibilitatea de a vedea 3 specii deosebite de animale marine: lei de mare californieni, foci și pinguini Humboldt. Au fost amenajate spații speciale printr-un proiect de investiții de peste 23 de milioane de lei.
Adăposturile create pentru aceste specii sunt și ele unice în România și includ atât zone de uscat, cât și bazine cu apă sărată de aproximativ 3.400 metri cubi, fiind concepute, împreună cu specialiști internaționali, pentru a recrea mediul natural al fiecărei specii.
„În premieră în România, Grădina Zoologică de la Brașov își așteaptă vizitatorii pentru a le prezenta cei 9 pinguini, cei 4 lei de mare și cele două foci. Pentru a le crea cele mai bune condiții, am realizat spații conforme standardelor acceptate la nivel european și internațional. Vorbim de o investiție de 23 de milioane de lei, pe care am pornit-o în 2018 și care este gata astăzi. Dincolo de ceea ce vedeți aici, la suprafață, mai sunt alte două niveluri la subsol, unde este o întreagă «fabrică», cu echipamente și instalații care trebuie să proceseze, să întrețină ceea ce vedem aici, pentru ca aceste animăluțe să aibă o viață foarte plăcută și foarte frumoasă”, a declarat primarul Brașovului, George Scripcaru.
Cei 4 lei de mare californieni, toți masculi, au fost aduși din Olanda, de la Zoo Amsterdam, și din Germania, de la Zoo Nürenberg, și au vârste cuprinse între 2 și 5 ani. Tot din Germania, de la Grădina Zoologică din Augsburg, au fost aduse și cele două foci, masculi, în vârstă de 2 și respectiv 3 ani. Leii de mare și focile au ajuns la Zoo Brașov la finalul luni noiembrie și au beneficiat de o perioadă de carantină și observație, timp în care au fost atent monitorizate de echipa de medici și îngrijitori.
Pentru a facilita acomodarea lor la noul spațiu, doi îngrijitori de la Zoo Amsterdam și Zoo Nürenberg au fost prezenți la Brașov.
Pinguinii Humboldt, patru femele și cinci masculi, cu vârste cuprinse între 2 și 11 ani, au fost aduși din Franța în 12 ianuarie și momentan se află în perioada de carantină și observație.
„Suntem singura grădină zoologică din România care are pinguini, lei de mare și foci. Prezența acestora în Grădina Zoologică Brașov este o dovadă a angajamentului nostru privind protejarea și conservarea vieții sălbatice, precum și un succes remarcabil al echipei noastre. Construcția adăposturilor pentru aceste mamifere marine a fost o adevărată provocare ce a presupus lucrări complexe, unice în țară. Adăposturile includ atât zone de uscat, cât și bazine cu apă sărată de aproximativ 3.400 metri cubi și au fost concepute pentru a recrea mediul lor natural. Apa din bazine este în permanent recirculată și tratată, fiind menținută la temperatura și parametrii optimi fiecărei specii, asigurându-le confortul și siguranța necesare. Totodată, pentru a putea găzdui animalele, spațiile au fost certificare de către specialiștii EAZA (Asociația Europeană a Grădinilor Zoologice și Acvariilor). De asemenea, personalul care se ocupă de îngrijirea acestora a beneficiat de pregătire de specialitate în Ungaria, la o grădină zoologică ce adăpostește astfel de animale, iar la finalul lunii decembrie 2024, un expert în mamifere marine, din Italia, a petrecut câteva zile la Brașov alături de colegii noștri pentru a le prezenta cele mai noi metode de îngrijire a acestora”, a declarat Alin Pînzaru, directorul Grădinii Zoologice Brașov.
Conform acestuia, în perioada următoare vor mai fi aduse 15 exemplare de pinguin, 8 masculi din Franța și 7 femele din Germania.
Adăpostul creat pentru cele 3 specii este format dintr-un spațiu exterior mixt pentru foci și lei de mare, cu 214,5 mp uscat și un bazin cu apă cu suprafața de 633,15 mp, cu adâncimi de până la 5 metri.
Spațiul interior pentru leii de mare are o suprafață de uscat de 42,5mp și un bazin de 98,5 mp, cu o adâncime de 3m, precum și o zonă de carantină cu 5,4mp de uscat și un bazin de 15,1 mp, cu o adâncime 1,5 m.
Spațiul interior pentru foci are o suprafață de uscat este 25,45 mp și un bazin de 31,95 mp, cu o adâncime de 3 m. Zona de carantină este 6,5 mp suprafața de uscat și un bazin 15,8 mp, adâncime 1,5 m.
Spațiul exterior pentru pinguini are o suprafață de uscat de 409,3mp si un bazin de 204,2 mp, cu adâncimi de până la 3 m, iar cel interior are o suprafață de uscat de 36,6 mp și un bazin de 36,8mp cu adâncime de 1,5m. Zona de carantină are o suprafață de uscat de 7,95 mp și un bazin de 4,95mp, cu o adâncime de 0,6m.