Reacția Kamalei Harris, după ce Donald Trump a catalogat-o drept 'vicepreşedinte de rahat'

Reacția Kamalei Harris, după ce Donald Trump a catalogat-o drept 'vicepreşedinte de rahat'
📅 2024-10-21

Donald Trump "dezonorează" funcţia de preşedinte al Statelor Unite, a declarat Kamala Harris duminică, după ce fostul şef al stat a descris-o cu o zi înainte drept "vicepreşedinte de rahat" în cursul unui miting de campanie, notează AFP, citat de AGERPRES.

"Preşedintele Statelor Unite trebuie să stabilească un standard, nu numai pentru naţiunea noastră, ci şi pentru (...) rolul pe care naţiunea noastră îl joacă în lume", a precizat ea într-un interviu la postul MSNBC.

Comportamentul "oponentului meu, un fost preşedinte al Statelor Unite, dezonorează într-adevăr funcţia prezidenţială", a spus Kamala Harris.

Întrebată despre modul ei de a gestiona insultele zilnice ale adversarului ei republican, candidata democrată a insistat asupra importanţei funcţiei prezidenţiale americane dincolo de Washington.

"Când reprezinţi Statele Unite ale Americii, intri în săli din întreaga lume cu autoritatea meritată şi legitimitatea pentru a vorbi despre importanţa democraţiei şi a statului de drept", a detaliat ea.

"Trebuie să-i spuneţi Kamalei Harris că v-aţi săturat, că nu mai puteţi suporta" - Donald Trump

Sâmbătă, Donald Trump şi-a încurajat alegătorii să-şi exprime nemulţumirea faţă de actualul guvern în termeni murdari.

"Trebuie să-i spuneţi Kamalei Harris că v-aţi săturat, că nu mai puteţi suporta. (...) Eşti o vicepreşedintă de rahat, cea mai proastă vicepreşedinte, Kamala, eşti concediată. Pleacă de aici, cară-te", a spus el mulţimii la mitingul din Latrobe, statul Pennsylvania.

Cu două săptămâni înainte de alegeri şi, cu toate că votul anticipat a început în multe circumscripţii, cei doi candidaţi se concentrează asupra statelor cheie, care oscilează între cele două partide şi sunt esenţiale pentru victorie.

Donald Trump continuă lungile discursuri în care critică şi insultă, de-a valma, pe rivala sa, actualul guvern, presa şi migranţii.

Kamala Harris şi-a sărbătorit duminică împlinirea a 60 de ani în două biserici ale afro-americanilor din Georgia, înainte de a merge şi în Pennsylvania. Ea nu pierde nicio ocazie de a pune la îndoială capacităţile mentale şi morale ale omului de afaceri republican.

"Donald Trump nu ar trebui să mai stea în spatele sigiliului preşedintelui Statelor Unite. Nu merită acest drept", a concluzionat Kamala Harris în interviu cu privire la insultele grosolane care o vizează.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri pe surse

'Probabil aţi văzut deja ce s-a întâmplat în România' - Campania de sabotaj a Rusiei caută oameni în Europa

La 10 iulie, o persoană care s-a identificat ca fiind un estonian vorbitor de limbă rusă în vârstă de 26 de ani, pe nume Valeri Ivanov, a trimis mesaje pe un cont Telegram promovat pe mai multe reţele de socializare pro-Kremlin, care căuta cetăţeni europeni pentru a efectua sabotaje Citește ...

ANM a emis cod galben în mai multe județe, se circulă cu dificultate. Restricții de trafic și pe Valea Oltului

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis luni un cod galben de ceață pentru mai multe localități din județele Botoșani, Iași și Vaslui. Avertizarea este valabilă până la ora 9.00. Citește mai departe...

Referendum Republica Moldova: Voturile pro-UE au depășit voturile anti pentru un scurt moment

Evoluția rezultatelor preliminare a rezultatelor referendumului din Republica Moldova cunoaște o răsturnare de situație spectaculoasă. Voturile pro-UE au depășit în premierul voturile anti-UE, după numărarea a aproape 98% din buletinele de vot.UPDATE ora 6. Citește mai departe...

Consiliul General al Capitalei, în fața unei hotărâri importante: va analiza oportunitatea unui referendum local în ziua alegerilor prezidențiale

Consilierii generali ai Capitalei se întrunesc în şedinţă luni, de la ora 10,00, pentru a decide în ce priveşte oportunitatea convocării unui referendum local pe tema împărţirii banilor între PMB şi primăriile de sector, dar şi a eliberării autorizaţiilor de construire în Citește mai departe...

Reacția Kamalei Harris, după ce Donald Trump a catalogat-o drept 'vicepreşedinte de rahat'

Donald Trump "dezonorează" funcţia de preşedinte al Statelor Unite, a declarat Kamala Harris duminică, după ce fostul şef al stat a descris-o cu o zi înainte drept "vicepreşedinte de rahat" în cursul unui miting de campanie, notează AFP, citat de Citește mai departe...

Deficitul bugetar al Statelor Unite a atins un record alarmant

Deficitul bugetar al SUA a crescut la 1,833 trilioane de dolari pentru anul fiscal 2024, cel mai ridicat nivel atins în afara perioadei pandemiei de COVID, pe măsură ce dobânda pentru datoria federală a depăşit 1 trilion de dolari pentru prima dată, iar cheltuielile pentru programul de Citeș...

Atac rusesc masiv asupra Harkovului: bombardamentele au provocat victime și au lăsat orașul ucrainean în beznă

Cel puţin 12 persoane au fost rănite duminică seara în lovituri ruse asupra Harkovului, care au provocat întreruperi de curent în acest mare oraş din nord-estul Ucrainei, au anunţat poliţia şi autorităţile locale, notează AFP. Citește mai departe...

Mișcări pro-UE la Tbilisi: preşedinta Georgiei s-a adresat zecilor de mii de demonstranţi

Preşedinta Georgiei s-a adresat zecilor de mii de demonstranţi pro-UE adunaţi la Tbilisi, informează Rador Radio România. Citește mai departe...

Evoluție explozivă a rezultatului referendumului din Moldova: voturile din diaspora strâng diferența și schimbă toate calculele

Rezultatele referendumului proeuropean din Republica Moldova cunosc o evoluţie spectaculoasă, diferenţa dintre cei care au votat DA şi cei care au spus NU - care la un moment dat era de circa 10 procente - restrângându-se simţitor pe măsură ce sunt luate în calcul voturile Citește mai depart...

Fiul unui candidat la alegerile prezidenţiale din Ecuador, ținta unui atac armat

Un candidat la alegerile prezidenţiale din Ecuador din 2025, Jimmy Jairala, a denunţat duminică un atac împotriva fiului său, a cărui maşină a fost ţinta mai multor focuri de armă în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică, rănind şoferul, notează AFP, citat de AGERPRES. Citește mai departe...

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.