Președintele Vladimir Putin a aprobat vânzarea operațiunilor Goldman Sachs Group Inc. din Rusia, permițând grupului bancar american să devină una dintre puținele bănci occidentale care se poate retrage complet din țară, potrivit Bloomberg.
Potrivit unui decret semnat de Putin, fondul armenian de investiţii CJSC Balchug Capital poate prelua totalitatea acţiunilor la Goldman Sachs Bank LLC, subsidiara din Rusia a grupului bancar american.
Războiul cu Ucraina a înăsprit restricţiile cu privire la vânzarea activelor ruseşti aparţinând firmelor străine
Doar câteva bănci occidentale, precum grupul austriac Raiffeisen, grupul italian UniCredit şi grupul ungar OTP, mai operează încă în Rusia, la aproape trei ani de la debutul războiului din Ucraina. Băncile străine spună că obligativitatea obţinerii unei aprobări din partea autorităţilor ruseşti înainte de a-şi vinde activele, îngreunează plecarea din Rusia, iar o aprobare prezidenţială nu este o garanţie a unei ieşiri cu succes.
"Am lucrat îndeaproape cu toate autorităţile relevante pentru a ne asigura că această tranzacţie respectă reglementările locale şi internaţionale. Banca va juca un rol cheie în portofoliul nostru", a declarat David Amaryan.
Preluarea operaţiunilor Goldman Sachs din Rusia va fi un moment de cotitură pentru investitorul armenian, care are active totale în valoare de aproximativ două miliarde de dolari.