Florian, Institutul "Elie Wiesel": Asistăm la o recrudescenţă a extremei drepte, cum nu s-a mai întâlnit de 80 de ani

Florian, Institutul "Elie Wiesel": Asistăm la o recrudescenţă a extremei drepte, cum nu s-a mai întâlnit de 80 de ani
📅 2025-01-31

Directorul Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului din România "Elie Wiesel", Alexandru Florian, a atras atenţia, vineri, asupra "recrudescenţei" antisemitismului şi a extremei drepte în Europa, Statele Unite şi în România, subliniind că, în lipsa reacţiei societăţii civile, a mass-media şi a partidelor democratice, la alegerile prezidenţiale din luna mai se poate înregistra "orice rezultat".


Florian a participat, vineri, la dezbaterea "Extrema dreaptă din nou în ascensiune", organizată de Fundaţia Roma Education Fund, în parteneriat cu Institutul National pentru Studierea Holocaustului din România "Elie Wiesel".

"Eu cred că duşmanii democraţiei nu sunt Tik Tok sau alte reţele de socializare. Dacă trebuie sau nu să se interzică Tik Tok-ul şi aşa mai departe este o discuţie. Văd că şi pe Uniunea Europeană o preocupă acest subiect, dar n-au reuşit încă să aibă o atitudine definitivă. Eu cred că subiectul este extrema dreaptă. Extrema dreaptă nu înseamnă Tik Tok, nu înseamnă reţele de comunicare, nu înseamnă Facebook, nu înseamnă canale tv, deci mijloacele tradiţionale de comunicare, sau presa, mass-media, în general. Este această extremă dreapta, care, într-adevăr, este o coincidenţă neplăcută, atunci când se comemorează o cifră rotundă - 80 de ani de la eliberarea lagărului de la Auschwitz - şi, ca să vorbim în termeni simbolici, renaşterea speranţei pentru supravieţuitorii Holocaustului, să asistăm într-adevăr în România şi în Europa şi în Statele Unite la o recrudescenţă a extremei drepte, care nu s-a mai întâlnit de 80 de ani. Suntem la un nivel nemaiîntâlnit până astăzi", a susţinut Alexandru Florian, conform AGERPRES.

Directorul INSH "Elie Wiesel" consideră că reacţia societăţii civile şi a partidelor mainstrem la riscurile ascensiunii extremei drepte în urma alegerilor prezidenţiale nu a fost cea care era necesară în această situaţie.

"În România ce am avut ca urmare a riscurilor extremei drepte, cu care deodată ne-am trezit, deşi unii se aşteptau, cum să facem şi cum să reacţionăm la extrema dreaptă - a fost un miting, între cele două tururi, la Piaţa Universităţii, cu câteva mii de oameni, am înţeles din presă că vreo 3.000. Poate au fost mai mulţi, poate mai puţini şi cam cu asta s-a terminat reacţia. Au mai fost, probabil, emisiuni tv, dar nu s-a văzut nicio reacţie a societăţii civile ca un efort, într-adevăr, de a genera. Partidele mainstream ce au făcut între turul I şi turul II pentru a încuraja democraţia, pentru a încerca să diminueze extrema dreaptă? Eu aş spune că n-au făcut nimic. Dacă dumneavoastră credeţi că au făcut ceva....", a spus el.
Florian s-a referit şi la decizia Curţii Constituţionale de anulare a alegerilor prezidenţiale.

"Probabil că atitudinea Curţii Constituţionale este sau ... şi-a îndeplinit mandatul de garant al democraţiei. Întrebarea mea este - şi cred că poate că asta ar fi fost mai interesantă - de ce Curtea Constituţională s-a trezit abia în vinerea în care a început al doilea tur să ia această decizie şi de ce n-o fi luat-o de joi sau miercuri? Deci nu conţinutul deciziei, ci, probabil, poziţionarea în timp ar fi, din punctul meu de vedere, un subiect de discuţie", a transmis directorul INSH "Elie Wiesel".

În opinia sa, extrema dreaptă, în general, în lume, a înţeles că antisemitismul "nu dă bine", astfel încât şi mesajele antisemite sunt mult mai rare ca acum 80 de ani. El a adăugat că în România, însă, este promovată în continuare memoria unor lideri ai mişcării extremei drepte, precum Ion Antonescu, condamnaţi pentru crime de război, "antisemitismul latent" existând în rândul societăţii româneşti într-un procent de 20% - 25%.

"Altele sunt temele, LGBT, politicile de gen, migranţii (...) că îi deportăm, nu îi deportăm, dar ce au venit atâţia şi aşa mai departe, iar problema antisemitismului s-a revigorat în condiţiile în care în 7 octombrie 2023 a avut loc acel atac terorist asupra Statului Israel şi tot ce s-a întâmplat în următorul an de zile, respectiv reacţia Statului Israel, a fost un prilej pentru grupări extremiste şi de stânga şi de dreapta, trebuie s-o spunem, de a genera forme de antisemitism, de anti-israelianism, care înseamnă tot antisemitism. Şi dacă vă veţi uita şi la mesajele lui Georgescu (candidatul independent Călin Georgescu), care înţeleg că n-ar mai trebui să candideze, dar, dacă el nu candidează, Şoşoacă nu candidează, Simion a zis că îl susţine pe Georgescu, care nu poate să candideze că îl va interzice Curtea, mă întreb din partea suveranistă cine va mai candida totuşi?", a completat Alexandru Florian.

Potrivit directorului Institutului "Elie Wiesel", "s-a format un public conservator şi cu tendinţe extremiste", iar mijloacele tradiţionale de comunicare trebuie să devină "mult mai civice şi mai conştiente", la fel ca "acele ONG-uri care au alte obiective şi nu reuşesc să se adune, să se facă o coaliţie şi să devină tot atât de active, ca în urmă cu câţiva ani când s-a pus problema referendumului pentru familie".

"Deci, trebuie mulţi ani de pregătire, până în mai nu avem ce face, trebuie să vedem ce se va întâmpla de la alegeri. Deci, eu cred că, fără o mobilizare a societăţii civile, a mass-media, care este a şaptea putere în stat sau exercită presiune asupra instituţiilor publice, şi dacă partidele astea mainstream din România, deci dacă acel 65% din Parlament nu conştientizează şi nu se trezeşte şi nu vorbeşte, nu dă replici extremismului din România, în luna mai vom putea avea orice rezultat. Şi eu cred că astea ar trebui să fie mesajele pe care să le dăm: instituţiile democratice să funcţioneze într-adevăr în spiritul valorilor democratice, deci partidele să-şi asume rolul, iar societatea civilă să devină mai activă alături de mass-media", a evidenţiat Florian.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri pe surse

NASA interzice utilizarea AI-ului chinezesc DeepSeek din motive de securitate națională

NASA a devenit cea mai recentă agenţie federală din SUA care interzice utilizarea tehnologiei de inteligenţă artificială DeepSeek, dezvoltată în China, de către angajaţi şi a blocat accesul la platformă din sistemele sale, a aflat CNBC. Citește mai departe...

Google Maps face un update așteptat de milioane de utilizatori: Ce noutăți aduce celebra aplicație

După cum știm deja, Now Bar este un element important al noii interfețe OneUI 7.0, care a fost lansată odată cu familia de smartphone-uri Galaxy S25 de la Samsung. Citește mai departe...

Ponta îl atacă dur pe Danileț: Personaj absolut sinistru, conservă a lui Soroș

Fostul premier și lider PSD Victor Ponta a apreciat vineri, la România TV, că „enervarea oamenilor că nu au voie să voteze pe cine vor ei” este extrem de mare, după anularea alegerilor prezidențiale, și l-a criticat în acest context pe fostul judecător Cristi Danileț. Citește mai departe...

Vâlcea: Biblioteca Judeţeană oferă cursuri gratuite de limba chineză pentru adulţi

Interesul tot mai mare al vâlcenilor pentru cultura asiatică din ultimii ani i-a determinat pe bibliotecari să organizeze cursuri gratuite la Biblioteca Judeţeană "Antim Ivireanul" pentru adulţii care vor să se iniţieze în tainele celei mai vorbite limbi din lume, Citește mai depar...

DOCUMENT Consiliul Economic și Social măcelărește Legea Bugetului: Total nerealist! Nu se știe cum vor fi atinse țintele

Consiliul Econonomic și Social a avizat negativ Legea bugetului de stat pe anul 2025 și arată faptul că noul buget este unul ”total nerealist”, se va baza pe consum și va tăia de la investiții. Citește mai departe...

O nouă televiziune apare în România: CNA a dat licența. Va începe să emită într-o zi cu dată simbolică

Începând cu data de 1 iunie în grila de programe apare televiziunea 10ZECETV. Conceptul va fi unul inedit și unic pe piața media. Reprezentanții spun că proiectul este orientat spre divertisment și parte educațională pentru copii și tineri. Citește mai departe...

The Weeknd a lansat 'Hurry Up Tomorrow', un nou album de studio

Cântăreţul canadian The Weeknd a lansat în cele din urmă albumul "Hurry Up Tomorrow", cel de-al treilea capitol mult aşteptat al trilogiei sale muzicale "After Hours", în noaptea de joi spre vineri, informează revista Variety, conform Agerpres. Citește mai departe...

Ponta: 'Am văzut acum că UDMR pune și Președintele țării. Băi, nu e ok, ajunge!'

Fostul premier și lider PSD Victor Ponta a declarat vineri, la România TV, că a început o competiție acerbă între statele lumii pentru a colabora cu noua administrație americană condusă de Donald Trump și că „noi nu existăm în competiția asta”. Citește mai departe...

România a început cu victorie noul sezon al Rugby Europe Championship: scor 48-10 cu Germania

Naţionala de rugby a debutat, vineri, în noul sezon al Rugby Europe Championship, cu o victorie împotriva Germaniei, scor 48-10 (13-10), conform News.ro. Citește mai departe...

Gigi Becali îl dă de gol pe George Simion: 'A spus la vrăjeală / Călin Georgescu nu va fi lăsat să candideze'

George Simion va candida la alegerile prezidențiale din 4 mai, a dezvăluit Gigi Becali, vineri, într-o intervenție telefonică, la Antena 3 CNN, infirmând astfel declarațiile liderului AUR. Citește mai departe...

Good News

Only good and positive news.