După luni de instabilitate România a evitat la limită alegerea unui președinte care se opune fățiș fundamentelor democratice ale țării. La turul decisiv din 18 mai al scrutinului candidatul de extrema dreaptă George Simion, care câștigase categoric primul tur, a fost înfrânt de Nicușor Dan, primarul moderat conservator al Bucureștilor. Deși victoria dintr-o poziție dezavantajoasă a lui Dan a oprit deocamdată derapajul României spre autocrație, ea nu soluționează și criza politică mai profundă cu care se confruntă țara. Simion a obținut 5,3 milioane de voturi din 11,5 exprimate. Amploarea susținerii de care se bucură ridică întrebări importante despre capacitatea normelor instituționale din România - și a celor europene în general - de a combate eficient forțele de extrema dreaptă care caută să submineze înseși aceste instituții democratice.
Simion n-a făcut vreun secret în campania lui electorală din faptul că intenționa să îndepărteze România de modelul democrației liberale occidentale. A atacat UE și NATO, pe președintele francez Emmanuel Macron (pe care l-a prezentat drept o fațetă a decadenței vestice) și pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski. L-a lăudat în schimb pe conducătorul autoritar al Ungariei, Viktor Orban, ale cărui politici a promis că le va implementa și în România. Și i-a atacat pe funcționarii publici ai României, amenințându-i cu o epurare în stil DOGE [organ consultativ însărcinat cu eficientizarea funcționării guvernului american și combaterea risipei bugetare - n.trad.]. S-a prezentat de asemenea drept un admirator al președintelui american Donald Trump și al mișcării de dreapta MAGA, deși nu a beneficiat niciodată în mod direct de vreun sprijin din partea administrației Trump. Chiar dacă nu a propus ieșirea României din NATO, el se opune oricărui sprijin pentru Ucraina și preia adesea idei vehiculate sistematic de Rusia cu privire la războiul de acolo. A lăudat în mod repetat megafoane ale regimului Putin precum purtătorul de cuvânt al Kremlinului Dmitri Peskov, purtătoarea de cuvânt a MAE rus Maria Zaharova sau ideologul de dreapta Alexander Dughin.
În ochii observatorilor externi un asemenea program electoral poate că a părut o anomalie. În definitiv România e de vreme îndelungată un membru statornic al alianței occidentale. Are legături strânse cu SUA de ani buni și găzduiește multiple baze militare americane. Având o graniță de 380 de kilometri cu Ucraina și acces la Marea Neagră, țara a devenit chiar și mai importantă pentru NATO în urma invaziei ruse din Ucraina din 2022. Mai mult chiar, românii s-au dovedit a fi susținători consecvenți ai apartenenței țării lor la NATO și UE.
Însă în spatele acestor loialități externe se ascunde nemulțumirea generalizată a românilor de rând față de propria lor clasă politică pro-occidentală [ca opțiune geopolitică mai degrabă decât afinitate culturală - n.trad.]. Ani după ani economia românească nu a reușit să aducă o prosperitate generală, iar populația suferă din cauza celei mai mari inegalități din UE. Serviciile publice mai există doar pe hârtie. Și mulți români au ajuns să fie dezamăgiți de establishment-ul politic care se opune reformelor și care și-a pierdut o mare parte din legitimitate. Pe acest fundal de nemulțumire a decis în decembrie Curtea Constituțională să ia măsura extraordinară a anulării alegerilor prezidențiale cu scopul de a bloca o insurecție [politică - n.trad.] a extremei drepte. Rezultatul a fost o criză care l-a adus pe Simion la un pas de președinție la alegerile repetate de luna aceasta.
Faptul că un candidat fățiș ostil normelor democratice a ajuns incredibil de aproape de președinție relevă măsura înstrăinării publicului și a neîncrederii în instituții. România actuală nu e un stat autoritar - dar nu e nici o democrație neșovăielnică. Extrema dreaptă a țării, controlând acum o treime din parlament, a normalizat retorica radical antidemocratică și a mobilizat un electorat dezamăgit care vede în sistemul liberal de guvernare nu o garanție, ci o piedică în calea reformelor. Ordinea liberală a supraviețuit în România - deocamdată. Dar se ridică pe o fundație alarmant de fragilă.
Joaca cu focul
Paradoxal, supraviețuirea democrației românești i se datorează unei hotărârii a curții constituționale pe care numeroși români o consideră extrem de nedemocratică. La fel ca în cazul alegerilor de acum, și primul tur din noiembrie a fost câștigat de un candidat de extrema dreaptă - numai că atunci a fost vorba de Călin Georgescu, un candidat independent nou apărut în peisaj, cu numeroși abonați pe TikTok, Telegram și Discord și având legături cu rețele propagandistice rusești, grupări paramilitare extremiste și mișcări conspirative obscure. Practic necunoscut la pornirea campaniei, Georgescu a reușit cumva să obțină 22% din voturi la victoria lui din primul tur. Servicii române de spionaj au desecretizat în decembrie documente care dezvăluiau o coordonare în sprijinul lui Georgescu pe platformele amintite între boți operați de Rusia și utilizatori plătiți, susținută de peste 1 milion de dolari din surse necunoscute. Guverne occidentale, printre care și administrația Biden, au amplificat aceste acuzații de ingerință rusească. Confruntată cu posibilitatea ca un candidat susținut de Rusia să pună mâna pe președinție și, posibil, să răstoarne democrația în România, Curtea Constituțională a luat măsura fără precedent a anulării întregului scrutin, dispunând să fie reluat de la zero.
E dificil să nu consideri intervenția de mână forte a Curții - lucru extrem de rar într-o democrație occidentală - drept un caz exemplar de activism și exces judiciar. Invocând violări ale normelor democratice și riscuri de securitate națională, Curtea a afirmat că intervine în vederea protejării ordinii constituționale. Însă anularea alegerilor și descalificarea lui Georgescu au dezlănțuit furtuna, întețită mai apoi și de inculparea acestuia pentru incitare la fapte împotriva ordinii constituționale, respectiv înființarea unei organizații fasciste. (Georgescu a fost descalificat în martie de aceeași instanță de la scrutinul repetat.) Pentru milioane de alegători de rând aceste decizii au constituit confirmarea suspiciunilor persistente cum că democrația țării lor devenise în realitate o butaforie, un sistem măsluit de clasa dominantă.
Această viziune a prins rapid și în rândul comentatorilor internaționali cu vederi de dreapta. Noua administrație Trump, care privea pozitiv conducători autoritari precum Orban și critica încercările europene de a izola partidele de extrema dreaptă, a ajuns rapid la concluzia că situația din România e un bun studiu de caz. La Conferința de Securitate de la München din februarie vicepreședintele american JD Vance a criticat aspru decizia Curții Constituționale - bazată, după cum s-a exprimat el, pe „suspiciuni subțiri ale unui serviciu de informații și pe presiunea vecinilor europeni” -, apreciind-o drept un gest al elitei menit a reduce la tăcere voința poporului.
La pornirea campaniei electorale pentru alegerile repetate extrema dreaptă prinsese noi puteri datorită acestor controverse. Fiind fondator și președinte al celui mai mare partid de extrema dreaptă din țară, Alianța pentru Unirea Românilor (AUR), Simion i-a luat locul lui Georgescu cu aprobarea acestuia, promițând că dacă va fi ales îl va desemna premier pe Georgescu. Simion era acum în măsură să invoce decizia Curții drept probă a scenariului său de bază: elitele României, susținute de UE și puterile europene occidentale și protejate de judecători care nu-i dau socoteală nimănui, vor face absolut orice pentru a-i bloca alegerea unui reprezentant autentic al poporului. În acest fel Simion a reprofilat alegerile repetate nu ca pe o bătălie între dreapta și stânga, și nici măcar una între autocrație și democrație, ci ca pe una între popor și instituțiile lipsite de răspundere guvernamentală care domnesc asupra lui. Un mesaj care se potrivea bine cu mai vechea apetență a lui Simion pentru teorii ale conspirației. În anii precedenți el prezenta pandemia de Covid-19 ca pe o farsă concepută pentru a controla populația și s-a opus ferm vaccinării. Pe tot parcursul carierei lui politice a promovat stereotipuri antisemite și a glorificat regimul fascist interbelic al României. El promitea că în calitate de președinte ar folosi puterea statului pentru a se răzbuna pe opozanți, ba chiar a propus ca România să revină la sistemul de guvernare monarhic interbelic.
Simion e suficient de extremist pentru a nu putea primi prea mult sprijin de la mișcările de extrema dreaptă străine. Premierul Italiei Georgia Meloni, de exemplu, s-a limitat să înregistreze un mesaj de sprijin nu tocmai convingător; până și Orban, care l-a susținut inițial pe Simion, s-a distanțat ulterior de el din cauză că denigrează minoritatea maghiară din România. În ciuda programului său electoral incendiar, Simion a dominat primul tur, remarcându-se cu peste 40% din voturi din totalul de 11 candidați, față de numai 21% pentru locul doi ocupat de Dan. Și chiar dacă unele partide de centru și centru-dreapta s-au unit în jurul lui Dan în turul doi, Simion tot a primit peste 5 milioane de voturi, inclusiv partea leului în diaspora europeană. Iar mesajul lui - tupeist, conspirativ, anti-instituțional - continuă încă să rezoneze cu un segment considerabil al populației. Dată fiind marja redusă a înfrângerii lui, mișcarea lui Simion pare a fi departe de un capăt de drum.
Omul bolnav al Europei
Un motiv important al sprijinului populației din România pentru extrema dreaptă e faptul că establishment-ul politic nu reformează modelul economic disfuncțional al țării. În ciuda anilor de creștere considerabilă a PIB-ului și integrare aprofundată cu piețele europene, guvernul n-a prea ameliorat nivelul de trai al populației. Dată fiind și inegalitatea ridicată, aproape o treime din populație e supusă riscului de sărăcie. În plus, România are cea mai ridicată rată a abandonului școlar din întreaga UE și un șomaj de peste 30% în rândul tinerilor de la țară, în ciuda faptului că în marile orașe e penurie de mână de lucru. Această falie e rezultatul deceniilor de absență a investițiilor în infrastructura rurală - ori de incompetență în gestionarea lor. Pe de altă parte, clasa politică cimentată la putere e considerată de numeroși români de rând coruptă, văzându-și exclusiv de propriile interese și lipsită de o viziune pozitivă referitoare la viitorul României.
Neputința guvernului de a soluționa aceste probleme a lăsat milioane de cetățeni dezamăgiți și receptivi la idei extremiste și mișcări politice radicale. (În vremea pandemiei, de exemplu, populația era profund sceptică față de măsurile pandemice ale guvernului, iar rata vaccinării a fost de vreo 35%, printre cele mai mici din Europa.) La alegerile generale din decembrie AUR împreună cu alte partide extremiste au obținut o treime din locurile parlamentului. Fapt care, cuplat cu anularea alegerilor, i-a facilitat lui Simion un parcurs bun la votul din primăvară. Românii au ajuns periculos de aproape de alegerea unui autocrat de dreapta radicală nu din cauza retoricii specifice războiului cultural, ci din cauza unor nedreptăți structurale ignorate vreme îndelungată. Fapt evidențiat de preferințele politice ale apreciabilei diaspore a României. Numai o minoritate a expatriaților români au studii superioare și-și pot găsi slujbe bune în UE, integrându-se în societatea adoptivă, pe când majoritatea diasporei e formată din muncitori necalificați și sezonieri, în special în Germania, Italia și Spania, care rămân izolați și discriminați social. Aceștia din urmă au fost atrași în număr mare de promisiunea naționalistă a lui Simion de a construi o țară în care să merite să te repatriezi, în vreme ce alți alegători se revoltă contra unui model social pe care îl percep a fi în pragul colapsului.
Pe moment, victoria lui Dan i-a câștigat țării ceva timp. Un matematician de talie mondială și fost activist civic, Dan a intrat în politica națională venind din afara sistemului de partide discreditat. Ca primar al Bucureștilor, de departe cea mai bogată zonă a țării, și-a câștigat reputația de luptător anticorupție, opunându-se intereselor marilor afaceriști imobiliari și încercând să blocheze obținerea contractelor publice de către rețelele clientelare care au prins demult rădăcini. Însă Dan a câștigat turul doi nu printr-un program propriu cuprinzător, ci prin asamblarea unei largi coaliții anti-Simion - o alianță de orășeni moderați, liberali pro-UE și alți alegători alarmați de ascensiunea extremei drepte - care i-a adus un val de sprijin de ultim moment. Baza lui electorală la aceste alegeri i-a inclus pe tineri și bătrâni, femeile, clasa mijlocie urbană și moldovenii cu dublă cetățenie care au constatat că retorica lui Simion e periculos de apropiată de autoritarismul rus. Și cei peste 1 milion de unguri ai României, de multă vreme ținta retoricii etno-naționaliste a lui Simion, l-au votat covârșitor pe Dan.
Guvernarea va fi dificilă în primul lui mandat de cinci ani. Baza lui de sprijin e diversă și așteptările variate. Chiar dacă a câștigat cu un program moderat-conservator, de la Dan se așteaptă promovarea drepturilor unor minorități pe care nici o altă forță politică nu le reprezintă acum. Deși e de așteptat să păstreze orientarea României spre NATO și UE, el va fi sub presiune din cauza susținerii sub medie a populației pentru Ucraina vecină. (Spre deosebire de alegătorii din Polonia și țările baltice, mulți români cred că agresiunea Rusiei n-are nimic de-a face cu ei, că invazia a fost provocată de NATO și SUA, o acuzație vehiculată intens pe rețelele sociale, pe care politicienii nu s-au prea deranjat s-o demonteze.) Alegătorii tineri și cei urbani îl văd pe Dan ca pe un simbol al guvernării oneste, un bastion contra corupției și clientelismului, sperând că el va putea presa partidele să formeze un guvern competent și răspunzător în fața populației.
Ceea ce nu va fi ușor. Pentru a izola extrema dreaptă și a evita alegerile anticipate într-un moment de ascensiune a susținerii pentru aceasta, Dan trebuie să se bizuie pe o adunătură pestriță de partide de centru-dreapta: Partidul Național Liberal (PNL), Uniunea Salvați România (USR), partid pe care el l-a fondat dar pe care l-a abandonat din cauza susținerii din USR pentru căsătoria homosexuală, și Uniunea Democrată a Maghiarilor din România (UDMR). Luate la un loc, ele controlează un pic peste o treime din parlament. Pentru a forma un guvern Dan va avea nevoie și de cooperarea Partidului Social Democrat (PSD) de centru-stânga în cadrul unei coaliții ample de voință care să-i susțină propunerea de premier. Cu toate că o asemenea alianță ar trebui în teorie să mențină cursul pro-occidental al României, aceasta va fi fragilă, nu în ultimul rând și pentru că riscă să semene cu aranjamentele politice împotmolite care au guvernat țara în ultimul deceniu - exact acelea împotriva căror tocmai s-a răsculat o mare parte a electoratului.
Între timp se înmulțesc indiciile unui potențial colaps economic. Sistemul fiscal al României, bazat pe principiul cotei unice și suferind de o colectare cronic deficientă a veniturilor, a lăsat statul incapabil să adopte politici de redistribuire a veniturilor, necesare [dintr-o perspectivă de stânga - n.trad.] pentru a reduce decalajul enorm provocat de inegalitate și pentru reabilitarea serviciilor publice disfuncționale. Dan și coaliția lui vor trebui să se apuce urgent de lucru la aceste fracturi structurale pentru a evita noi dezertări la extrema dreaptă. Înconjurat de personaje conservatoare din punct de vedere economic, e improbabil ca el să încerce acel gen de reformă socială pe care o cere momentul. Deocamdată impozitul progresiv și investițiile în infrastructura rurală nu se bucură de sprijinul larg al establishment-ului politic și al clasei urbane mijlocii care-l susține pe Dan. În lipsa unor asemenea măsuri și mai mulți români vor fi lăsați pe dinafara creșterii economice a țării și susținerea pentru instituțiile ei liberale, și poate chiar și pentru ale Occidentului însuși, va continua să se erodeze. Aceste alegeri ar putea rămâne în amintire ca un scurt respiro precedând o nouă răfuială.
Renaștere - sau Rusia?
Consensul intern în curs de fracturare al României comportă și consecințe externe apreciabile. Poziționată pe vulnerabilul flanc oriental al NATO, țara se află în prima linie a unui front strategic. Pe lângă frontiera lungă cu Ucraina la nord și vecinătate Moldovei la est, România găzduiește elemente esențiale ale infrastructurii militare NATO și joacă un rol vital în acțiunile Vestului menite a îngrădi influența rusă în regiunea Mării Negre. După cum a clarificat scandalul de anul trecut cu Curtea Constituțională, România a devenit o țintă specială în contextul tentativelor Rusiei de a-i dezbina pe membri NATO și UE.
Deși investigațiile încă mai continuă și probe concrete încă nu prea s-au publicat, Serviciul Român de Informații a dezvăluit că a depistat un val de peste 85.000 de atacuri cibernetice vizând infrastructura electorală națională înainte de primul tur din noiembrie. Kremlinul nu s-a sfiit să-și transmită opiniile privind gestionarea alegerilor de către România: după anularea alegerilor Peskov a acuzat statul român că-și privează alegătorii de dreptul de a-și vota candidatul preferat. Descalificarea lui Georgescu a calificat-o drept probă a faptului că angajamentul Vestului pentru democrație e deopotrivă condițional și ipocrit.
Între timp amestecul Rusiei în politica românească, mai ales prin intermediul Telegram, a continuat. În cursul ultimei campanii electorale ideologul Kremlinului, Dughin, a publicat declarații în sprijinul lui Simion, calificându-l drept lider al poporului adevărat. În ziua alegerilor directorul Telegram Pavel Durov a inundat rețelele sociale cu acuzații de manipulare a procesului electoral de către unele guverne occidentale - în special cel francez -, până la punctul în care MAE român a fost nevoit să răspundă în timp real unor neadevăruri. Din perspectiva UE și NATO pericolul nu e numai acela ca dezbinarea politică a României să degenereze în instabilitate politică, ci și acela de a crea o breșă pentru infiltrarea unor actori ostili, deopotrivă externi și interni, care să le submineze românilor credința ezitantă în modelul democratic.
Pe moment Dan i-a permis țării să evite un dezastru. Însă prăpastia enormă expusă de alegeri între establishment-ul aliniat cu Occidentul [în teorie - n.trad.] și extrema dreaptă în expansiune rapidă nu a dispărut. În realitate, integrarea țării în UE și NATO maschează de multă vreme tensiuni între angajamentele ei externe și orientarea ei internă. Chiar dacă guverne succesive au adoptat euro-atlantismul, politica internă a țării a fost determinată cu consecvență de naționalism, corupție și inegalitatea endemică. Elita postrevoluționară a respins adesea comunismul sub forma normalizării trecutului fascist al țării, ignorând persistența xenofobiei și antisemitismului. Iar adoptarea de către ea a modelului economic neoliberal i-a servit doar ei, nefăcând mare lucru pentru a-i îmbunătăți viața românului de rând.
Această deconectare a dus la apariția unei neîncrederi generale în elita politică, metastazând acum într-un scepticism tot mai mare față de valoarea instituțiilor democratice. În consecință, da, 90% din români încă mai susțin apartenența la UE și NATO, dar puțini mai au încredere în mecanismele guvernamentale care ar fi trebuit să înfăptuiască promisiunea prosperității și statului de drept. Apartenența la Occident nu mai e pusă la îndoială, dar ce înseamnă această apartenență pentru dezvoltarea, identitatea, ba chiar și elementara orientare democratică a României rămâne în dezbatere. Supraviețuindu-i celei mai mari provocări de după războiul rece la adresa fundațiilor ei democratice, România a evitat un dezastru. Dar bazându-se în parte pe o intervenție judiciară extraordinară pentru a supraviețui, e posibil să fi erodat chiar mai grav instituții esențiale ale legitimității democratice. Viitorul țării depinde acum de capacitatea conducătorilor ei de a preschimba acest respiro într-o renaștere - fiindcă altfel această a doua șansă la democrație va rămâne în amintire drept una irosită.
Sursa: ForeignAffairs, în traducerea Rador Radio România