Presa din SUA îi face portretul lui Călin Georgescu și susținătorilor acestuia: Noii Rasputini!

Presa din SUA îi face portretul lui Călin Georgescu și susținătorilor acestuia: Noii Rasputini!
📅 2025-01-08

Pini împodobiți cu zăpadă se înșiră pe malul unui lac cu apă glacială. Ninge; în surdină se aude o melodie ca de spa. Un bărbat grizonat cu un chip plăcut se află lângă lac. Începe să se dezbrace. Va înota în lac - explică el - pentru a-și demonstra credința și opoziția față de știință, tehnologie și modernitate. „Nu am nevoie de Facebook; nu am nevoie de internet; nu am nevoie de nimeni; am nevoie doar de inima mea”, spune el. În timp ce traversează lacul înot, aparent nederanjat de frig, continuă să vorbească: „Am încredere în sistemul meu imunitar fiindcă am deplină încredere și credință în creatorul lui, în Dumnezeu. Imunitatea mea e parte a suveranității ființei mele”.

Acesta e Călin Georgescu, omul care și-a șocat compatrioții câștigând primul tur al alegerilor prezidențiale din România pe 24 noiembrie, deși abia fusese băgat în seamă de sondaje și își purtase campania electorală aproape exclusiv pe TikTok, platformă ale cărei reguli, teoretic concepute pentru a limita sau reglementa mesajele politice, par a nu-l fi constrâns. Din contră, el s-a folosit de tactici pe care mulți „influencer”-i le folosesc pe rețelele sociale pentru a profita de algoritmul TikTok. Uneori punea pe fundal o melodie lină, melancolică de pian, implorând oamenii să „voteze cu sufletul”. Alteori folosea subtitrări săltărețe, lumini stridente și muzică electronică, pe fondul cărora invoca o „renaștere națională” și denunța forțele secrete care le-ar fi pricinuit rău românilor. „Ordinul de a ne fi distruse locurile de muncă a venit din exterior”, afirma el într-un clip. În altul vorbea despre „mesaje subliminale” și controlul gândirii, în vreme ce pe ecran apărea imaginea unei mâini manipulând sforile unei marionete. În lunile de dinaintea alegerilor aceste clipuri au acumulat peste 1 milion de vizualizări.

Curentul misctic New Age

Pe de altă parte, acest mistic New Age aparent blând l-a lăudat pe Ion Antonescu, dictatorul român din vremea războiului care a complotat cu Hitler și a fost condamnat la moarte pentru crime de război, inclusiv pentru rolul lui în Holocaustul românesc. I-a calificat drept eroi naționali pe Antonescu și pe conducătorul interbelic al Gărzii de Fier, o mișcare antisemită violentă. S-a întâlnit în două rânduri cu Alexander Dughin, ideologul fascist al Rusiei, cel care a postat pe X (și ulterior a șters): „România va fi parte a Rusiei”. Concomitent, Georgescu laudă calitățile spirituale ale apei. „Noi nu știm ce este apa”, a spus el; „H2O nu înseamnă nimic”. De asemenea: „Apa are o memorie, iar noi îi distrugem sufletul prin poluare”; „apa e vie și ne transmite mesaje, dar noi nu știm cum să le ascultăm”. El crede că băuturile carbogazoase conțin nano-cipuri care „intră în tine ca în laptop”. Soția lui, Cristela, face clipuri pentru YouTube despre vindecare, folosind termeni precum acidoză limfatică și metabolismul calciului pentru a suna mai convingător.

Ambii mai promovează și „pacea”, un obiectiv vag care pare să presupună în accepțiunea lor că România, vecină cu Ucraina și Moldova, ar trebui să nu mai ajute Ucraina să se apere de invadatorii ruși. „Războiul nu poate fi câștigat prin război”, a scris Cristela Georgescu pe Instagram cu câteva săptămâni înainte de vot. „Războiul nu distruge numai fizic, distruge INIMI.” Nici ea și nici soțul ei nu pomenesc de faptul că o victorie a Rusiei în Ucraina ar mări exponențial riscurile de securitate pentru România, cum nu pomenesc nici de costurile economice, criza refugiaților și instabilitatea politică ce ar veni la pachet cu ea. Merită menționat că, deși Călin Georgescu a pretins că nu a cheltuit absolut nimic pe campanie, guvernul român afirmă că cineva a plătit ilegal cu sute de mii de dolari utilizatori de TikTok pentru a-l promova pe Georgescu și că indivizi anonimi au coordonat activitatea a zeci de mii de conturi false care l-au susținut, inclusiv conturi care pretindeau că reprezintă instituții ale statului. În plus, hackeri suspectați a fi ruși au executat peste 85.000 de atacuri cibernetice asupra infrastructurii electorale a României. Pe 6 decembrie, drept răspuns la constatările guvernului român privind atacurile rusești „agresive” și violarea legislației electorale românești, Curtea Constituțională a anulat alegerile și rezultatul primului tur.

Extrema dreaptă nu mai este valabilă

Dată fiind această stranie combinație - nostalgia după Garda de Fier și trolii ruși, la care se adaugă acel gen de absurdități pseudo-medicale mai frecvent asociate cu Gwyneth Paltrow - cine anume, mai exact, sunt cei doi Georgescu? Cum ar putea fi ei catalogați? Oricât de tentant ar fi să-i etichetăm drept „extrema dreaptă”, această terminologie de modă veche nu surprinde întocmai pe cine sau ce anume reprezintă ei. Termenii de „dreapta” și „stânga” ne-au parvenit de la Revoluția Franceză, în cursul căreia aristocrații, care voiau să conserve statu-quo-ul, erau grupați în partea dreaptă a Adunării Naționale, iar revoluționarii, care voiau o schimbare democratică, erau grupați la stânga. Aceste definiții au încetat să ne mai servească eficient acum cam un deceniu, când o parte a dreptei din Europa și America de Nord a încetat să mai pledeze pentru prudență și conservatorism, propunând în schimb distrugerea unor instituții democratice actuale. În această nouă încarnare a sa extrema dreaptă a început să semene mai degrabă cu vechea extremă stângă. Pe alocuri cele două extreme au început chiar să fuzioneze.

Atunci când am scris prima oară despre necesitatea unei noi terminologii politice, în 2017, mi-a fost dificil să propun niște termeni mai adecvați. Însă acum conturul unei mișcări politice populare a devenit deja mai clar, iar această mișcare nu are absolut nici o legătură cu stânga și dreapta, așa cum le cunoaștem noi. Filozofii iluminiști, a căror credință în viabilitatea unor sisteme democratic bazate pe statul de drept ne-a adus deopotrivă revoluția americană și cea franceză, atacau dur ceea ce ei numeau obscurantism: întunecimea, disimularea, iraționalul. Însă profeții curentului pe care acum l-am putea denumi Noul Obscurantism exact aceste lucruri ni le oferă: soluții magice, aura spiritualității, superstiția și cultivarea fricii. Printre ei regăsim șarlatani și „influencer”-i medicali care au ajuns să aibă ambiții politice; adepții mișcării cvasi-religioase QAnon și toate derivațiile ei de tip Pizzagate [teorii ale conspirației din SUA - n.trad.]; membrii unor partide de prin toată Europa care sunt filoruși și anti-vaccin și, în unele cazuri, promovează un naționalism de factură mistică. Similitudini bizare apar pretutindeni. În Germania atât politiciana de stânga Sahra Wagenknecht cât și partidul de dreapta Alternativă pentru Germania (AfD) promovează scepticismul față de vaccinuri și schimbarea climei, naționalismul etnic și sistarea sprijinului pentru Ucraina. Peste tot prin Europa Centrală fascinația pentru rune și magia populară se asociază deopotrivă cu xenofobia de dreapta și păgânismul de stânga. Liderii spirituali încep să devină politicieni, iar unii politicieni au deviat în ocultism. Tucker Carlson, fost prezentator la Fox News și mai nou apologet al agresiunii ruse, pretinde că a fost atacat de un demon care i-a lăsat „urme de ghiare” pe corp.

Noul Obscurantism a afectat deja cele mai înalte niveluri ale politicii americane. Străini și americani s-au străduit deopotrivă fără prea mult succes să explice ideologia pe care o reprezintă unele dintre primele propuneri ale lui Donald Trump pentru cabinetul său - și din motive întemeiate. Deși Trump a fost reales în calitate de republican, nu e nimic tradițional „republican” în propunerea lui Tulsi Gabbard drept directoare a serviciilor naționale de informații. Gabbard e o fostă democrată progresistă având legături de-o viață cu Science of Identity Foundation, o sectă care s-a scindat din organizația Hare Krishna. Ca și Carlson, ea e o apologetă a brutalului dictator rus Vladimir Putin și a recent debarcatului dictator al Siriei, Bashar al‑Assad, ale căror minciuni fantastice le-a și repetat ocazional. Nimic „conservator” nu poate fi remarcat nici la Kash Patel, propus de Trump la șefia FBI, care a dat de înțeles că va investiga o lungă listă de actuali și foști funcționari publici, inclusiv din prima administrație Trump. Și ca și cum n-ar vrea nici el să se delimiteze de Noul Obscurantism, Patel a promovat Warrior Essentials, o firmă care vinde antidoturi nu numai pentru Covid-19, ci și pentru vaccinuri anti-Covid-19. Și, din nou, nimeni care ia în serios filozofia lui Edmund Burke ori William F. Buckley Jr. [gânditori conservatori - n.trad.] nu l-ar putea pune pe adeptul teoriilor conspirației Robert F. Kennedy Jr. - încă un apologet al lui Putin și fost democrat (de fapt, din cea mai faimoasă familie democrată), inamic al vaccinurilor și al fluorurii - în fruntea sistemului medical american. Nu există vreun apărător „conservator” al valorilor familiale tradiționale care l-ar putea propune drept ambasador în Franța pe un infractor condamnat care a trimis o prostituată să-l seducă pe soțul surorii sale pentru a filma o casetă compromițătoare - și mai cu seamă dacă respectivul infractor condamnat se întâmplă să fie tatăl ginerelui președintelui.

Mai degrabă decât conservatorism în sensul lui convențional, această tagmă și echivalentele ei din alte țări reprezintă fuziunea mai multor curente care sunt în curs de coagulare de ceva vreme. Samsarii de suplimente cu vitamine și remedii neprobate pentru Covid-19 se amestecă acum - și nu accidental - cu admiratorii Rusiei lui Putin, mai cu seamă aceia dintre ei care cred în mod eronat că Putin ar conduce o „țară creștină albă”. (Rusia este în realitate o țară multiculturală, multi-rasială și în general non-religioasă; trolii ei promovează scepticismul față de vaccinuri și minciuni despre Ucraina.) Admiratorii premierului ungar Viktor Orbán - un mini-autocrat care și-a adus țara la sapă de lemn (e acum printre cele mai sărace din Europa) în vreme ce și-a îmbogățit rudele și amicii - se aliază acum cu americani care au încălcat legea, au fost la închisoare, au furat de la propriile fundații caritabile sau au hărțuit femei. Și nici nu-i de mirare: într-o lume în care teoriile conspirației și leacurile absurde sunt acceptate fără probleme, și conceptele de vinovăție ori delincvență bazate pe probe dispar rapid.

Printre simpatizanții acestei noi mișcări politice se află și unii dintre cei mai săraci americani. Printre susținătorii ei se numără și unii dintre cei mai bogați. George O’Neill Jr., moștenitor al averii familiei Rockefeller și membru în conducerea revistei The American Conservative, s-a prezentat la Mar-a-Lago [reședința lui Trump din Florida - n.trad.] după alegeri; O’Neill, un contact apropiat al Mariei Butina, spioana rusă deportată în 2019, o promovează pe Gabbard cel puțin din 2017, donând pentru campania ei prezidențială în 2020, cât și pentru cea a lui Kennedy din 2024. Elon Musk, inventatorul miliardar care s-a folosit de algoritmul rețelei sale sociale X pentru a promova relatări despre care știa cu siguranță că sunt false, a reușit să-și adjudece o funcție în guvern. Oare O’Neill, Musk și negustorii de criptomonede care au dat năvală la Trump au făcut-o pentru bani? Sau cred sincer în ideile conspiraționiste, chiar anti-americane uneori, pe care le validează? Poate-i una, poate cealaltă, poate ambele. Contează mai puțin dacă motivele lor sunt sincere ori cinice și mai mult impactul lor, nu doar în SUA, ci și în întreaga lume. Indiferent c-o fi bine sau rău, America e luată drept exemplu de urmat. Prin simplul fapt că și-a anunțat intenția de a-l numi pe Kennedy la sănătate, Trump a încurajat răspândirea scepticismului față de vaccinarea copiilor în lume, posibil urmată și de răspândirea bolilor în sine. Iar epidemiile, după cum am aflat cu toții recent, tind să-i sperie pe oameni și să-i facă mai dispuși să creadă în soluții magice.

Au existat și alte civilizații care au trecut prin momente precum acesta. În secolul 16, când imperiul lor intrase în declin, venețienii au început să apeleze la magie și să caute soluții rapide de a se îmbogăți. În zilele de apus ale Imperiului Rus misticismul și ocultismul s-au răspândit rapid. Sectele țărănești propovăduiau credințe și practici exotice, printre care anti-materialismul, autoflagelarea și auto-castrarea. Aristocrați din Moscova și Sankt Petersburg s-au reorientat spre teozofie, o amestecătură de religii de prin toată lumea a cărei inventatoare rusoaică, Elena Blavațki, și-a adus credința hinduso-budisto-creștino-neoplatonică și în SUA. Aceeași atmosferă febrilă și emotivă care a generat aceste mișcări a dus în cele din urmă și la ascensiunea lui Rasputin, un sfânt-țăran care pretindea că are puteri magice de vindecare și care a ajuns în palatul imperial. După ce a convins-o pe țarina Alexandra că-i poate vindeca fiul de hemofilie a ajuns în cele din urmă consilier politic al țarului.

Influența lui Rasputin a generat la rândul ei un soi de isterie chiar mai mare. La momentul în care izbucnea Primul Război Mondial mulți ruși erau deja convinși că țara lor era condusă din culise de forțe necurate („tiomnie sili”). „Puteau însemna lucruri diferite pentru oameni diferiți - evreii, germanii, francmasonii, Alexandra, Rasputin sau camarila țarului”, scrie Douglas Smith, unul dintre biografii lui Rasputin. „Dar chiar credeau sincer că respectivii erau adevărații stăpâni ai Rusiei.” După cum afirma un adept rus al teozofiei: „Chiar există cu adevărat inamici care otrăvesc Rusia cu emanații negative”.

Acum substituiți forțele necurate cu statul paralel [„statul profund” în engleză; poate însemna și birocrația apolitică ori inerția acesteia - n.trad.] și cât de diferită vi se pare acea poveste față de a noastră? La fel ca rușii din 1917 trăim acum într-o epocă a schimbărilor rapide, uneori nesesizate: economice, politice, demografice, educaționale, sociale, și, mai presus de toate, informaționale. Și noi trăim acum într-o cacofonie permanentă în care mesajele contradictorii - dreapta și stânga, adevărat și fals - ne traversează fulgerător, neîncetat, ecranele. Religiile tradiționale sunt în cursul unui declin pe termen lung. Instituții de încredere par a da acum rateuri. Optimismul tehnologic și-a cedat locul pesimismului tehnologic, iar frica de tehnologie ne controlează acum într-un fel pe care nu-l putem înțelege. Iar în mâinile Noului Obscurantism - care promovează activ frica de boală, frica de război nuclear, frica de moarte - spaima și anxietatea sunt arme eficiente.

Fuziunea pseudo-spiritualității cu politica înseamnă pentru americani abaterea de la unele dintre cele mai profunde principii ale noastre: faptul că logica și rațiunea duc la o guvernare de calitate; că dezbaterea bazată pe realități duce la politici publice bune; că guvernarea prosperă la lumină [transparența statului - n.trad.]; că ordinea politică rezidă în norme, legi și proceduri, iar nu în carisma mistică. Adepții Noului Obscurantism s-au rupt totodată de idealurile Părinților Fondatori ai SUA, fiindcă absolut toți se considerau oameni ai Iluminismului. Benjamin Franklin nu era doar un gânditor politic, era și om de știință și un promotor curajos al vaccinării contra variolei. George Washington insista mereu că monarhia trebuie respinsă, puterea executivului trebuie îngrădită și statul de drept trebuie să fie edificat. Conducători și lideri americani mai apropiați de noi - Lincoln, Roosevelt, King - invocau citate din Constituție [deci tot din Părinții Fondatori - n.trad.] pentru a-și întări propriile argumente.

Această elită internațională în curs de ascensiune creează, din contră, ceva foarte diferit: o societate în care superstiția înfrânge rațiunea și logica, în care transparența dispare și în care demersurile necurate ale liderilor politici sunt disimulate în spatele unui nor de absurdități și diversiuni. Nu există vreun mecanism de control și echilibru într-o lume în care doar carisma contează, nu există stat de drept într-o lume în care emoția prevalează asupra rațiunii - numai un vid pe care-l poate umple oricine are de spus o poveste șocantă și convingătoare.

Sursa FOTO: The Atlantic, în traducerea Rador Radio România

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri pe surse

Constructorii se înghesuie pe drumul expres de miliarde de lei din sud-estul României: Anunțul făcut de CNIR

Cinci oferte au fost depuse la contractul pentru proiectarea şi execuţia drumului expres Focşani-Brăila. Contractul pentru drumul lung de 73 kilometri are o valoare de 5,3 miliarde leiCompania Naţională de Investiţii Rutiere (CNIR) anunţă că a primit, miercuri, 8 ianuarie 2025, cinci Citește...

Universitatea Craiova anunţă că Paradela a fost operat la Roma

Clubul Universitatea Craiova a anunţat, miercuri, că Luis Paradela fost supus unei intervenţii chirurgicale, potrivit news.roOperaţia a avut loc la Roma, în clinica Villa Stuart, şi a constat în reconstrucţia ligamentului încrucişat anterior. Citește mai departe...

Polo: Programul meciurilor din play-off-ul calificărilor Cupei Mondiale, de la Otopeni; România joacă cu Georgia

Miercuri s-au încheiat meciurile din grupele calificărilor Cupei Mondiale, Divizia 1, de la Otopeni. România a pierdut şi al doilea meci, urmând a întâlni Georgia în play-off. Citește mai departe...

Mexicul reacționează acid la declarațiile lui Trump: America Mexicană sună bine, nu?

Președinta mexicană, Claudia Sheinbaum, propune, miercuri, schimbarea denumirii Statelor Unite în „America Mexicană”, ca răspuns la ideea președintelui ales al SUA, Donald Trump, de a redenumi Golful Mexic în „Golful Americii”, scrie AFP, potrivit Mediafax. Citește mai departe...

Polo: România, eşec cu Japonia, al doilea din calificările Cupei Mondiale de la Otopeni

Naţionala de polo a României a fost învinsă, miercuri, la Complexul de nataţie de la Otopeni, scor 16-12, cu reprezentativa Japoniei, în grupa C a calificărilor Cupei Mondiale, Divizia 1. Tricolorii vor întâlni Georgia, în play-off, pentru un loc în sferturi, potrivit news. Citește mai depar...

George Simion e sceptic după anunțul coaliției: Nu cred că alegerile prezidenţiale vor fi organizate pe 4 şi 18 mai până nu văd Hotărârea de Guvern

Formaţiunile politice din coaliţia de guvernământ au convenit, miercuri seara, ca primul tur al alegerilor prezidenţiale să aibă loc pe data de 4 mai, iar turul al doilea pe 18 mai. Citește mai departe...

SC Potsdam – CSM Târgovişte, scor 3-0, în turul sferturilor Challenge Cup

Echipa de volei feminin CSM Târgovişte a fost învinsă miercuri, în deplasare, de formaţia germană SC Potsdam, scor 3-0, în manşa tur din sferturile Challenge Cup, potrivit news.roScorul pe seturi a fost 25-18, 25-14, 25-12. Citește mai departe...

FC Barcelona: Guvernul spaniol i-a autorizat Dani Olmo şi Pau Victor să joace pentru catalani

FC Barcelona a fost autorizată miercuri, printr-o decizie a Consiliului Superior al Sporturilor din Spania, să-i relegitimeze pe Dani Olmo şi pe Pau Victor, ale căror licenţe fuseseră anulate de La Liga, din cauza lipsei unor garanţii financiare suficiente, potrivit news. Citește mai departe...

Adevăratele mize ale războiului hibrid declanșat de Rusia în Republica Moldova: S-au aprins beculețele în Europa

Şefa diplomaţiei europene, Kaja Kallas, a acuzat marţi seara Rusia că "utilizează gazul ca armă" şi că duce un "război hibrid" în Republica Moldova, unde regiunea separatistă prorusă Transnistria nu mai este aprovizionată cu gaze ruseşti de la Citește mai departe...

Neymar a anunţat: ultima lui Cupă Mondială va fi cea din 2026

Internaţionalul brazilian Neymar a anunţat miercuri, într-un interviu acordat CNN, că turneul final al Cupei Mondiale din 2026 va fi ultimul la care va participa, potrivit news.ro„Ştiu că aceasta este ultima mea Cupă Mondială, ultima mea şansă. Citește mai departe...

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.